Asociaţia Pro Democraţia (APD) şi Partidul Social Democrat au semnalat o serie de nereguli înregistrate în primele ore de la deschiderea secţiilor de votare pentru turul al doilea al alegerilor locale.
Prezentăm integral comunicatul APD: "Avânt matinal la alegerile locale În primă parte a zilei de vot a turului II al alegerilor locale, Asociaţia Pro Democraţia (APD) remarcă activitatea electorală intensă la secţiile de votare, chiar şi înainte de deschiderea legală a secţiilor de votare. Astfel, la secţia de votare nr. 41 din Focşani (jud. Vrancea), unui cetăţean i-a fost permisă exprimarea opţiunilor electorale la orele 06.44, în ciuda prevederilor art. 81 al Legii 76/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Tot în judeţul Vrancea dar şi în judeţele Timiş şi Tulcea, observatorii APD au sesizat, încă de la primele ore ale dimineţii, transportarea organizată a alegătorilor la secţiile de votare precum şi prezenţa unor persoane în preajmă secţiilor de votare care încercau să influenţeze opţiunile de vot ale alegătorilor. Asociaţia Pro Democraţia mai atrage atenţia asupra încercărilor de împiedicare a activităţii observatorilor săi de către preşedinţii sau membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare (în Constanţa la Năvodari, în Timiş la Cricova, în Tulcea în localitatea Jurilovca şi Vrancea la Dumitreşti)."
Şi PSD acuză
PSD semnalează nereguli în sectorul 6 al Capitalei, dar şi în localităţi din judeţele Sibiu şi Teleorman. Prezentăm comunicatul PSD: "SIBIU În localitatea Laslea, din judeţul Sibiu, la secţia de votare Rondola, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt soţia, respectiv sora candidatului independent, Serb Gheorghe, pentru funcţia de primar în comuna Laslea. În cursul zilei de 14 iunie, candidatul independent şi persoane apropiate acestora au împărţit rromilor din comună cârnaţi în schimbul promisiunii acestora de a-l vota. A fost înaintată plângere penală pentru săvârşirea, de către Serb Gheorghe, a infracţiunii de mită electorală. De asemenea, s-a solicitat înlocuirea preşedintelui şi locţiitorului preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare. TELEORMAN În localitatea Blejeşti, din judeţul Teleorman, reprezentanţi ai PDL au distribuit, în noaptea de 14 spre 15 iunie, manifeste împotriva candidatului PSD, care conţineau insulte la adresa acestuia şi îndemnuri către cetăţeni de a nu-l vota. S-au depus contestaţii la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Teleorman.* În comuna Băbăiţa, candidatul PNL la funcţia de primar al acestei comune a distribuit alegătorilor, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pachete cu alimente. De asemenea, acelaşi candidat a adus pe raza comunei trei autocare (cu numerele de înmatriculare B40AFE, IF01CLZ, TR04BUT), cu ajutorul cărora transportă cetăţenii la secţiile de votare. Au fost sesizate organele competente, poliţia locală şi biroul electoral de circumscripţie Băbăiţa. BUCUREŞTI - SECTORUL 6
Pe întreg teritoriul sectorului 6 al municipiului Bucureşti, membrii PDL continuă campania electorală, împărţind fluturaşi portocalii şi îndemnând cetăţenii să voteze candidaţii PDL. S-a depus contestaţie la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, la Biroul Electoral Central şi au fost sesizate organele de poliţie pentru cercetarea şi sancţionarea celor care încalcă prevederile Legii 67/2004". ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:43