După o zi "nebună", fostul premier ajunge acolo unde nu-şi dorea: la penitenciar. Timp de o săptămână, cazul său a pus pe jar toată justiţia.
Poate părea o glumă, dar nu e! Chiar atât costă un pat de la secţia ATI (Anestezie, Terapie-intensivă) de la Spitalul Penitenciar Rahova, din Capitală -20.000 de dolari. Aseară, în jurul orei 22.22, Adrian Năstase a fost transferat aici, după ce toţi medicii au semnat transferul lui. Ultimul a fost chiar Şerban Brădişteanu.
Fostul premier a fost scos din Spitalul Floreasca pe targă, acoperit de o pătură, şi a schimbat câteva cuvinte cu personalul medical. La ieşirea din spital, zeci de curioşi, personal medical, pacienţi au ţinut să-l vadă pe fostul premier.
La ora 22.40 a ajuns la Rahova, la poarta închisorii rămânând, trişti, cei doi fii ai săi -Mihnea şi Andrei. Medicii care l-au operat i-au prescris o reţetă pe care trebuie să o respecte. Ora 22.22. Adrian Năstase a fost scos pe poarta Spitalului Floreasca, pe targă, acoperit cu o pătură FOTO: CODRIN PRISECARU
Comandantul unităţii, comisarul-şef dr. Mircea Mironel, ne-a declarat că "pacientul va fi tratat în spital, fără nicio discriminare, la fel ca toţi ceilalţi". Într-adevăr, unitatea spitalicească, dată în folosinţă în 2003, se poate lăuda că este una dintre cele mai performante din ţară. De la igiena strictă din saloane, holuri sau săli de operaţie, până la aparatele de radiologie ultra-performante, spitalul oferă absolut toate condiţiile unui tratament adecvat. În ceea ce priveşte posibilitatea tratării fostului prim-ministru la Rahova, medicul- comandant ne-a spus că "rana făcută de proiectilul pistolului nu punea o problemă deosebită medicilor noştri chirurgi".
Cu toate acestea, protocolul medical cere ca în astfel de situaţii pacientul să fie transportat cu ambulanţa la prima unitate spitalicească. "Şi la mine, dacă îmi vine o salvare la poartă, primesc pacientul pentru tratamentul imediat, chiar dacă suntem spital penitenciar", ne lămureşte comisarul-şef Mironel.
Tot el se laudă că mâncarea este gătită în funcţie de fiecare pacient, masa se ia în serii de câte 24 de persoane, iar saloanele au circa 20 de metri pătraţi şi ele găzduiesc maximum trei paturi. Gresia şi faianţa din sălile de baie, fiecare prevăzută cu duş şi două chiuvete, pot rivaliza chiar cu o cameră de hotel dacă n-ar fi gratiile de la geamuri.
Una peste alta, susţine comisarul-şef Mironel, "nu condiţiile de detenţie din spital sunt cauza tergiversării sosirii fostului premier în Spitalul Rahova".
Salonul de Terapie-Intensivă de la Spitalul Penitenciar Rahova este dotat la standarde occidentale, cu paturi de zeci de mii de dolari!
Mănâncă şi dorm ca la hotel de 2 stele FOTO: MĂDĂLIN PRIBU La DNA: Brădişteanu şi poliţiştii, acuzaţi că l-au favorizat pe Năstase
Andrei Udişteanu
Intrarea în sediul DNA a fost, ieri, din nou cea mai televizată uşă din România. Deşi totul a început timid. Fără jurnalişti care să bată la "poartă" la primele ore ale dimineţii. Asta deoarece Parchetul a decis - voit sau nu - să anunţe evenimentul abia după ce i-au dus deja la audieri, feriţi de ochiul public, pe principalii subiecţi ai anchetei derulate toată ziua.
Apoi totul a explodat. S-a aflat că medicul Şerban Brădişteanu - cel care l-a operat pe Adrian Năstase după tentativa de suicid -, alături de adjunctul poliţiei Capitalei, Dumitru Gheorghe, dar şi de poliţiştii Marian Apostol (ofiţer la poliţia judiciară) şi Nicolae Costea (ofiţerul care l-a oprit pe Năstase să se împuşte) au fost puşi sub acuzare pentru favorizarea a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie. Ioan Lascăr, singurul care s-a lăsat fotografiat
Procurorii îi acuză că nu au dus la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei pe numele lui Năstase, că au fost prea indulgenţi cu un pacient care nu ar fi fost într-o stare atât de gravă încât să nu fie dus la penitenciar.
Anchetatorii se bazează, potrivit unor surse judiciare, pe interceptări făcute, în special, asupra lui Şerban Brădişteanu. Acesta ar fi fost înregistrat asigurând familia lui Năstase că acesta se simte "foarte bine". Ulterior, au fost chemaţi la audieri, ca martori, şi medicul Ioan Lascăr (care l-a operat şi el pe fostul prim-ministru), şi erau aşteptaţi şi şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi al Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, în cazul neexecutării mandatului. Şerban Brădişteanu s-a dus la Floreasca după audieri
Niciunul dintre cei chemaţi la DNA nu a dat declaraţii presei. Gheorghe Dumitru a ieşit primul, la prânz, şi a plecat "mut". Apoi, a ieşit, neescortat, Apostol, care a lipsit jumătate de oră şi s-a întors iar la audieri, tot sub tăcere.
Spre seară, Nicolae Costea, cel care a fost prezentat ca un erou pentru că a intervenit când Năstase a scos pistolul, a părăsit sediul DNA spunând doar: "Mi-am făcut datoria!".
Brădişteanu şi Lascăr au părăsit instituţia pe o uşă "din dos", ferindu-se şi ei de camerele TV. Brădişteanu s-a dus apoi la spital, unde poliţiştii se pregăteau să-l ridice pe Adrian Năstase. Poliţistul-salvator, examinat de IML
Un lucru care nu a fost încă spus este legat de comisarul-şef Nicolae Costea, poliţistul care l-a împiedicat pe Adrian Năstase să-şi tragă glontele în cap.
După momentul împuşcării, poliţistul s-a luptat puţin cu ex-premierul ca să-l poată deposeda de armă. De aceea, vineri dimineaţa, comisarul Costea s-a dus la Institutul Medico-Legal "Mina Minovici", pentru a fi examinat de un legist. Certificatul lui medico-legal va fi probă la dosarul de cercetare, întocmit de procurorul Horia Şelaru, cel ce se ocupă de aflarea adevărului despre ce s-a întâmplat în casa lui Adrian Năstase în seara zilei de 20 iunie 2012. (Simona Ionescu)
Nicolae Costea, înainte de a intra în casa din Zambaccian FOTO: LIBERTATEA
Procurorii i-au audiat ieri pe cei care au avut o implicare în executarea sentinţei lui Adrian Năstase
O judecătoare l-a trimis din spital după gratii
Ionel Stoica
Judecătoarea Georgiana Tudor, de la Tribunalul Bucureşti, a decis care este situaţia juridică a lui Adrian Năstase. Până ieri, nimeni nu ştia cu exactitate dacă acesta este liber, arestat sau încarcerat. Deşi era internat de cinci zile, avocaţii şi poliţiştii nu ştiau dacă fostul premier a început executarea pedepsei de doi ani de închisoare. Sentinţa a venit după ce procesul a fost oprit de două ori, pentru ca un procuror DNA să ajungă în sala de judecată şi pentru ca avocaţii lui Adrian Năstase să-şi poată pregăti apărarea. După aproape cinci ore de deliberări instanţa a stabilit: "Adrian Năstase este condamnat. El trebuie să ajungă imediat în penitenciar şi să înceapă executarea pedepsei".
Avocaţi: este arestat! Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a explicat de ce a fost nevoie de un proces pentru a se stabili acest lucru: "Poliţiştii ne-au spus: «Nu putem să executăm mandatul». Noi le-am răspuns: «Continuaţi executarea!»". Avocaţii fostului premier s-au arătat nemulţumiţi de ce spun magistraţii şi au arătat că acesta este sub paza poliţiei în spital şi de patru zile a început executarea pedepsei. "Poliţiştii i-au lăsat un proces verbal prin care l-au înştiinţat de mandatul de încarcerare. Adrian Năstase este arestat în acest moment", a explicat Ion Cazacu.
Şefii magistraturii române au mai transmis un comunicat în care au reclamat ingerinţe fără precedent în justiţia din România. "Legea este egală pentru toţi, fără niciun fel de privilegii sau discriminare, hotărârile judecătoreşti trebuie executate, iar autoritatea magistraţilor trebuie respectată, chiar dacă actele îndeplinite de aceştia sau deciziile lor nu sunt pe placul unor grupuri de interese sau al populaţiei", au arătat membrii CSM.
Şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti a explicat ieri că deplasarea la locuinţa lui Adrian Năstase s-a făcut la solicitarea conducerii MAI, ca sprijin medical. Asta după ce un medic de pe ambulanţă a declarat că rana lui Adrian Năstase nu a fost una profundă, glonţul doar l-ar fi şters şi a fost nevoie de un pansament subţire.
Medicul Sorin Lepa, ambulanţierul din Zambaccian, a declarat că glontele nu a atins nimic vital
Citiţi şi:
- Tribunalul Bucureşti: Adrian Năstase să fie dus la penitenciar! Poliţia să continue executarea mandatului!
- Medicul care i-a dat primul ajutor lui Năstase: "Nu a fost atins nici un nerv, nici un organ vital"
- În ce condiţii va sta Adrian Năstase la Penitenciarul Rahova
- Adrian Năstase se ascunde în hăţişul birocratic. Expertiza medicală poate dura o zi sau o lună! AFLĂ DE CE
- Declaraţia Danei Năstase. "Poliţiştii s-au ferit ca Năstase să nu-i MUŞTE"
- Povestea salvatorului lui Adrian Năstase
- Adrian Năstase ar putea executa doar opt luni de închisoare