Noi ajutoare militare pentru Ucraina. Primele blindate australiene au intrat în dotarea trupelor de la Kiev. Video

Noi ajutoare militare pentru Ucraina. Primele blindate australiene au intrat în dotarea trupelor de la Kiev. Videosursa foto. Twitter

Australia a trimis primele transportoare blindate șenilate de tip M113AS4, care vor intra în dotarea forțelor militare ucrainene. Primul transport, de patru astfel de vehicule a fost încărcat într-un avion cargo și urmează să ajungă la Kiev. În total, Australia va ajuta Ucraina cu 14 astfel de transportoare ca parte a unui pachet de ajutor militar în valoare de 285 de milioane de dolari.

Primele patru transportoare de tip M113AS4, australiene, vor intra în dotarea trupelor ucrainene în aceste zile. Este vorba despre vehicule de luptă blindate, care au fost în serviciu în anii anii 60 - 70, dar care au fost modernizate în anii 90. Acest tip de vehicul blindat este dotat cu o armură groasă care asigură protecție împotriva bombelor și a minelor. Modelul care a fost trimis în Ucraina a fost dotat cu o turelă cu mitralieră de 12.7mm, de tip Browning și viziune pe timp de noapte.

Acest transport, de 4 vehicule blindate, face parte dintr-un total de 14, care au fost promise Ucrainei, în cadrul unui pachet de ajutor militar în valoare de 285 de milioane de dolari. Informația a fost prezentată pe site-ul Ministerului Apărării din Australia, de unde a fost preluată de presa ucraineană.

Pachetul de ajutor militar al guvernului australian mai include vehicule Bushmaster ranforsate, obuziere M777, arme antitanc, muniție, vehicule aeriene fără pilot și echipament personal destinat soldaților angajați în război.

 

În ce constă ajutorul australian

Potrivit site-ului 9news.com.au, luptătorii ucraineni folosesc deja, în luptă, vehicule Bushmaster australiene, dar și arme antiblindate, sisteme aeriene fără pilot la bord şi muniţie.

„Mergem mai departe, căci aşa ar trebui să facem, pentru că problemele care sunt în joc în Ucraina se aplică peste tot. (…) Este atât de important ca lumea să fie solidară în sprijinul Ucrainei şi împotriva agresiunii ruseşti îngrozitoare la care am asistat ", a declarat ministrul Apărării australian, Richard Marles, pentru publicația citată.

Asistenţa suplimentară a fost salutată de ambasadorul ucrainean în Australia, Vasil Miroşnicenko. Acesta a declarat că mijloacele și echipamentele militare trimise până acum joacă un rol important în efortul de război al Ucrainei împotriva trupelor invadatoare din Rusia.

„Australia oferă peste puterile sale. Singura problemă acum este că avem nevoie de mai mult, pentru că în fiecare zi vedem 100 de soldaţi ucraineni ucişi şi 400 de răniţi”, a declarat ambasadorul ucrainean.