În ediția de vineri, Evenimentul zilei a prezentat filmul intrării Armatei Române în Budapesta în august 1919, cu scopul de a elibera capitala Ungariei de trupele bolșevice. În ceea ce privește data, istoria a consemnat ziua de 4 august, ca data în care capitala Ungariei a fost cucerită. Generalul Gheorghe Mărdărescu, care împlinea 53 de ani în 4 august 1919, voia să-și dăruiască o capitală cucerită chiar de ziua lui. Alte surse istorice spun că generalul Rusescu este cel care a cucerit Budapesta cu o zi înainte. Ulterior acesta a fost marginalizat de generalul Mărdărescu, deoarece considera că a încercat să-i sufl e onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema victorie pentru cariera oricărui militar.

Gheorghe Rusescu s-a născut la 9 septembrie 1867 și a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918. În 1917 a fost avansat la gradul de general de brigadă. După moartea lui a fost supranumit „eroul uitat”. Nu a fost consemnată data la care a murit.

Generalul Rusescu a lăsat în urmă un Memoriu în care descrie ziua de 3 august 1919, ziua în care patru escadroane de roşiori, aflate sub comanda lui, au pătruns în Budapesta, fără ordin, spre seară.

Automobilul unguresc a încercat să oprească trapul cailor

„Ajuns în înprejurimile oraşului (n.n. Budapesta), la răspînteea Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute şi o baterie gata de tragere.

Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea de moarte şi o patrulă a fost lăsată a scoate închizătorile de la arme şi a demonta tunurile.

În urmă, am aflat că rolul celor două companii şi al bateriei inamice era de a mă opri pînă la sosirea delegaţiei guvernului şi sub presiune, să renunţ la înaintarea spre oraş.

Într-adevăr nu străbat decît vreun kilometru şi sunt întîmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, avînd comunicări importante.

La rîndul meu, i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri şi cînd am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit.

Plouînd torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”

Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decît Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decît ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărîrea.

Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la M.C.G., iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri.

Tratativele au fost purtate de generalul roman

Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixîndu-le că dacă pînă la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!

Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia.

La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18.30. Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta.

Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărîrea mea.

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române.

I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspîndit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare).

Generalul a exagerat, a spus că trupele lui sunt câtă frunză, câtă iarbă

Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întreagă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă.

O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decît cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine.

Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20.30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş.

Consiliul cedează! Şi la ora 20.00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!

La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi.

Alte tratative nu am făcut decît cele privitoare la detaşamentul meu.

Mărdărescu, militar și om politic

Generalul Mărdărescu a fost cel care i-a raportat regelui Ferdinand victoria, după ce trupele conduse de el au intrat în Budapesta în 4 august 1919.

Generalul Mărdărescu a fost și militar, dar și om politic. După război, a fost numit ministru de Război și a ocupat această funcție timp de 4 ani (între 25 martie 1922 și 30 martie 1926).

S-a remarcat în campaniile de la Dunăre şi din Carpaţii Meridionali (1916) şi în bătălia de la Mărăşti. A fost comandant al comandamentului trupelor din Transilvania (1919-1920). În 11 aprilie 1919 a fost numit comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania. Între anii 1919-1920 a fost comandantul Armatei a 4-a Române. Mărdărescu s-a stins din viață la 5 septembrie 1938, la Bad Nauheim, Germania.