Nikolai Denkov: „Importanţa geopolitică a Bulgariei pentru Rusia este în creştere, acest lucru este periculos”

Bulgaria. Sursa foto: Dreamstime

Fostul premier reformist al țării din Balcani avertizează asupra pericolului ca "alte state", mai ales Rusia, să încerce să controleze guvernele în Bulgaria, având în vedere rolul important pe care îl va juca în curând în tranzitarea de gaze către UE, scrie jurnalistul spaniol Marc Marginedas în "El Periodico".

Rusia e cu ochii pe Bulgaria

Timp de nouă luni, coaliția pro-europeană Continuăm Schimbarea a fost în fruntea unui guvern de coaliție dificil în Bulgaria, susținut de alte două partide ai căror lideri sunt asociaţi cu corupția, notează publicația. În acest interviu pentru "El Periodico", fostul premier bulgar pledează pentru împărțirea puterii executive, vorbește despre reformele din mandatul său și avertizează asupra interesului crescut al "altor" puteri, adică al Rusiei, de a controla din culise luarea de decizii la Sofia, având în vedere rolul țării ca loc de tranzit al gazelor către Uniunea Europeană.

"Bulgaria a fost întotdeauna importantă pentru Rusia datorită legăturilor sale istorice și a poziției sale în Balcani, unde Moscova are interese. Dar importanța Bulgariei pentru Kremlin și UE crește semnificativ pe măsură ce contractele de livrare de gaze către Europa prin Ucraina expiră la sfârșitul anului", spune Denkov în acest interviu. Iată şi declaraţiile sale:

Reporter: De ce a căzut guvernul de la Sofia?

Nikolai Denkov: Formarea guvernului a fost un efort mare și s-a bazat pe programul nostru de guvernare, care a inclus reformarea sistemului judiciar, reformarea sectorului energetic (dominat de o companie rusă) și a serviciilor de securitate. Am elaborat un program de 18 luni, din care prima jumătate urma să fie dedicată modificărilor în legislație, în Constituție, în Legea anticorupție. În a doua etapă, care trebuia să înceapă acum, aceste legi urmau să intre în vigoare.

Partidele care nu au dorit schimbările

De exemplu, cum să alegem în mod transparent persoanele-cheie în Comisia Anticorupție. Sau orice altă procedura de alegere a membrilor Consiliului Judiciar Suprem - procese care au un impact mare pentru că au mandate de cinci sau șapte ani. Aici celelalte două partide care au susținut guvernul nu au dorit ca aceste schimbări să se întâmple și au vrut să-și continue vechiul obicei de se a împărţi posturile între partidele care susțin guvernul.

Reporter: În cercurile liberale din Bulgaria sunt oameni care spun că ar fi fost mai bine să fi rămas în opoziție?

Nikolai Denkov: În doi ani și jumătate, am avut în total cinci alegeri. Dacă am fi fost în opoziție, am fi continuat cu guverne interimar, fără control parlamentar. Când aveţi astfel de organe executive, acestea sunt tentate să înceapă să ia decizii importante. Un exemplu clar în acest sens este contractul guvernului interimar cu compania turcă de gaze BOTAS (investigată de UE și suspectată că ar favoriza Rusia și Turcia - n.red.). Acesta conține condiții foarte favorabile pentru partea turcă și multe obligații pentru partea bulgară, cu o perioadă irevocabilă de 13 ani care ne obligă să plătim 150 de milioane de euro pe an, chiar dacă nu folosim gazul. Aşa că au existat motive pentru a forma un guvern.

Reporter: Ce se va întâmpla după alegerile care urmează?

Nikolai Denkov: Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat este că principalul partid GERB cu lider Boiko Borisov era controlat în mare parte de o altă persoană - Delian Peevski (copreședintele Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi). Și indiferent de faptul că GERB a fost creat ca un partid pro-european, adevărul este că Peevski este inclus în lista Magnitsky și este sancționat de SUA și Marea Britanie ca persoană implicată în corupție. Peevski ar trebui exclus din orice negocieri. Vom avea oare puterea să o facem? Asta depinde de votul bulgarilor.

Reporter: Rusia controlează piața de energie din Bulgaria - ați reușit să-i limitați influența?

Nikolai Denkov: Da, am luat niște măsuri, inclusiv interzicerea importului de petrol rusesc la rafinăria Lukoil de la Burgas. Și dacă cineva înșală (importând țiței rusesc), va trebui să oprim asta, deși nu va fi ușor. De asemenea, când am intrat în guvern, am contribuit la eliminarea dependenței centralelor nucleare bulgare de combustibilul nuclear rusesc. Un alt exemplu: am încercat să impunem o taxă pe gazul rusesc, dar a existat multă opoziţie (n.red., din partea Ungariei).

Reporter: În Bulgaria se organizează constant alegeri, iar țara este foarte interesantă pentru Rusia. Observați o creștere a campaniilor rusești de dezinformare?

Nikolai Denkov: Vă rog să-mi permiteţi să completez întrebarea dv. Bulgaria a fost întotdeauna importantă pentru Rusia datorită legăturilor sale istorice și a poziției sale în Balcani, unde Moscova are interese. Însă importanța Bulgariei pentru Kremlin și UE crește semnificativ, întrucât contractele de livrare de gaze către Europa prin Ucraina expiră la sfârșitul anului. Dacă vă uitaţi pe harta Europei, gazul, de oriunde ar veni, ar trebui să fie transportat prin Bulgaria (prin partea bulgară a Turk Stream). Importanța geopolitică a Bulgariei este în creștere, iar acest lucru este deosebit de important și periculos.

Pentru că interesul altor țări de a controla guvernul bulgar este în creștere. Cât despre dezinformare, aceasta nu se întâmplă doar la noi. Și în ciuda experienței mari a UE și a SUA în a îi face faţă, s-a dovedit că nu este uşor de sistat. În plus, avem două partide deschis pro-ruse și nu putem accepta practici antidemocratice.

Reporter: Continuă Rusia și ambasadorul său Eleonova Mitrofanova să se comporte provocator?

Nikolai Denkov: (Eleonora) Mitrofanova a fost foarte agresivă în 2022 și 2023. Cu toate acestea, atunci când un diplomat se comportă nediplomatic, el sau ea ajunge să provoace prejudicii țării sale. Imaginea Rusiei în Bulgaria s-a deteriorat. Iar când bulgarii au trecut peste frica lor inițială, au început să se mire de ce există din nou un război în Europa - un război foarte aproape de casă, implicând o țară pe care mulți o consideră apropiată de ei.

Și tot aceşti cetățeni au început apoi să înțeleagă că amenințarea nu este doar pentru Ucraina, ci și pentru țările baltice, Moldova și Polonia.

Reporter: Se spune că sprijinul pentru UE și pentru trimiterea de arme în Ucraina este în scădere în rândul cetățenilor bulgari.

Nikolai Denkov: Nu sunt sigur. La început, a fost foarte greu să le explicăm oamenilor acest conflict cu Rusia, de ce ar trebui să ajutăm Ucraina cu sprijin militar. Au trecut luni până când societatea a înțeles întreaga situaţie. Vedem mesaje foarte diferite de la președinte (Rumen Radev, considerat pro-rus) și ultimele două guverne (pro-europene) - primul, condus de Kiril Petkov, și al doilea - de mine.

Decizia Parlamentului este foarte clară: există un agresor, trebuie respectat dreptul internațional și trebuie ajutată țara atacată. Președintele bulgar și anturajul său repetă narative rusești: nu ajutați Ucraina, luptați pentru pace, dar fără a explica cum poate să devină această pace durabilă. Aceasta nu este o tendință. Mai degrabă, oamenii sunt confuzi de la cele două narative diferite ale politicienilor.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / mediapool.bg