Noi tensiuni între forțele armate. Zeci de avioane militare au amenințat Taiwanul

Noi tensiuni între forțele armate. Zeci de avioane militare au amenințat TaiwanulTaiwan este amenințată de China comunistă Sursa foto: Arhiva EVZ

China a mai făcut un exercițiu de demonstrație. A trimis zeci de avioane în zonele ADIZ ale Taiwanului.

Tensiune între autoritățile militare, după năvălirea forțelor armate ale Chinei în zonele ADIZ ale Taiwanului, marți, 15 iunie. China a emis un avertisment extrem de dur către Taiwan, spunând națiunii insulare să „se pregătească pentru război”, pe fondul temerilor crescânde ale unui conflict internațional deschis. De altfel, Beijingul consideră Taiwanul "linia roșie pe care Statele Unite nu trebuie să o încalce".

China acuză. Declarațiile liderilor G7 sunt „calomnii”

Autoritățile chineze nu sunt de acord cu poziția liderilor G7, care au transmis că Beijingul este vinovat pentru anumite aspecte legate de importanța păcii și a siguranței în strâmtoarea Taiwan. China a considerat aceste declarații drept  „calomnii”.

De asemenea, la summit-ul NATO, politicienii au transmis mai multe semnale de alarmă cu privire la dezvoltarea armamentului nuclear și la agresivitatea Chinei.

China a năvălit în zonele ADIZ ale Taiwanului. Acestea sunt porțiuni din spațiul aerian la nivelul cărora un stat are în vedere identificarea rapidă și precisă a locației și traficului aerian care pătrund în această zonă.

Taiwan s-a apărat

Potrivit presei internaționale, avioanele militare ale Chinei s-au deplasat aproape de insulele Pratas. Bombardierele și mai multe aparate de vânătoare au înconjurat partea de sud a insulei Taiwan. Autoritățile de la Taipei nu au rămas indiferente și au trimis sisteme de rachete pentru a se apăra de adversari.

28 de aparate militare chineze: 14 aparate de vânătoare J-16, șase aparate J-11, patru bombardiere H-6 care pot transporta arme nucleare precum și aparate de luptă anti-submarin, de avertizare timpurie și cu capabilități de război electronic au pătruns în zonele ADIZ ale insulei, conform antena3.

China, la o secundă să fie rasă de pe fața pământului de SUA

Fostul analist militar Daniel Ellsberg îi cere președintelui SUA, Joe Biden, să fie chibzuit în ceea ce privește declanșarea unor noi atacuri în Taiwan. Ellsberg a dezvăluit cum, în perioada august 1958, lumea întreagă s-a aflat la doar un pas de distrugere, deoarece SUA dorea să atace China cu arme nucleare, pentru a ataca Taiwan.

Pe fondul debutului unui nou război în Taiwan, fostul analist militar Daniel Ellsberg, în vârstă de 90 de ani, a cerut administrației americane Biden să nu fie pripită.

Într-o ieșire publică de la începutul anului 2019, președintele chinez Xi Jinping a transmis că va face, practic, tot ce îi stă în putință pentru a reuni Taiwanul și China continentală. Fostul analist militar cere ambelor părți implicate să dea dovadă de rezervă și să învețe din istorie.

Cum au vrut SUA să distrugă China

Daniel Ellsberg a făcut dezvăluiri despre anumite presiuni exercitate de o parte a forțelor militare americane asupra administrației de la Washington, pentru planificarea unui atac cu arme nucleare asupra Chinei, în perioada august 1958, când lumea întreagă s-a aflat la doar un pas de distrugere.

În anul 1971, când Daniel Ellsberg era analist militar, a făcut publică duplicitatea guvernului american în ceea ce privește gestionarea conflictului din Vietnam. Și de această dată, pe fondul izbucnirii unui nou război, fostul analist a dat publicității un document care arată presiuni din partea unor militari americani pentru folosirea armelor nucleare spre descurajarea invaziei chineze în Taiwan.

Administrația SUA a vrut să lanseze atacuri nucleare chiar în interiorul Chinei

Potrivit dezvăluirilor fostului analist militar, grupurile insulare Quemoy și Matsu, care se întind între insula principală, Taiwan, și China continentală erau vizate de un atac, după ce autoritățile chineze au bombardat Taiwanul.

În raportul RAND, zona în cauză era văzută drept „prima linie defensivă a Taipei-ului”. Administrația americană se îngrijora că atacurile ar putea să conducă la invazia teritoriului de către China comunistă. Prin urmare, generalul de aviație Nathan Twining a transmis că este necesar ca SUA să atace bazele aeriene chineze cu arme nucleare, astfel încât să nu aibă loc o „campanie de interdicție aeriană” reușită a autorităților chinezești.

Potrivit dezvăluirilor lui Ellsberg, dacă SUA nu reușea să întrerupă invazia chinezilor în teritoriu, în urma unor atacuri nucleare mici (de putere de 10-15 kilotone, atunci administrația americană trebuia să lanseze atacuri nucleare chiar în interiorul statului chinez, până la Shanghai.

Șeful SUA nu dorea să folosească arme nucleare

Președintele SUA din acea perioadă, Dwight D. Eisenhower, era reținut în ceea ce privește folosirea echipamentului de armament nuclear și a solicitat forțelor militare să se concentreze pe tehnica de luptă convențională.

Pe de altă parte, generalul Nathan Twining a transmis că era conștient că nuclear american asupra Chinei avea să ducă, „aproape cu certitudine”, la bombardamente nucleare drept riposte asupra bazei militare americane din Okinawa și asupra Taiwanului, iar pentru că statul chinez nu deținea arme nucleare până la momentul crizei, răspunsul nuclear îl exercita Uniunea Sovietică.

Tot acest conflict ar fi distrus un glob întreg. Generalul american Twining a transmis, însă, că dacă insulele trebuie apărate, consecințele trebuie, la rândul lor, asumate. Cu toate acestea, în anul 1958, în luna octombrie, forțele implicate au semnat un acord de încetare a atacurilor în Strâmtoarea Taiwan, însă tensiunile dintre Beijing și Taipei nu au încetat.

Ne puteți urmări și pe Google News