NEWS ALERT. Invazie de șoareci într-un spital din Capitală: VIDEO
- Andreea Vlad
- 8 octombrie 2020, 22:30
Pe lângă problemele de sistem, lipsa medicilor și grava criză sanitară actuală, care a atins un vârf greu de imaginat la începuturile pandemiei, unitățile medicale de stat se confruntă cu o situație halucinantă.
Astfel, nu numai infecțiile nosocomiale sau lipsa cronică a medicamentelor oncogene sunt o pată pe obrazul țării UE cu cel mai mic procent din PIB alocat sănătății, ci și alte deficiențe, mai mici la prima vedere, dar semnificative.
Raport de țară
Se spune că diavolul se ascunde în detalii, iar dacă te întrebi cât ar putea conta coada unei rozătoare în tabloul general mai amplu al nivelului de sănătate într-o țară membră a civilizatei Uniuni Europene, ei bine, chiar contează. Cel puțin asta arată scenele cu tentă suprarealistă filmate într-un spital din București. Un locuitor al Capitalei a trimis imagini în care se observă cum angajaţii spitalului încercau să prindă un șoarece - destul de mare - care intrase în holul unităţii medicale.
UPU cu surprize
Imaginile au fost surprinse în Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, chiar la intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe. Conducerea spitalului explică însă că acea zonă a spitalului este o clădire veche, în care se face deratizare lunar. Chiar şi aşa, miercuri seară rozătoarea şi-a găsit drum pe holurile unităţii medicale şi le-a dat bătăi de cap angajaţilor, care într-un final au capturat mica lighioană, nu foarte iubită în general de locatarii unei unități medicale.
- Hai să întoarcem targa.
- Nu mai vrea să iasă, fii atent!
- Îi văd coada! Uite-l pe partea cealaltă.
- Ia uite-l, a pus mâna pe el. Nu pot să cred!
- Dați-vă să filmez! Dă-te la o parte!
Musafirul din noptieră
Din nefericire, nu este un caz singular, și alte spitale din România fiind invadate de șoareci, gândaci sau chiar ambele categorii de vecini nedoriți. În 2016, un material filmat de o televiziune centrală a produs o adevărată undă de șoc. La Spitalul TBC din Aiud, șoarecii şi gândacii mişunau în voie prin saloane.
Unul dintre pacienți, un bărbat internat la spitalul din Aiud, a declarat chiar că un şoarece a ieşit din noptiera în care avea mâncare. Conducerea spitalului a recunoscut că există rozătoare în incintă, însă explicaţia oferită a fost suprinzătoare și ține mai mult de…teatrul absurd. Pacienţii au lăsat uşile şi ferestrele deschise, iar şoarecii au venit… de afară.
Sursa: Digi 24