Cel puțin douăzeci de plante din afara sistemului Solar prezintă condiții prielnice dezvoltării vieții umane, susțin cercetătorii de la Universitatea din Washington.
Informația a apărut într-o lucrare științifică, publicată în jurnalul Astrobiology, în care sunt inventariaţi factorii care ar face o planetă să fie locuibilă. Aceste planete ar trebui să fie cu puţin mai bătrâne, mai umede, mai calde şi mai mari decât Pământul. Or, din analiza acestor factori reiese că ele vor deveni ținte predilecte pentru căutarea vieţii extraterestre.
„Trebuie să ne concentrăm asupra anumitor planete care dispun de cele mai promiţătoare condiţii pentru apariţia şi evoluţia vieţii complexe. Însă trebuie să fim atenţi să nu rămânem blocaţi în paradigma căutării unui al doilea Pământ pentru că pot exista planete pe care să fie condiţii mai potrivite pentru viaţă decât a noastră”, susţine astrobiologul Dirk Schulze-Makuch, de la Universitatea din Washington.
Există numeroase planete aflate la distanţe orbitale la care temperaturile sunt potrivite pentru ca apa să poată exista în stare lichidă la suprafaţă, aceasta fiind una dintre condiţiile importante pentru ca viaţa să poată evolua. Schulze-Makuch şi colegii săi şi-au propus să identifice exoplanetele „superlocuibile” – care se află la distanţa orbitală potrivită faţă de steaua lor și care dispun de condiţii ce pot favoriza apariţia şi evoluţia vieţii.
Printre condiţiile vizate se numără orbitarea unei stele de dimensiuni potrivite şi cu o „speranţă de viaţă” cât mai lungă, în special dacă ţinem cont de faptul că formele de viaţă complexe au avut nevoie de 3,5 miliarde de ani pentru a evolua pe Terra şi respectiv de 4 miliarde de ani pentru ca oamenii să apară.
Ce fel arată o planetă favorabilă vieții
Pentru ca o planetă să prezinte condiţii mai bune pentru viaţă, trebuie să fie de dimensiuni relativ mari - ceea ce înseamnă că dispune de mai mult spaţiu pentru habitaturi diverse. O astfel de planetă are și o gravitație mai puternică, ceea ce înseamnă că poate păstra o atmosferă mai densă, lucru benefică dezvoltării unor organisme capabile să zboare.
În plus, o planetă uşor mai caldă decât Pământul ar fi mai locuibilă prin simplul fapt că regiunile polare aride şi reci ar fi mai puţin extinse, însă o planetă mai caldă ar trebui să fie şi mai umedă decât Terra, astfel încât regiunile deşertice să nu domine masele continentale.
O astfel de planetă ar putea semăna cu Pământul în perioada de început a erei Carbonifer, acum aproximativ 359 de milioane de ani, când majoritatea masei de uscat avea o climă tropicală umedă.
O altă condiție pentru ca o planetă să prezinte condiții mai bune de viață decât Terra este o lună puţin mai mare sau pe o orbită mai apropiată, fapt care ar ajuta la stabilizarea orbitei planetei.
Criteriile specialiștilor
Cercetătorii au conceput o listă de parametri pentru îndeplinirea acestor criterii. Conform acestora, o planetă „superlocuibilă” perfectă s-ar afla pe orbita unei stele pitice de tipul K, relativ mică şi puţin mai rece decât Soarele (care este considerat o pitică galbenă). Ar trebui să aibă vârsta între 5 şi 8 miliarde de ani, să fie cu aproximativ 10% mai mare decât Pământul şi, în medie, cu aproximativ 5 grade Celsius mai caldă.
De asemenea, ar trebui să fie prezenţi vapori de apă, în compoziţia atmosferei, în proporţie de 25% până la 30% oxigen, iar suprafaţa să fie împărţită între mări şi oceane şi mase continentale. Planeta perfectă ar trebui să dispună de plăci tectonice dinamice, pentru a recicla minerale şi nutrienţii din crustă şi să genereze habitate şi topografii diverse. Luna acestei planete perfecte ar trebui să aibă între 1% şi 10% din dimensiunea planetei şi să se afle pe orbită la o distanţă moderată.
24 de planete corespund
Sunt aproximativ 24 de astfel de planete, însă nu toate au fost confirmate. Unele dintre aceste 24 de obiecte ar putea fi rezultate fals pozitive şi s-ar putea dovedi că nu sunt planete. Dintre cele 24 de obiecte, 9 se află pe orbita unei stele de tipul celor care pot oferi condiţiile apariţiei şi evoluţiei vieţii, 16 se află în interval ideal de vârstă şi 5 au temperaturile medii potrivite la suprafaţă. Doar un singur candidat, obiectul KOI 5715.01, intră sub incidenţă acestor ultime trei criterii.
Toate cele 24 de exoplanete potenţiale se află la peste 100 de ani lumină distanţă, iar unele dintre ele sunt pur şi simplu prea departe pentru a putea fi studiate în prezent, chiar şi cu cele mai puternice telescoape de care dispune omenirea. Kepler-69c, spre exemplu, se află la peste 2.000 de ani lumină, ceea ce înseamnă că astronomii nu au cum să o