Ambasadorul României în Germania Emil Hurezeanu, fost jurnalist la Europa Liberă, a făcut o analiză extrem de interesantă a situației lui Nicolae Ceaușescu: „Europa Liberă era un post de radio privat, cu un regim juridic care îi dădea dreptul să fie mai ofensiv, să fie mai implicat, pentru că avea un comitet de finanţare şi de management, de control, practic, format în mod paritar din republicani şi democraţi. Deci, schimbările de administraţie sau de majorităţi în Camera Reprezentanţilor sau în Senat nu erau importante. Şi avea o finanţare din Congres.

Era un post cu comentarii libere, care se scriau atunci. În multe emisiuni se întâmpla asta. Dar în emisiunea fanion a postului, care se numea „Actualitatea românească”, şi care se ocupa în fiecare zi, timp de 50 de minute de evoluţiile nemijlocite din România, comentariile erau ale jurnaliştilor. /În/ multe alte posturi de radio implicarea directă a jurnalistului, internaţionale vreau să spun, în limba română, implicarea directă, comentariul, opinia lui erau mai atent supravegheate. Nu erau atât de naturale ca la Europa Liberă.

Exista apoi o formă de supraveghere profesională foarte interesantă, în sensul că analizele pe care staful american le făcea emisiunilor tuturor posturilor naţionale, care emiteau spre ţările Europei de răsărit şi în mai multe republici sau în mai multe limbi ale Uniunii Sovietice se făceau mult după difuzarea emisiunilor, poate la două-trei luni. Nu rareori erau întâlniri cu cei care făceau, cu cerberii, să zicem – dar ce cerberi, să ți-i tot dorești – care ne criticau pentru sarcasm, făceau enunțuri de genul: Cum îți permiți dumneata? Ce sunteți voi, pistolari să-i criticați pe domnul Ceaușescu, pe doamna Ceaușescu, care administraţia noastră are relații... După aceea se depășea faza asta. Dar, așa s-a întâmplat.

Când se înființează Europa Liberă, deci în 1953, secția română, multe din țările, toate țările Pactului de la Varșovia, să zicem, spre care emitea Europa Liberă – Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, în afara României – aveau o evoluție oarecum omogenă.(…)”.

Prezent la Digi 24, Emil Hurezeanu a continuat să explice întorsătura de situație cu care se va confrunta România lui Ceaușescu: „La București, după 1964-1965, odată cu schimbarea, cu eliberarea deținuților din închisori, cu amnistia din ’64, cu venirea lui Ceaușescu la putere, dar chiar încă de la sfârșitul anilor ’50, după plecarea trupelor sovietice din România, România fiind singura țară din Pactul de la Varșovia fără trupele sovietice, prin oameni ca Ion Gheorghe Maurer, Ion Gaston-Marin, Bârlădeanu, chiar sub Gheorghiu Dej, la sfârşitul anilor ’50, România își formulează un apetit pro-occidental.

Ceaușescu este curtat, este răsfățat cu mult înainte de venirea lui Gorbaciov la putere, cu 20 de ani. Ceaușescu este un Gorbaciov experimental, excentric, în sensul depărtării de centrul de putere al lumii comuniste. Era totuși la București.

Nu întâmplător face traseul ritualic cu regina Angliei. Nu întâmplător primul președinte american care vizitează o țară comunistă, premieră absolută în istorie, vine la București Nixon în ’69. Ceaușescu este primit la Washington de Carter în ’78 încă, cu cuvintele :”Salut un mare lider al unei mari națiuni”.

Ei, toate astea îl fac pe Ceaușescu, îl transformă pe Ceaușescu într-un lider, să zic așa, detașat, cel puțin în aparență, de interesele comunismului mondial, cu relații industriale, economice bune alte țări, cu ţările lumii a treia, cu Iranul șahului. Dacia se face în România. Şi așa mai departe. Tehnologizarea industriei energetice, locomotivele sunt elvețiene, Brown Boveri, iar avioanele noastre încet, încet nu mai sunt doar Tupolev și Iliuşin, ci chiar Boeing. Dar se întâmplă ceva.

În 1979 ca de șahul, România pierde contractele de livrări de petrol din Iran pe care le plătea în barter, cu locomotive diesel, cu oi, care nu se înecau chiar de la plecare și așa mai departe. Ce înseamnă asta? Că Ceaușescu este în situația în care trebuie să /…/ principala sursă, trebuie să își găsească o altă sursă de combustibil. Se adresează rușilor. Cum bine știm, rușii stăteau de multă vreme la colț și îl așteptau, ne așteptau.

Şi rușii spun: Iei petrol de la noi și gaz, primești, dar la prețul pieței, în valută forte. Toate celelalte țări comuniste primeau prin barter. În 1979 Ungaria dă 800 de autobuze Ikarus pentru un milion de tone de petrol sovietic, în 1987 2400 de autobuze pentru milion de tone.(…)

Era o țară comunistă, care nu se putea desprinde din colonia penitenciară comunistă, funcționa în cadrul, în perimetrul Pactului de la Varșovia, dar după 1968 fără manevre cu trupe, ci doar de stat, de Mare Stat Major și de unități de cercetare.

Amănuntul e important pentru 1989. Şi lucrurile de lucrurile degenerează, pentru că condițiile economice sunt proaste, Ceaușescu cred că trăiește atunci un un fel de double bound, cum să-i spun, are un șoc dublu. Mintea lui de subtilitate rurală, să zic așa tactică, în raport cu marile problemele omenirii până la un punct l-a ajutat (…)”