Niscaiva lucruri, mai puțin cunoscute, despre cel mai mare velier din lume, Royal Clipper, care tocmai ne-a vizitat, pentru nouă ore

Niscaiva lucruri, mai puțin cunoscute, despre cel mai mare velier din lume, Royal Clipper, care tocmai ne-a vizitat, pentru nouă ore

Cel mare mare velier din lume a acostat, sâmbătă, la Constanța. N-a stat mul și va reveni, peste două săptămâni. o bucurie pentru ochii noștri.

Royal Clipper este unul din puținele barcuri cu cinci catarge, armate complet. În engleză, caracterizarea sa ar suna astfel: „She is a steel-hulled five-masted fully rigged tall ship used as a cruise ship”. Adică, „Ea” – întrucât în limba engleză navele sunt de sex feminine, și nu este folosit pronumele „it”, destinat lucrurilor neînsuflețite – este un velier de talie mare, cu corp din oțel, cu cinci catarge armate în totalitate, folosit ca vas de croazieră. „Fully rigged”, adică armat total, înseamnă că pe toate catargele unei nave de aceste tip, barc, sunt dotate cu vergi și, în consecință, cu vele pătrate (n.r. – trapezoidale) prinse de ele perpendicular pe axul navei, de la prova la pupa. Iar volta – schimbarea cursului navei, în sau sub vânt – se face prin procedeul numit „brațare”, în speță prin modificarea poziției vergilor dintr-un bord în celălalt. Procedeu diferit de cel al velierelor care sunt armate cu vele triunghiulare sau tot trapezoidale, dar prinse de catarg pe axul longitudinal al navei, cum ar fi goeletele sau schooner-ele simple.

Urmașa uriașului velier german Preussen

Nava, construită în anul 2000, de șantierul polonez din Gdansk – unul din singurele șantiere din lume care mai constuiește „tall ships”, veliere mari – a fost construită după planurile unui faimos velier german Preussen, cel mai mare din lume la acel moment, lansat la apă în 1902 și scufundat, în urma unei coliziuni cu o navă britanică „Brigton”, opt ani mai târziu, pe lângă dover, în marea Mânecii, sau English Chanell, cum i se mai spune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Caracteristicile super-velierului Royal Clipper

Lungime: 134,8 metri

Lățime: 16,5 metri

Pescaj: 5,6 metri

Tonaj: 5.000 de tone

Nr. Velelor: 42

Suprafața velică: 5.202 metri pătrați

Viteza maximă, cu vele: 16 noduri

Echipaj: 100 (nr. aproximativ) + 220 de pasageri (nr. aproximativ)