„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franța, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naștere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“
Viața lui Neagu Djuvara începe așadar în 1916, la București, sub semnul aventurii și al peregrinărilor: „Tata insistase în 1917, în toiul Primului Război Mondial, ca mama mea, Tinca Grădișteanu, sora ei și noi, copiii, Răzvan și cu mine, să plecam din țară, prin Rusia. A fost o aventură întreagă, fiindcă ne-a prins revoluția bolșevică la Petrograd. [...] Am luat ultimul tren către Helsinki. Din Finlanda am trecut în Suedia, apoi în Norvegia, de acolo, cu vaporul însoțit de torpilor, până în Scoția, marea fiind colindată de submarinele germane. Din Anglia a ajuns mama, cu noi toți, în Franța, unde socrul ei și bunicul meu, Trandafir Djuvara, era refugiat la Le Havre, împreună cu Curtea Belgiei, pe lângă care el era ministrul plenipotențiar al României.“
„Toată viața mea este o viață romantică“, mărturisește Djuvara într-un interviu. O viață despre care Gabriel Liiceanu scrie în prefața volumului aniversar dedicat lui Neagu Djuvara, recent apărut la Humanitas: „Și cum să nu fie romantică – dacă nu de-a dreptul picarescă – o viață în care decorul se schimbă la câțiva ani o dată? Care are, în miezul ei, neașezarea ca regulă, sau un șir nesfârșit de prea multe așezări trecătoare?”
Amintirile pe care le scrie în jurul vârstei de 85 de ani sunt ale unui «pribeag» care-și începe periplul pe harta Europei (și mai târziu a Africii) la scurtă vreme de la naștere: Bucuresti, Sankt-Petersburg, Montreux, Bruxelles, București, Sinaia, Nisa, Paris, București, Odessa, București, Lisabona, Stockholm, Paris, Niamey, Atena, Paris, Bucurelști… La fel de imprevizibile și schimbătoare îi sunt și preocupările: elev la Sinaia (1924–1927), apoi la Nisa, «printre corsicani, regi afgani și sultani», și Paris (1928–1934), licențiat în Istorie la Sorbona (1937) și apoi doctor în Drept la Paris (1940), elev ofițer de rezervă și artilerist pe Frontul de Est (1941–1943), angajat la Ministerul de Externe la Direcția Cifrului (1943), secretar de legație la Stockholm (1944–1947), «activist» în exilul românesc (1948–1960), jurnalist la Europa Liberă (1961), consilier diplomatic și juridic al președintelui Republicii Niger și profesor de drept internațional la Universitatea din Niamey (1961–1984), doctor în istorie la Sorbona (1972), din nou activ în exilul parizian (1984–1989), licențiat al Institutului de Limbi și Civilizații Orientale de la Paris (1988), profesor asociat de istorie la Universitatea din București (1991–1997), în sfârșit, unul dintre cei mai îndrăgiți intelectuali ai României de după 1990.“
„Acestea sunt cele trei vieți ale lui Neagu Djuvara. Cea franceză, cea africană, cea românească. Acesta e miracolul vieții lui Neagu Djuvara: cel al revenirii în țara lui după o absență de 45 de ani, când, întrebându-se și întrebat fiind ce mai caută aici după atâta amar de vreme, a răspuns pe un ton cu inflexiuni evanghelice: «Am venit ca să ofer, nu ca să primesc.»“
Cu adevărat, întoarcerea lui Neagu Djuvara în țară stă sub semnul darului: „La 73 de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în țară, Neagu Djuvara era perfect fertil și alegru, pregătit pentru o nouă tinerețe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală și o distincție a civilizației admirabile. Cine a avut ochi de văzut, a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit, a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi, nici pietrele nu pot striga. Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie ni l-a adus, iar el și-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne și oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat și european într-o manieră curat românească.“ (Horia-Roman Patapievici)
Despre scrierile sale, Andrei Pleșu spune că „au jucat și joacă, dincolo de valoarea lor intrinsecă, un rol esențial în reconstrucția normalității intelectuale românești. După decenii întregi în care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumăratele clișee ideologice, [...] Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet în pofta vitală de cunoaștere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei“.
Seria de autor Neagu Djuvara de la Humanitas, cuprinzand 17 titluri de istorie povestită și istorie trăită, numără deja peste 500 000 de cărți.
Recomandările noastre
