NASA, anunț în premieră! Cine va călca pe urmele lui Neil Armstrong, pe Lună

NASA, anunț în premieră! Cine va călca pe urmele lui Neil Armstrong, pe Lună

NASA a anunțat că programul Artemis care va trimite astronauți pe Lună va avea parte de o premieră

NASA plănuiește să trimită din nou oameni pe Lună. Astfel, dacă planurile vor funcționa, în 2024 va călca din nou picior de om pe Lună, pentru prima dată după 1972. Așadar, NASA a decis ca o femeie să-i calce pe urme lui Neil Armstrong.

Acest lucru va fi posibil în cadrul programului Artemis și va lua startul începând de anul viitor. În primă fază, NASA va trimite o navă cu echipament științific, dar fără astronauți în rachetă. În 2023, va decola și o navă cu astronauți, iar misiunea lor va fi doar de a testa puterea de navigație a rachetei Orion. Abia în 2024 va pleca spre Lună echipa de astronauţi Artemis III. Misiunea va pune bazele altor expediţii către Lună şi alte planete.

La pas, pe Lună

În luna iunie, NASA a planificat pentru misiunea Artemis Moon o drumeție pentru astronauți, iar aceștia vor parcurge pe jos cel mult 16 kilometri pe Lună.

Aceasta este de peste 16 ori mai departe decât cât au mers primii oameni care au aterizat pe Lună.

Drumeția la picior pe Lună i-ar putea ajuta pe astronauți să observe lucruri noi în peisaj, precum și să ajute la căutarea apei.

Lovitură pentru americani. Rusia a pus monopol pe una dintre planete. „Noi am fost primii”

Deși distanța de 16 kilometri este destul de obositoare pe Pământ, NASA ar putea să modernizeze costumele astronauților, însă acestea vor trebui să reziste la temeperatura scăzută de pe Lună.

În căutare de gheață și de apă

În 1969, Buzz Aldrin și Neil Armstrong s-au aventurat doar aproximativ 3.300 de metri pe suprafața lunară. Misiunea Artemis este programată să aterizeze pe polul sudic al Lunii în 2024. Printre altele, astronauții vor căuta gheață și apă de Lună.

NASA nu a debarcat astronauți pe Lună încă din misiunea Apollo 17 din 1972. Inginerul de sisteme NASA EVA, Natalie Mary, a declarat într-o recentă ședință a comitetului: „Aici vom testa tehnologii, vom folosi lecțiile învățate de la UEM și, evident, Apollo, pentru a ajunge în 2024”.

Ne puteți urmări și pe Google News