Fostul secretar general al Ministerului de Finanțe austriac, Thomas Schmid, îl acuză pe fostul cancelar Sebastian Kurz de corupție. El a precizat că acesta nu este nevinovat și că a știut tot ce se întâmplă.
Fostul secretar general al Ministerului de Finanțe austriac, Thomas Schmid, încearcă să încheie un acord cu procurorii și să-i convingă că fostul cancelar Sebastian Kurz știa despre mită și delapidare.
Cei doi erau foarte apropiați, dar s-au distanțat când au fost protagoniștii unui scandal de corupție. Fostul cancelar Sebastian Kurz și cercul său apropiat ar fi mituit presa austriacă pentru a publica sondaje în favoarea lui. Thomas Schmid, fostul secretar general al Ministerului de Finanțe, vrea să scoată la iveală mai multe informații despre colegul său și să ajute autoritățile.
Politicianul a declarat că, atunci când au apărut primele informații despre așa-numitul „scandal al sondajului”, acuzațiile conform cărora un grup de politicieni ÖVP din cadrul Ministerului de Finanțe a mituit ziarul Oe24 pentru a publica sondaje manipulate în beneficiul lui Kurz, fostul cancelar l-a rugat să-l ascundă și să își asume vina în locul lui.
„O conversație cu Kurz a fost punctul de plecare pentru mine. Pentru mine, a fost un ordin de la următorul șef și am fost impusionat”, a spus Schmid despre înființarea schemei de mită, potrivit unor fragmente din procesele-verbale publicate de postul public ORF. El a scos la iveală și alte câteva scandaluri de corupție care au afectat în principal ÖVP (care este încă partidul la putere cu cancelarul Karl Nehammer).
Cum se apără Sebastian Kurz
La scurt timp, Kurz a transmiscă afirmațiile lui Thomas Schmid nu sunt „o surpriză” pentru el. „El încearcă să obțină statutul de martor depunând acuzații împotriva altora, inclusiv a mea, pentru a putea scăpa”, a spus fostul cancelar, care neagă acuzațiile. „Acuzația că am comis o infracţiune cu un cercetător de opinie pe care nu l-am întâlnit în viața mea și care a declarat personal că nu mă cunoaște este absurdă din multe motive”, a spus el.
Acesta a mai declarat că fostul său partener spune lucruri fără sens. „Ce sens ar avea să deturnez câteva mii de euro pe an în Ministerul de Finanțe?” el a spus. Kurz a adăugat: „Aștept cu nerăbdare să dovedesc că aceste acuzații sunt false”.
Procurorii investighează acuzațiile potrivit cărora cercul apropiat al lui Kurz a folosit bani publici pentru a plăti pentru sondaje denaturate pentru a-i îmbunătăţi imaginea. Acesta a investit sume uriașe în publicitate, potrivit DiePresse.