O fi știut Nicolae Ceaușescu, a știut și a refuzat realitatea, sau nu a știut? O întrebare pe care și-o puneau toți care, la începuturile anilor `90, căutau să înțeleagă misterele momentului Decembrie 1989. Un răspuns clar nu a existat mulți ani. Cel mult, câte un grad mai mare din Securitate lăsa să se înțeleagă în câte o discuție șoptită, că Ceaușescu a fost informat, pentru că românii au avut un agent infiltrat la Întâlnirea de la Malta. S-or lăuda că au știut, că nu au fost luați ca din oală de combinația sovieto-americană care a pus pe făraș comunismul din partea asta a continentului, îmi spuneam, în lipsa oricărei probe certe. Mulți ani mai târziu, avea să apară și proba. A știut! Mai mult decât atât, fapt absolut senzațional, Nicolae Ceaușescu nu doar că a știut, pentru că i s-a raportat pe linie de servicii de informații, ci a știut și pentru că s-a informat din proprie inițiativă, pe un alt canal decât cele ale Securității. O informație extraordinară, scoasă la lumină recent.   

La câteva ore după ce se încheiase Întâlnirea de la Malta dintre Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice și George Bush, cel al SUA, desfășurată în 2-3 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu avea să afle de la șeful Securității, gen. Iulian Vlad, că zilele regimului său sunt numărate. Raportul olograf, semnat și parafat de șeful Securității era cât se poate de clar în acest sens. Mai mult, și fără acest Raport, Nicolae Ceaușescu ar fi trebuit să înțeleagă că sfârșitul este aproape. Regimul său era ultimul care mai ființa în Estul Europei. Zidul Berlinului, simbol major al Cortinei de Fier, căzuse cu o lună înainte, la 3 octombrie 1990. De existența certă a acestui Raport aveam să se aflu de la Dan Andronic la sfârșitul anului 2014, când l-a și publicat în cotidianul Evenimentul Zilei. Ceaușescu l-o fi citit și nu l-o fi înțeles, am persistat eu în nedumerire. Sau nu l-o fi crezut pe general, s-o fi gândit că exagerează ca să pară util, indispensabil, mi-am mai spus. Zilele trecute, mi-a fost risipită orice îndoială: A știut!

În urmă cu câteva luni, Editura Evenimentul și Capital a publicat volumul „În ochiul ciclonului” - „Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu”, lucrare construită pe baza unor îndelungi și minuțioase dialoguri între Constantin Boștină, istoricul Alice Barbu și jurnalistul Sorin Roşca Stănescu. Din prima, adică din primul capitol, o dezvăluire mi-a tăiat respirația. Titlul capitolului spune tot: Cap I.  Ceaușescu a aflat de la mine că ar urma să fie înlăturat de la putere. Tot eu i-am spus care va fi schema schimbărilor politice la vârf din Europa de Est:

În 15 septembrie 1989, Nicolae Ceaușescu se afla la Iași, într-o vizită ocazionată de deschiderea anului școlar și universitar. Înainte de amiază, îmi telefonează Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei lui Ceaușescu. Acesta mi-a spus că a doua zi, la Botoșani, urma să vină Nicolae Ceaușescu. Eram primvicepreședintele al Consiliului Popular Botoșani. […] Pe traseul vizitei la Electrocontact, Ceaușescu mi-a spus, pe neașteptate, ca a doua zi să vin la București. Dacă acesta era scopul real al vizitei, de a mă chema la București, mi-am pus, firește, ulterior întrebarea, de ce nu mi-a comunicat telefonic. Înseamnă că avea în vedere ceva important și discret.

A doua zi(n.m. 16 septembrie 1989) m-am dus la București. M-am prezentat la Constantin Manea, directorul de Cabinet și i-am spus ce dispoziție mi-a dat Nicolae Ceaușescu. Am așteptat două ore. Am intrat la Ceaușescu. Mi-a spus să mă duc într-o vizită în RDG. „Pentru că sunt foarte avansați în introducerea progresului tehnic în economie, industrie, fabrici, uzine; îți iei pe cine vrei cu tine și te documentezi. Vii și faci un raport. Discută cu Ștefan Andrei să îți facă o delegație și să pleci. Dar cât mai repede.”

M-am dus la Ștefan Andrei. M-am întors la Ceaușescu. I-am raportat ce am făcut. Am dat să plec, dar mi-a făcut semn să merg. El venind după mine. Pe scară, s-a oprit și mi-a spus: “auzi, tu te cunoști cu Egon Krenz. Am informații că în 25 august 1989 a fost la Gorbaciov și s-au discutat niște lucruri acolo. Ăștia ai mei nu m-au informat suficient sau nu au informații. Du-te și cere-i o întâlnire privată și află ce au discutat la Moscova.”

Egon Krenz fusese prim-secretar al tineretului din RDG pe vremea când eu eram președinte la studenți în România și evident, m-am cunoscut cu el. Asta îmi spunea pe scări. De ce? Deoarece în cabinet era interceptat. Elenei Ceaușescu îi făcuse Tudor Postelnicu un sistem de ascultare în birou prin care intercepta toate discuțiile care se purtau în cabinetul lui Nicolae Ceaușescu. Asta înseamnă că Ceaușescu nu voia ca Elena să știe care urma să fie misiunea mea secretă.

M-am dus la Ambasadorul României în RDG și i-am spus despre ce este vorba. Și anume că vreau să mă întâlnesc neoficial cu Egon Krenz, care era atunci secretar cu probleme organizatorice al PSUG. Însă voiam să o fac într-un club al studenților, într-un club de tineret, după orele 19:00-20:00. Iar acesta să vină cu un translator de limba română pentru că eu nu știam germană. După două zile m-a anunțat că urmează să ne vedem la un club de tineret la ora 22:00. Așa s-a întâmplat.

Ne-am retras într-un separeu, eu, Egon Krenz și traducătorul și am depănat câteva amintiri comune. Apoi, i-am spus, în mod direct, că am venit cu o misiune de la Ceaușescu prin care, să îl rog, dacă ne poate spune, despre întâlnirea de pe 25 august 1989 de la Moscova. Mi-a confirmat că a fost pe 25 august 1989 la Gorbaciov și că s-a discutat graficul de schimbare a conducerilor partidelor comuniste și muncitorești, până la sfârșitul anului. Honecker, care era atunci prim-secretar al PSUG, ar urma să se îmbolnăvească „programat” și să se ducă la tratament la Moscova, urmând ca el, Krenz, să devină prim-secretar al Partidului Socialist din RDG. În Bulgaria, Jivkov, va face un pas înapoi, se va retrage și în locul lui va veni secretarul organizatoric. În Polonia nu se puneau probleme, deoarece exista Solidarnost. În Ungaria, de asemenea, nu existau probleme. Cu Cehoslovacia s-au clarificat lucrurile, în sensul că se va separa Cehia și Slovacia. Singura problemă este România pentru că Ceaușescu nu vrea să facă un pas înapoi. Mi-a spus să încerc, împreună cu Traian Ștefănescu și Nicu Ceaușescu, să îl sfătuim ca, până la sfârșitul anului să cedeze puterea. Să facă această declarație, eventual, într-o plenară. Să facă ceva. În caz contrar, „nu vă apucă Anul Nou, cu el la putere”. “Ei, spune-i tu Boștină lui Ceaușescu chestia asta!” […]

M-am întors acasă. I-am făcut un raport lui Ștefan Andrei privind partea oficială a vizitei pe care am făcut-o. Iar pentru partea neoficială, secretă, m-am dus la Ceaușescu. Acesta m-a invitat, din nou, să discutăm, pe scara sediului Comitetului Central al PCR. Cum urcai pe trepte, era un podium, după care, urma la etajul 1, biroul lui. Acolo i-am raportat ceea ce am aflat. În esență, și în România, trebuia să se producă iminent, o schimbare. „Și ți-a spus cu cine?”, m-a întrebat, uitându-se dușmănos în ochii mei. I-am răspuns: „Cu Nicușor”. Pe asta am scos-o din joben. Pur și simplu, am improvizat. Mi-a răspuns scurt: „Nu-i copt”. Mi-a întins mâna. Și am înțeles că îmi spune la revedere. Fără să știe, mi-a spus adio. Mi-a atras atenția să nu povestesc atâta timp cât trăiește el, discuția cu Egon Krenz, dar nici discuția purtată cu el.

Am avut o confirmare a dialogului secret pe care l-am purtat cu Egon Krenz în cursul întâlnirii din 4 decembrie 1989 de la Moscova. Acolo, Ceaușescu  s-a certat foarte urât cu Gorbaciov. La plecare, când Ceaușescu și-a luat la revedere de la Egon Krenz, acesta i-a răspuns: „Dacă va mai fi cazul”.

Deci, Nicolae Ceaușescu a știut cu precizie, din două direcții, că regimul său va sucomba: Securitatea și o sursă politică externă. Cade, așadar, teza potrivit căreia nu a știut, sau că i s-a spus, dar argumentele au fost neconvingătoare. Urmează pe cale de consecință logică următoarea întrebare, una la care eu nu am răspuns: Dacă a știut cu siguranță ce va fi, cum de a mers orbește către zid. Către zid,constantin bostinaconstantin  și la propriu, și la figurat.