Nero, incendiul din Roma și o afacere imobiliară antică. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Nero, incendiul din Roma și o afacere imobiliară antică. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Originalitatea este bună în artă, dar sperie în relaţiile sentimentale. Oamenii care te iubesc trebuie să ştie că pot conta pe tine la bine şi la rău, la mult şi la puţin, acum şi mereu.

18,19 iulie

 Nero, incendiul din Roma și o afacere imobiliară antică. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 18 iulie s-au născut Nelson Mandela, John Glenn, Evgheni Evtuşenko, Hendrick Anton Lorentz, Richard Branson, Giaccomo Facchetti, Sepi Damian, Ion Dumitrescu, iar pe 19 iulie s-au născut Samuel Colt, Herbert Marcuse, Edgar Degas, Charles Mayo, A.J. Cronin, Ramin Djawadi, Ilie Năstase, Maria-Luiza Cristescu, Diana Mocanu.

În calendarul creştin-ortodox sâmbătă, 18 iulie, sunt Sfinţii: Emilian de la Durostor, Pamvo, Iachint, Pavel şi Valentina. Duminică, 19 iulie: Macrina, sora lui Vasile cel Mare, Dias, Aflarea moaştelor Sf. Serafim de Sarov.

 În "Kalendar" continuă Circovii de Vară, până pe 20 iulie, ziua marelui Dabatopeios, (Sf.Ilie) zeul focului, metalelor dar şi al fulgerelor şi trăsnetelor. Am mai spus că sunt aproape două săptămâni de sărbători vechi, de la traco-geto-daci pe care le-aş numi "în aşteptarea bobului de grâu".

De fapt, oamenii din vechime nu aşteptau, ci încercau prin practici magice şi religioase să obţină favoarea zeilor şi deci recolte bune şi animale multe şi sănătoase. O făceau din prostie, din comoditate?

Nu, o făceau de frică, de teamă că nu vor supravieţui dacă recolta va fi prea slabă! Pe frică şi supunere s-a clădit întreg sistemul religios ulterior. Frica de Dumnezeu, frica că suntem păcătoşi şi frica că păcătuim în continuare, frică că ne pierdem sufletul, frica de pedeapsa divină, frica că nu facem ce trebuie canonic, frica, frica, frica...

De aceea Sfântul Ioan Paul al II-lea a spus: "Nu vă fie frică!" Ştia el ce ştia, că nu l-au făcut degeaba Sfânt! Și el a repetat ce a spus șeful lui, Iisus. Pe frică se bazează și actuala distopie sanitară. Sub pretextul Covid-19 se fac averi și alte lucruri necurate. Ați fost informați de presa isterică și anarhistă cum că hackeri ruși au vrut să spioneze laboratoarele unde se experimentează un pretins vaccin contra virusului Wuhan. După cum știe orice om cu scaun la cap și orice medic cinstit, NU există niciun vaccin contra virusurilor. Sunt Placebo, sau vaccinuri istorice, pentru o tulpină de virusuri din trecut, depășită de mutațiile ulterioare. Sigur, ca la orice regulă există și excepții. Virusul poliomelitei, de exemplu. Nu este mutagen, nu suferă mutații, adică, așa s-a putut sintetiza un vaccin. Când am făcut eu vaccinul antipolio, în anii 50, era ca ruleta rusească, era un vaccin experimental Pasteur. Eu sunt bine merci, poate și din cauza mutației genetice CCR5-Delta 32, vărul meu, Mircea, a făcut vaccinul și a murit.

Ceea ce se întâmplă în laboratoarele secrete ale marilor puteri nu sunt încercări de a obține un vaccin, ci de a perfecționa această armă biologică de distrugere în masă. Este normal ca rușii să-i spioneze pe englezi, francezii pe americani, italienii pe germani și tot așa, ba și reciproc, mai spuneți domniile voastre combinații. Covid-19, ca armă biologică, este un mare eșec. Rata mortalității este foarte mică, sub 2%, coeficientul de transmitere este, în medie 2,1. Foarte, foarte nesatisfăcător, vorbind cinic. Trebuie perfecționat, sărmanul virus, de aceea s-au investit sute de miliarde în cercetarea microbiologică și în ingineria genetică, acoperite cu vorbe mari despre un vaccin imposibil de obținut. Sau când va fi pus pe piață, altă afacere oneroasă Big Pharma, cine știe ce va conține. Repet, un vaccin contra virusurilor mutagene nu este posibil, cum nu poți să faci un vaccin contra accidentelor auto. Promisiunile mereu făcute în presă sunt doar intenții bune, chirie pentru speranță.