La sfârșitul reuniunii virtuale a miniștrilor de Externe din statele membre, a apărut foarte clar că Ankara era practic izolată printre cei 30 de membri ai Alianței Nord Atlantice.
Deși a decis să excludă Turcia din programul avionului de luptă F-35 din cauza achiziționării de către Ankara de sisteme de apărare antiaeriană S-400 din Rusia, administrația Trump nu a luat încă sancțiuni împotriva economiei turcești, cum altminteri specifică legea CAATSA (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act), care prevede prevede măsuri împotriva oricărei entități care achiziționează materiale militare din Rusia.
Cu toate acestea, se vede treaba că aplicarea acestui text este cu geometrie variabilă: Washington a sancționat astfel Beijingul dar nu New Delhi, interesul strategic primând, scrie Opex 360.
Imperativul strategic ar putea explica această reticență de a decreta sancțiuni împotriva Turciei, o țară membru-cheie al NATO a cărei poziție geografică blochează accesul în Marea Mediterană pentru marina militară rusă.
Mai mult decât atât, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, are totdeauna în buzunare chei diplomatice să netezească lucrurile cu Ankara, în ciuda reacțiilor clare ale SUA și altor țări ale Alianței după ce Vladimir Putin a băgat sistemele S-400 în dulapul NATO.
Intervențiile în Libia și în Siria, împotriva milițiilor kurde siriene, aliați ai coaliției conduse de Statele Unite împotriva grupării teroriste Statul Islamic (Daesh), sprijinul puternic pentru Azerbaidjan în dosarul Nagorno-Karabah, cu expedierea de mercenari recrutați din grupuri armate siriene, căutarea agresivă de hidrocarburi în zonele revendicate de Grecia și Republica Cipru în Marea Mediterană, contestarea dreptului internațional, șantajarea Uniunii Europene cu robinetul cu migranți reprezintă acțiuni recente ale președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care au declanșat - și încă provoacă - tensiuni în cadrul NATO.
Grecia ia caimacul
Și, de mai multe luni, mai multe elemente tind să arate că Statele Unite se distanțează de Turcia. Țară unde, totuși, au o bază importantă majoră, cea de la Incirlik. Bază care găzduiește , printre altele, și un depozit de bombe nucleare tactice B-61, în cadrul NATO.
Mai ales că relațiile dintre cele două țări au cunoscut unele tensiuni de la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă.
În 2019, Statele Unite și-au consolidat relațiile militare cu Grecia. Și au dat sentimentul căutării în patria lui Homer a unei alternative la baza Incirlik, pe care președintele Erdogan a amenințat, de altfel, de mai multe ori, că o va închide cu de la sine putere.
Buna înțelegere dintre Atena și Washington a fost reafirmată în luna septembrie, în plină tensiune în estul Mediteranei. Apoi, administrația SUA a decis să ridice în mare măsură embargoul asupra armelor care fusese impus la sfârșitul anilor 1980 împotriva Republicii Cipru. O măsură care a fost, evident, prost primită la Ankara.
Și apoi, mai recent, ambasadorul SUA în Grecia, Geoffrey R. Pyatt, a emis o declarație sugerând că Washingtonul și-a ales în mod clar partea în cearta dintre Atena și Ankara.
Astfel, diplomatul american a subliniat că relația cu Grecia în domeniul militar este „una dintre cele mai puternice pe care Statele Unite le are în Europa. El a adăugat: „ Suntem foarte mândri de parteneriatul nostru de apărare și securitate cu Grecia și lucrăm zilnic pentru ca acesta să progreseze, astfel încât să fie și mai puternic, în special datorită achiziției viitoare de avioane F-35” de către Atena.
Potrivit presei grece, ar fi vorba de aparate tocmai din lotul destinat Turciei, ulterior refuzat de Washington, spre mânia lui Erdogan.
O achiziție care, potrivit ambasadorului Geoffrey R. Pyatt , „ar garanta interoperabilitatea cu forțele armate americane și ar îmbunătăți stabilitatea regională”. Nu există nicio îndoială că acest ultim punct a provocat iritare la Ankara.
S-400, linia roșie a americanilor
Asfel că, în timpul recentei reuniuni prin videoconferință a miniștrilor de Externe din țările membre NATO, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a criticat aspru Turcia.
Pompeo a denunţat „încălcările” regulilor Alianţei şi „politica faptului împlinit” practicată de Ankara în mai multe crize regionale. Secretarul american de Stat a denunţat „cadoul” făcut de Ankara Rusiei prin cumpărarea sistemului de apărare antirachetă mobil S400 care „nu este interoperabil cu sistemele NATO”.
Mike Pompeo, care a călătorit recent la Istanbul fără să se întâlnească cu oficiali turci, a deplâns, de asemenea, „luarea drept ostatice” a planurilor de apărare şi a parteneriatelor dorite de NATO, o atitudine care „slăbeşte coeziunea Alianţei”.
De partea sa, ministrul francez al afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, cu toate că relațiile franco-turce sunt în prezent foarte proaspete, a denunțat și el comportamentul Ankarei, potrivit Politico, estimând că „coeziunea în cadrul Alianței ar fi imposibil de realizat dacă Turcia ar imita intervenționismul agresiv al Rusiei”.
Alți participanți la această întâlnire au fost catalizați de Pompeo, de parcă acesta din urmă i-ar fi dezinhibat, spune AFP. Chiar și ministrul afacerilor externe din Luxemburg a declarat că regretă că un „stat aliat, Turcia, a fost direct implicat în conflictul din Nagorno Karabah, facilitând implicarea mercenarilor din Siria”.
„Până la sfârșitul reuniunii, era clar că Turcia era practic izolată printre cei 30 de membri ai Alianței. Un apel reînnoit de la Mevlut Çavusoglu, șeful diplomației turce, pentru ca NATO să joace un rol în războiul civil din Libia a fost respins de ceilalți aliați, care au acuzat Turcia că a agravat conflictul prin trimiterea de arme și mercenari pentru a sprijini guvernul de uniune națională de la Tripoli ”, scrie Politico.
Turcia: SUA ne oropsesc
Ministrul turc de Externe nu a rămas însă fără replică. Astfel, el l-a acuzat pe Mike Pompeo că a luat legătura cu omologii săi europeni pentru a-i „îndemna să-și unească forțele împotriva Turciei și să se alăture orbește Greciei”.
Și să acuze, încă o dată, Washingtonul că a refuzat să vândă sistemele de apărare aeriană Patriot forțelor turcești și că sprijină „organizațiile teroriste kurde din Siria”.
În orice caz, în cadrul NATO, tonul cu privire la Turcia s-a schimbat.
Și, fără îndoială, președintele Franței, Emmanuel Macron, a putut măsura acest lucru în timpul convorbirii telefonice pe care a avut-o cu Jens Stoltenberg, după această reuniune.
„Acest schimb a fost, de asemenea, o oportunitate de a aborda, direct și în confidențialitate cu secretarul general, preocupările exprimate de un număr tot mai mare de aliați cu privire la alegerile strategice făcute de Turcia, care necesită clarificări printr-o discuție sinceră la în cadrul Alianței în noul context transatlantic”, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee.
Foto: Facebook