Președintele Uniunii Scriitorilor din România ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre valoarea tinerilor scriitori și critici din zilele noastre.
Am plecat de la ideea că președintele Uniunii Scriitorilor din România are oarecari îndoieli în ceea ce privește calitatea scriiturii unora dintre tinerii autori de astăzi.
Evenimentul zilei: -Spuneați că vă consultați cu colegii dumneavoastră din Uniune cine ar putea fi, la un moment dat, un candidat pentru președinția acestei instituții. Vreau să fac legătura cu o afirmație, o idee a dumneavoastră, aceea că nu prea ar exista poeți tineri buni în zilele noastre. Am înțeles corect?
Nicolae Manolescu: Nu are nicio legătură cu conducerea.
- Nu are, dar mă gândeam că generația tânără poate prelua Uniunea… - Generația 2000 e o generație care a fost foarte promițătoare la început, la primele volume, pentru că au venit pe un fond de mare libertate, ca să spun așa, care nu existase înainte. Nu mai exista cenzură, deci fiecare putea să-și exprime mult mai liber, mai deschis personalitatea. După care, însă, din păcate, cei mai mulți dintre ei nu au confirmat. Sigur, schimbarea de regim le-a permis să-și exprime personalitatea, dar mai trebuia și să o aibă! Și în momentul în care au venit cu al doilea, al treilea volum s-a văzut că nu prea au ce spune, de fapt. Și că au profitat de libertate, s-au exprimat cât au putut ei de cinstit, de sincer, dar nu era pe dinăuntru materia necesară pentru o expresie de durată. E o generație care are poeți, îi public în „România literară” pe toți, prozatori destui, dar nu grozavi. După părerea mea, critici foarte buni ar fi avut, dar ei au cam abandonat meseria de critic și se ocupă de alte lucruri acum. În condițiile astea de după revoluție, cea mai utilă în exercițiul critic era întâmpinarea aceasta de zi cu zi. Pentru că apar enorm de multe lucruri. Nimeni nu triază. Televiziunile triază? Cotidianele triază? Nici vorbă! Acum nici nu mai așteaptă să moară un scriitor ca să-l facă genial! Toți sunt geniali din timpul vieții. Toți au devenitr mari critici. Deodată, mari critici, mari prozatori, mari poeți și așa mai departe. Nimeni nu face această selecție. Și, dacă o fac, îi bag la Uniune. Aici toți sunt egali, teoretic, sunt membri, au intrat, există și comsiii de validare, există și consiliu la urmă, nu oricine intră aici și deschide ușa intră în Uniune! Că intră și unii mai puțin talentați, din ce în ce mai puțini… am rărit. În revistă, de asemenea, nu publicăm decât textele care sunt selectate și articolele critice la rândul lor. Asta intră, asta nu intră!
- S-a oprit literatura română la anul 2000?
Nu s-a oprit la anul 2000, merge înainte și eu cred că are șanse să meargă mai departe. O să vă dau un exemplu. Noi avem în „România literară”, nu vorbesc de alte reviste, zeci de rubrici, de recenzii și de critică literară. I-am invitat pe tinerii critici să scrie. La un moment dat toți, absolut toți, scriau. Și am observat cu timpul un lucru – că nu scriau decât despre ei și despre generația lor. Eu a trebuit să caut un critic din generații mai vechi, de la o altă publicație din țară, să îl rog ca, o dată pe lună, când apare o carte din generația `60, a mea, sau din generația `80, de care nimeni nu scrie, să scrie el. Uite, D.R. Popescu a publicat două romane bune. Niciun cuvânt! Nu există! Ei scriau doar despre ei. Lasă că se și lăudau tot timpul! Măi, mai mușcați, că criticul mai și mușcă! Sunteți tineri, aveți dantură bună, nu așteptați să vă puneți proteză dentară. Mușcați și voi, spuneți adevărul! Nu există literatură fără sită! Literatura se selctează. De asta istoriile literare sunt utile. Ele vin cu canonul literar la un moment dat. De la Călinescu nu a mai apărut nicio istorie a literaturii române, de la un capăt la altul, afară de manuale, până la a mea. Jumătate de secol. E o literatură imensă. În „Istoria” mea, literatura contemporană de după 1947 încoace ocupă mai mult de jumătate. Trebuie făcută. Așa crește literatura, așa crește arta: prin selecție, prin sită. Nu e sită nu-i nimic!
Recomandările noastre
