Primul video de pe Marte din istoria omenirii transmis de Perseverance

Primul video de pe Marte din istoria omenirii, transmis de roverul NASA Perseverance, va fi difuzat în această seară. Imaginile video ar putea fi însoțite și de audio, potrivit CNN.

NASA va distribui un video surprins de camerele de pe rover. Video-ul va arăta perspectiva unei nave spațiale care aterizează pentru prima dată pe Marte.

Conferința de presă va fi difuzată în direct pe site-ul NASA începând cu ora 21:00 (ora României), ora locală 14:00.

Anterior navele spațiale au trimis înapoi “filme”. Acestea erau însă de fapt imagini lipite într-un format GIF. Perseverance are camere cu capabilitate de a filma video. Roverul are 23 de camere, care includ posibilitatea de a face zoom precum și afișarea culorilor.

Se estimează că este posibil ca video-ul să includă audio surprins de unul dintre cele două microfoane ale roverului. Roverul și elicopterul atașat, numit Ingenuity, au amartizat joi, 18 februarie.

Perseverance a trimis imagini folsind sonda NASA de pe orbita Marte existentă din 2006

Roverul Perseverance, după amartizare, a trimis înapoi date și imagini folosind sonda NASA de pe orbita Marte. Sonda se rotește în jurul planetei din 2006.

Primele imagini alb-negru cu locația unde a ajuns roverul au devenit disponibile aproape imediat. Vineri au fost distribuite primele imagini color.

Prima imagine trimisă în timpul conferinței de presă a NASA, de vineri, a fost primită în uralele echipei de savanți și ingineri, a spus Pauline Hwang, manager strategic al misiunii roverului. Imaginea prezintă roverul în timp ce se apropie de suprafața Marte la intrarea în atmosferă, coborârea și atingerea suprafeței. O cameră din etapa coborârii a navei a surprins perspectiva, ceva ce nu a fost posibil în misiunile anterioare.

”Momentul la care visează echipa mea de ani de zile, acum este realitate”, stă scris pe contul Twitter al Perseverance

“Această imagine de la o cameră de pe «jetpackul» meu mă surprinde în aer, cu puțin timp înainte ca roțile mele să atingă suprafața. Momentul la care echipa mea visează de ani de zile, acum este realitate. Îndrăzniți lucruri mărețe”, arată un mesaj pe Twitter publicat pe contul Perseverance.

“Un orizont deschis, cu atât de multe de explorat. Abia aștept să mă pornesc”, arată un mesaj de pe contul de Twitter al Perseverance.

Perseverance și Ingenuity vor parcurge o etapă de verificări în ultimele luni. Abia apoi ele vor începe explorarea planetei Marte.