Bancuri cu portretele lui Ceaușescu. Propaganda regimului Ceaușescu era una deșănțată. Cultul personalității atinsese cote paroxistice.

Peste tot era vorba doar de Ceaușescu și consoarta lui „savanta de renume mondial”. Și totuși, românii râdeau iar bancurile lor îi urcau diabetul „cârmaciului”, care intra în fibrilații. Poporul făcea bancuri din orice. Se râdea copios și sănătos. Ba chiar se zicea că Securitatea lansa voit unele bancuri.

„Ceaușescu într-o ureche” - portretul care l-a înfuriat pe dictator

Ceaușescu îmbătrânea vizibil. Portretele oficiale trebuiau să-l prezinte tânăr, la vârsta de 47-49 de ani, adică exact când a preluat Secretariatul General al PCR, funcția supremă în Partid și Președinția Consiliului de Stat. Practic, imaginea din 1965-1967.

Atunci, un fotograf neinspirat a prezentat un portret cu Nicolae Ceaușescu imortalizat având capul puțin într-o parte. Practic, nu i se vedea o ureche. Se pare că un securist sau turnător a auzit cum șefii de magazii care trebuiau să primească portretele pentru instițuții, ar fi zis că are nevoie de „Ceaușescu-ntr-o ureche”. Evident, s-a aflat până la nivel de CC al PCR și dictatorul a făcut crize. S-a renunțat la buclucașul portret, dar gluma a rămas.

„Ceaușescu s-a dat de gol” și „Niciolaie”

O altă glumă în comunism a fost cu galeria portretelor. Se zice că la Muzeul PCR trebuiau puse portrete ale „Genialului Conducător” alături de portrete ale liderilor pe care îi vizitase sau îl vizitaseră. Gluma spune că nu se știa cum să se așeze portretele lui Nicolae Ceaușescu, Anwar el Sadat și Charles de Gaulle. Oricum ar fi ieșit ordinea, ieșea la pronunție „Ceaușescu s-a dat de gol. S-au încercat și De gol s-a dat Ceaușescu, S-a dat de gol Ceaușescu”.

Corectorii din presa scrisă aveau grijă ca nu cumva numele întâiului „în toate” să nu fie scris „Niciolaie”. Ceaușescu crescuse într-un sat unde erau și rromi, o comunitate răspândită în satele Olteniei. „Niciolaie” este o expresie care, elegant s-ar traduce „nu ai făcut nimic”, deși, în realitate este o expresie mult mai dură.

„O Leană la trei de Nicu!”  - „Ce caută ăsta lângă tata”?

Pe măsură ce „marele cârmaci” era tot mai mult surclasat de „savanta de renume mondial”, pe la mitingurile din 1988-1989, portretele „Ei” erau mereu între ale „Lui”. Amatorii de glume care mergeau forțat la defilări și manifestări, spuneau că „o Leană e pusă la trei de Nicu ”. Adică, la trei portrete ale „Cârmaciului”, era un portet al „Savantei”.

La Craiova, la un colegiu de elită, protipendada de partid locală pregătise un mic muzeu cu picturi în care Gheorghiu-Dej apărea lângă Ceaușescu în epoca „ilegalității”. Nicu, „băiatul lui Tata” ar fi venit să inspecteze cu o zi două înaintea vizitei tatălui lui cum arăta expoziția. Supărat, a întrebat, legat de Gheorghiu-Dej: „Ce caută ăsta lângă tata??” și ar fi aruncat cu o găleată de var peste strădania politrucilor de la Dolj. Bieții oameni au stat o zi și o noapte să „dreagă abaterea ideologică” sancționată dur de „beizadeaua”  „Cârmaciului” și al „Savantei”.

 De ce Savanta îi zicea Cârmaciului „Maiestate”?

Un alt banc popular era acela că  „Marele Cârmaci” a întrebat-o pe „Savanta” de ce când e în avion îi zice „Maiestate” că doar comuniștii luptă contra regilor și împăraților. Ea l-a întrebat „Mai-e-state, Nicule, de vizitat”?