Nicu Ceaușescu dormea beat în pădure în ziua în care la Timișoara se trăgea în români. DOCUMENTE

Nicu Ceaușescu dormea beat în pădure în ziua în care la Timișoara se trăgea în români. DOCUMENTE

Morții și răniții din decembrie 1989 de la Sibiu așteaptă de 30 de ani să li se facă dreptate. „Dosarul Sibiu”, cu peste 700 de victime, zace în arhiva Secției Parchetelor Militare, în ciuda deciziilor CEDO și a înfăptuirii actului de justiție. Plângere penală pe numele procurorilor militari care au trimis Dosarul Revoluția în instanță.

Stroia Camil, care în perioada 17-22.12.1989 îndeplinea funcția de Comandant al Centrului de creștere și dresaj câini Sibiu, fiind cel însărcinat cu organizarea acelei partide de vănătoare afirma la data de 29 mai 1990 următoarele: ,,la sugestia mea că nu mai are rost vănătoarea....părea obosit ca urmare a consumului de băuturi alcoolice...în jurul orelor 16:45 a plecat spre Sibiu... Când am ajuns și eu în Sibiu am constatat că acesta plecase la partid la o teleconferință”. (declarație martor Stroia Camil, Dosar nr. 95/P/1990 al TMTB, Ședință publică în data de 29 mai 1990)

Pe fondul evenimentelor de la Timișoara, în data de 17.12.1989 în jurul orelor 17:00, a avut loc o teleconferință a CPEx, unde s-a menționat faptul că evenimentele din Timișoara sunt opera unor ,,bande de huligani și TERORIȘTI, influențați de cercurile capitaliste pentru a produce dezbinare economică și politică a statutului socialist român”.

La această teleconferință au participat: membrii biroului județean: Pescar Eugen Victor, Bosoteanu Constantin (șef gospodăria de partid), Lt. Col. Dragomir Aurel (Comandantul Garnizoanei Sibiu și Comandant al Școlii ,,Nicolae Bălcescu”), Rotariu Iulian (Inspectorul Șef M.I.), Col. Radu Dumitru (Șeful Gărzilor Patriotice). De la sediul Inspectoratului, Petrișor Teodor Virgil a ascultat teleconferința, așa cum primise ordin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca urmare a evenimentelor de la Timișoara, după teleconferință, începând cu orele 18:30, toate unitățile militare de pe întreg teritoriul României au fost puse în stare de alarmă. Cu această ocazie s-a hotărât înarmarea acestora cu armament și muniție de război și scoaterea unităților militare din dispozitiv pentru apărarea unor obiective strategice.

Din punct de vedere militar s-a consemnat alarma cu indicativul „Radu cel Frumos”, adică alarmă de luptă parțială. În ceea ce privește Ministerul de Interne, s-a instituit „Starea de necesitate”, ceea ce presupunea permanența la sediu a 2/3 din personal și înarmarea cadrelor cu armament și muniție de război și alarmarea formațiunii „Scutul”.

Dragomir joacă o carte mare

După teleconferință, Dragomir Aurel și Rotariu Iulian, au fost chemați în biroul lui Nicu Ceaușescu, și în timp ce se îndreptau pe culoar, Șeful Garnizoanei Lt. Col. Dragomir Aurel ,,frecându-și mâinile a afirmat: Acum joc o carte mare! N.C. era sub influența băuturilor alcoolice, vorbea incoerent.,” (declarație martor Rotariu Iulian, Dosar nr. 95/P/1990, Ședință publică din data de 29 mai 1990).

După această teleconferință, Nicu Ceaușescu sună la Timișoara pentru a se informa cu privire la situația existentă. Discută cu Radu Bălan, primul-secretar de partid, care îi spune că este o situație mai complexă și îi solicită gaze lacrimogene. Pentru această solicitare, Nicu Ceaușescu ia legătura cu Lt. Col. Dragomir Aurel pentru a-i cere o mică cantitate de gaze lacrimogene.

În continuare, Nicu Ceaușescu ia legătura cu G-ral Rus Iosif (Comandantul Aviației Militare) pentru a aproba trimiterea unui elicoper de la Sibiu la Timișoara cu substanțele respective. În acest sens, Lt. Col. Dragomir Aurel își trimite un ofițer MApN la Timișoara (Suciu Mircea Nicolae) fiind pus la dispoziția G-ralului Stăculescu. În dimineața zilei de 18.12.1989 orele 04:10, Lt. Col. Dragomir Aurel este sunat de G-ral Stănculescu care îi confirmă faptul că ofițerul trimis de el a ajuns cu substanțele solicitate și ,,chiar a glumit în legătură cu cantitatea trimisă.” (În data de 21.12.1989, cu aprobarea G-ral Stanculescu, ofițerul mai sus menționat s-a întors la Sibiu).

Nicu: Preiau comanda!

După teleconferință, Nicu Ceaușescu se întoarce la domiciliul său și afirmă că ,,suntem în stare de război, de acum preiau eu comanda”. Mai multe persoane din anturajul lui Nicu Ceaușescu, care au fost audiate în calitate de martori în procesul lui, au afirmat că acesta ,,se afla sub influența băuturilor alcoolice, înclin să cred că nu judeca ce vorbește, fiind incoerent în vorbire.” (declarație martor Rotariu Iulian, Dosar nr. 95/P/1990, Ședință publică din data de 29 mai 1990)

În zilele următoare, în Sibiu nu au fost probleme deosebite.

În Sibiu s-au înregistrat 99 de morți și aproape 200 de răniți

În dimineaza zilei de 21.12.1989, după cuvântarea televizată a lui Nicolae Ceaușescu, Lt. Col. Dragomir Aurel (Comandantul Garnizoanei și Comandantul Școlii de Ofițeri Sibiu ,,Nicolae Bălcescu”) a convocat pe platoul unității U.M. 01512 Sibiu toate cadrele militare și elevii-studenți pentru a condamna demonstrațiile din Timișoara și a aduce elogii regimului comunist și conducătorului țării. După laudele aduse regimului, partidului și conducătorului țării, elevii au fost supuși unei testări avand ca temă: ,,Poziția partidului și statului nostru, a tovarășului Nicolae Ceaușescu față de evenimentele de la Timișoara”,.

În toată această perioadă, Lt. Col. Dragomir a afirmat că este necesar folosirea armamentului împotriva manifestanților și de a acționa împotriva propriilor cetățeni în cazul în care aceștia ar ieși în stradă. ,,În dimineața de 21 dec. 1989, înainte de a părăsi școala, a avut loc o adunare pe platou a întregului efectiv, când, Comandantul școlii Dragomir Aurel, locțiitorul politic Lt. Col. Iorga și șeful catedrei de științe sociale Col. Neghină, au reluat situația de la televiziune din 20.12.1989. Luările de cuvânt vizau evenimentele din Timișoara.” (Declarație martor Goean Eduard, Dosar 95/P/1990 al TMTB).

Am crezut că o mașină circulă pe jantă”

În dimineața zilei de 21.12.1989, la intervale diferite de timp, două grupuri de muncitori de la Balanța I au pornit spre Piața Republicii, scandând lozinci ca: ,,Jos Ceaușescu!”, ,,Vrem Libertate!”, ,,Jos Dictatorul!”. Acestui grup i s-au alăturat și alți cetățeni. Demonstrațiile aveau un caracter pașnic. Nicu Ceaușescu este informat și se deplasează atât în centru orașului cât și la sediul M.I., unde pe trotuar se aflau cei din conducerea M.I. și Securitate, cărora le dă dispoziție să ia măsuri de împiedicare a tulburărilor.

În această perioadă, formațiunea „Scutul” a reținut circa 20 de persoane, care ulterior au fost eliberate. Nicu Ceaușescu părăsește zona și se deplasează până la domiciliul său. Când revine în zona Pieței Republicii observă o mașină a miliției ce ardea.

Ajuns la sediul PCR, ia legătura cu Lt. Col. Dragomir Aurel care i-a raportat ,,că a trimis oameni în Piața Republicii pentru a face ordine”. Nicu Ceaușescu chiar aude când se dechide focul și spunea, apoi, ,,am crezut inițial că este un rateu sau că o mașină circulă pe jantă”.

În jurul orelor 10:20, Lt Col. Dragomir a avut o discuție cu Ministrul Apărării Naționale, G-ral Mr. Milea Vasile, care ,,mi-a ordonat ca în situația atacării unor depozite importante de armamemnt, muniție și carburant, a unor altor obiective militare sau economice importante, să se ia măsuri de apărare, dar în nici un caz să nu se tragă în populație”. Tot Lt. Col. Dragomir Aurel afirmă cu ocazia audierii lui în calitate de martor în data de 29 mai 1990 că: ,,Nici un moment pe plan local nu s-a ordonat să se tragă în populație”.

Primele victime: un mort și patru răniți

În dimineața zilei de 21.12.1989, în jurul orelor 09:00, efectivele militare din cadrul U.M. 01512 Sibiu, U.M. 1606 Sibiu și U.M. 01473 Sibiu, au format un dispozitiv militar circular astfel: Piața Republicii - Hotel Bulevard – Liceul Economic – strada Ștefan cel Mare - Farmacia 24 – sediul Comitetului Județean – Consiliul Popular Municipal și se aflau sub comanda următorilor ofițeri din cadrul U.M. 01512 Sibiu, respectiv Lt. Col. Irimescu, Cpt. Teodorescu Iulian și Mr. Suhăreanu Ion.

Odată cu deschiderea ,,focului de avertisment” în Piața Republicii au apărut și primele victime prin împușcare, respectiv 1 decedat și 4 răniți.

Ana Mureșan îl cheamă pe Nicu la București ca să ia puterea

În dimineața zile de 22.12.1989, în jurul orelor 10:00-10:30, Nicu Ceaușescu a avut o convorbire telefonică cu Ana Mureșan (membră CPEx și Ministru al Comerțului Interior), care i-a spus să vină la București și să preia puterea. (declarație martor Pescar Eugen Viorel, Dosar nr. 95/P/1990 al TMTB.)