Faima și banii, simple himere. Explicația unui preot: Ne vindem sufletul în fiecare zi

Faima și banii, simple himere. Explicația unui preot: Ne vindem sufletul în fiecare zi Sursa foto: Dreamstime.com

Preotul Nicolae Dima, de la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi” din Capitală, a declarat că oamenii au ajuns să își vândă sufletul pentru bani, plăcere și faimă. El a mai spus că sufletul nostru este asemenea unui singur infinit, pe care dacă compari, cu alte nouăzeci și nouă, nu este mai puțin valoros decât celelalte.

Oamenii au ajuns să își vândă sufletul

„Este absurd să pleci seara, pe întuneric aproape, să te duci, să o cauți pe oaia care s-a rătăcit și să le lași pe celelalte nouăzeci și nouă fără apărare, practic expuse unor alte pericole”. „Acesta este sufletul nostru”, a continuat preotul, „aceea este viața, aceea este valoarea vieții dumneavoastră adevărată”.

Totuși, în pofida valorii incontestabile a sufletului, „noi ne vindem sufletul în fiecare zi. Și facem asta, zic oamenii care s-au uitat la lucrurile care ne înrobesc, pentru patru lucruri: bani, plăcere, putere și faimă.”

Nicolae Dima, despre patimile sufletului

Preotul a declarat că patimile sufletului pot fi reduse la patru mari capitole: bani, plăcere, putere și faimă.„Banii sunt acel lucru necesar care murdărește tot”, a subliniat clericul, „probabil că fiecare dintre noi ar zice, conform unei logici elementare, că este foarte bine să ai bani”.

Ne puteți urmări și pe Google News
nicolae dima

Sursa foto Youtube

„Duhovnicește vorbind, banul este atât de pervers încât se joacă cu mintea ta în felul ăsta. E inutil să-ți spun că atunci când ești bucuros că pierzi, pierzi tot, până la urmă”.„Banii schimbă mintea, banii derutează pe omul, îl derutează atât de rău încât banii sunt cu adevărat ochiul celui rău”.

Plăcerea ne domină

Preotul Nicolae Dima a spus că plăcerea ne domină și că ne face să nu mai gândim rațional. „Noi toți suntem robiți într-un fel sau altul plăcerii. Plăcerilor de tot felul. De la cele mai simple, cum este mâncatul, până la cele mai sofisticate, până la consumul de substanțe, până la sexualitate, care scapă de sub control și începe să te domine ea și așa mai departe”.

Milionari americani

Sursa foto: Ieva Zigg | Dreamstime.com

„Plăcerile te domină, ajung să pună stăpânire pe tine, pentru că există în noi ceva care foarte ușor se confundă cu dorința de plăcere. Care este acest ceva ascuns în noi? Dorința de infinit”.

Faima nu este totul

Acesta a mai spus că oamenii de știință au făcut lucruri mărețe, dar că puțini sunt faimoși. El a declarat că cea mai mare greșeală a omului este să își dorească să obțină ceva foarte ușor și să devină cunoscut într-un timp scurt.

„ Pentru că toată viața lor au stat în laborator așteptând să descopere ceva care ar putea să fie de folos altora. Nu este o asceză zeci de ani să stai într-un loc în care numai cercetare și cercetare și studiu neapreciat de nimeni? Ești pe stradă, nimeni nu te recunoaște, nimeni nu te respectă, ești un anonim. Până când asceza ta dă roade”.

„Fără smerenia omului de știință, n-am avea medicamente bune, n-am avea combustibili performanți, n-am avea o mulțime de lucruri. Nu din consum vine progresul, ci din abținere. Dacă vreți să aveți progres în viața dumneavoastră, abțineți-vă de la lucrurile care vă aduc gratitudine, adică plăcere imediată”, a mai spus preotul, potrivit Basilica.