Noi reguli adoptate în Parlament. Ionuț Stroe explică care este scopul liberalilor

Noi reguli adoptate în Parlament. Ionuț Stroe explică care este scopul liberalilorSursa: Razvan Valcaneantu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a vorbit despre noile reglementări adoptate în Parlamentul României și a explicat care a fost scopul adoptării lor.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a vorbit despre ultimele măsuri luate în Parlamentul României. Acolo unde nu mai este permisă transmisiunea live pe rețelele de socializare și afișarea bannerelor.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, despre noile sancțiuni care intră în vigoare

„Există, în momentul de față, un risc major împotriva democrației, nu numai parlamentare ci și în ansamblul ei, în societate, pentru că astfel de comportamente necombătute, nesancționate, ar putea fi împrumutate, multiplicate și în societate.

De aceea consideră, și astăzi ați văzut că am modificat regulamentul, că ele trebuiesc sancționate, așa cum subliniem încă odată că agresivitatea și violența nu trebuie să devină norme de conduită în Parlamentul României, așa cum ele sunt sancționate și în societate.

Nu înțelegem de ce unui parlamentar i se poate permite un limbaj licențios, nu înțelegem de ce unui parlamentar i se poate permite violență fizică și verbală, nu înțelegem de ce unui parlamentar i se poate permite a amenința, în condițiile în care, în societate, unui om normal, aceste lucruri pot să-i genereze probleme, sancțiuni, contravenții sau poate chiar dosare penale”, a spus Ionuț Stroe.

„Trebuie să o spunem, nu putem legifera bunul simț”

„Există foarte mulți parlamentari care au fost amenințați, hărțuiți verbal, fizic, atât în plen, în Comisii, chiar în ședințele Biroului Permanent am avut astfel de situații. Prin urmare, am hotărât să avem o acțiune fermă, ați văzut, de ieri până astăzi am propus modificarea regulamentului și am definit noi reguli clare care să sancționeze astfel de comportamente.

Din păcate, trebuie să o spunem, nu putem legifera bunul simț, nu putem legifera morala, nu putem legifera educația, sunt lucruri pe care le ai sau nu le ai. În schimb, pentru a defini cât mai bine cadrul în care avem aceste dezbateri, care pot fi aprinse de altfel, pot fi niște dezbateri parlamentare în care să pui patos dar, atenție, nu trebuie să confundăm această dezbatere aprinsă cu acte de violență verbală și fizică, cu discurs de ură, cu discurs care incită la violență sau cu, ați văzut foarte bine, amenințări la adresa colegilor.

„A existat o majoritate covârșitoare care a inițiat aceste modificări”

Acestea sunt argumentele cu care astăzi am venit în Parlament pentru a susține modificările regulamentului. Am adăugat o parte de impunere, ați văzut foarte bine, de aplicare a acestor sancțiuni, imediat, în cadrul ședințelor. Aceasta este noutatea și am stabilit, bineînțeles, o linie roșie peste care, spunem noi, nu permitem, de acum încolo, a se mai trece.

A existat o majoritate covârșitoare care a inițiat aceste modificări, mare parte a partidelor parlamentare le-a susținut și considerăm că în momentul de față avem un cadru foarte bine definit care sperăm noi să pună capăt acestor comportamente”, a mai spus liberalul.

Ionuț Stroe a vorbit și despre cei de la USR, care vor contesta decizia la CCR. „Într-adevăr, o surpriză și pentru noi, una neplăcută, ce-i drept, această atitudine a USR. Nu este prima oară când se întâmplă.”

Ne puteți urmări și pe Google News