Pentru mine este foarte clar, Ucraina se pregătește să intre într-o etapă neagră a istoriei sale. Sub pretextul luptei împotriva corupției - vă sună cunoscut? - Parlamentul ucrainean a votat pentru anularea imunității membrilor aleși ai Legislativului.

Prezent la dezbateri, fostul comediant Volodimir Zelensky, acum președinte al țării sale, a ținut să asigure că  anularea imunității nu va însemna că parlamentarii vor putea fi trași la răspundere în justiție pentru modul cum votează, sau pentru decizii și declarații politice.

Naivitate, sau un nou rol de interpretat? Nu știu răspunsul!

Dacă ar fi fost atenți la ce s-a întâmplat recent, foarte aproape de ei, în România - loc unde de bine, de rău, imunitatea totuși a funcționat - parlamentarii ucraineni ar fi știut exact ce îi așteaptă și s-ar fi gândit de două ori înainte de a se pronunța: în baza a ceea ce au votat, vor putea fi arestați pe capete, alături de oricine nu va fi pe placul celor din spatele noii puteri de la Kiev.

Nu pentru gesturi politice direct, ci în urma unor denunțuri false, a unor interceptări mânărite de serviciile lor de informații, în general, în baza unor dosare fabricate. Nu este complicat de anticipat, este pasul decisiv în vederea instaurării și pe la ei a unui „Stat de Drept Consolidat” și a unei „Justiții Reformate”.

Pe unii dintre ei, votul pe care l-au dat îi va costa enorm, pe alocuri, chiar viața. Să fie foarte limpede, imunitatea parlamentară nu are drept scop principal protejarea parlamentarului, ci a voinței celor care l-au ales. Ea este o formă de apărare a parlamentarilor împotriva abuzurilor judiciare menite să îi intimideze pe aleșii poporului din Legislativ, în exercitarea în mod absolut liber a atribuțiunilor pentru care au fost votați de cetățeni.

Eliminarea prevederilor cu privire la această plasă de siguranță a democrației duce la cel mai grav dezechilibru cu putință dintre cele trei Puteri ale Statului Democratic: Legislativul, Executivul și Judecătorescul.

Este suficient să ne imaginăm că procurorii, parte a puterii Judecătorești, ar putea decide seara care ar fi majoritatea necesară în Legislativ, în măsură să determine un anume vot de a doua zi al parlamentarilor, cum ar fi cel privitor la un pachet de legi care să sporească puterile serviciilor de informații, și să realizeze această majoritate prin arestări din rândurile celor suspectați că nu ar fi de acord.

O bandă care se constituie în ceea ce se numește Stat Paralel, așa cum România a cunoscut recent, poate da astfel o lovitură de stat în doi timpi și trei mișcări, poate pune mâna pe putere prin mijloace de-a dreptul criminale.

Împotriva a ceea ce cred tefeliștii și reprezentanții lor politici, imunitatea parlamentară nu este o invenție a corupților, ci o mare cucerire a democrației. Așa cum am mai arătat, problema imunității parlamentare s-a pus prima dată în istorie în Anglia anului 1397.

Atunci, în Camera Comunelor, la inițiativa parlamentarului Thomas Haxey, s-a adoptat un act care condamna politicile financiare ale regelui Richard al II-lea. Urmare, din ordinul regelui, Haxey a fost acuzat de înaltă trădare și condamnat la moarte.

Reacția Camerei Comunelor a anulat sentința, iar Haxey a primit scuze de la rege. La început cutumă în Anglia, The Privilege of Parliament Act din 1603 și The Parliament Privilege Act din 1737 au consacrat inviolabilitatea parlamentarilor. În Franța, problema inviolabilității legiuitorilor a fost reglementată în Constituția franceză din 1791.

Aceasta a stabilit clar: reprezentanții poporului nu pot fi arestați fără încuviințarea legislativului. De atunci încoace, imunitatea parlamentară este prezentă în mai toate constituțiile lumii civilizate.

Nici în România prevederile similare cu privire la imunitatea parlamentară nu au apărut la inițiativa bandiților. Ele apar în toate Constituțiile României de la 1866 încoace, fără excepție, inclusiv în cea actuală. Ceea ce nu însemnă nici pe departe că parlamentarii nu pot fi cercetați și trimiși în judecată.

Legea este clară în acest sens: „Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte și numai după ascultarea lor.”

Sub o formă sau alta, același tip de prevederi fac obiectul mai tuturor constituțiilor europene și îi țin la adăpost de presiuni potrivnice democrației inclusiv pe parlamentarii europeni.

În România, vestea potrivit căreia parlamentarii de la Kiev, ca într-o veritabilă partidă de Ruletă Rusească, au descărcat revolverul în tâmpla și așa fantomaticei lor democrații, a fost primită cu aplauze furtunoase și considerată un mare succes fix de plutonierii de presă, arma deontologie, și de Corul Camarazilor cu cizme și diagonală de la USR-PLUS.