În 2023, Muzeul Van Gogh din Amsterdam sărbătorește primii 50 de ani de viață cu trei expoziții eșalonate pe tot parcursul anului și concentrate pe viața artistului. Prima dintre acestea, „Choosing Vincent” care va dura până pe 10 aprilie, îşi propune să facă lumină asupra a tot ceea ce s-a întâmplat din momentul dispariției pictorului și până la atingerea faimei mondiale care, la sfârșitul anilor ’60 s-a concretizat prin proiectul unui muzeu dedicat acestuia. Este povestea iubirii unei familii și a imensei sale pasiuni pentru artă.

Scurta viață pământească a lui Vincent van Gogh s-a încheiat în 1890, când, la doar treizeci și șapte de ani, s-a sinucis împușcându-se în inimă. În cele câteva zile de agonie, în care pictorul nu își va mai recăpăta niciodată cunoștința, Theo, fratele său, nu s-a clintit de lângă patul acestuia. După ce l-a ajutat necondiţionat întreaga viaţă, de la Paris s-a grăbit să ajungă în orăşelul Auvers-sur-Oise (unde locuia Vincent care, în acel moment era internat într-un spital de psihiatrie) pentru a-l ajuta, neputincios, chiar și în acest tragic moment final. Lucru pe care, de altfel l-a făcut mereu, cei doi fraţi fiind extrem de apropiaţi, în ciuda diferențelor de caracter și a stilurilor de viață diferite: Vincent, un artist strălucit cu un caracter dificil, Theo, un negustor de artă de succes, cu o viață burgheză destul de liniștită.

Cei doi frați

Cei doi băieţi au fost uniți încă din copilărie, în relația cu tatăl sever, un pastor calvin, care probabil spera ca fiul cel mare să-i calce pe urme. Copii izolați, diferiți de ceilalți, și poate uniţi chiar din acest motiv. Relația specială dintre cei doi frați va fi transmisă și Johannei Bonger cu care Theo se va căsători în 1889 şi căreia i se va părea normal să-l „adopte” și pe Vincent și care, fără gelozie, îşi va ajuta soțul, ocupându-se de cumnatul său. Însă căsătoria nu durează mult: boala nervoasă și sinuciderea lui Vincent se dovedesc a fi lovitura de grație pentru Theo, deja bolnav de sifilis, care va muri la șase luni după fratele său, într-un sanatoriu pentru boli nervoase din Utrecht, lăsându-și văduva singură cu micul Vincent Willem, care avea aproape un an.

Cumnata

Dispariția pictorului este, într-un anumit sens, începutul faimei sale, grație Johannei care moștenește apartamentul din Paris în care se aflau aproximativ 200 de lucrări nevândute ale cumnatului ei și care, fără a asculta sfaturile celor care îi spuneau să le arunce, a preferat să aibă încredere în Theo și în admiraţia acestuia fată de abilitățile artistice ale fratelui său. Păstrează totul, dar nu numai, începe o muncă neobosită de promovare a operelor artistului, activitate care o va duce și la New York în 1915 (după ce a mutat rămășițele lui Theo de la Utrecht la Auvers-sur-Oise, înmormântându-le lângă mormântul lui Vincent) şi până în 1925, anul morții sale, se va angaja în traducerea corespondenței intense dintre cei doi frați.

Nepotul

În acest moment intră în joc nepotul pictorului cu același nume, la nașterea căruia, unchiul entuziast va picta "Ramura de migdal", pânză care a fost aleasă intenţionat drept opera de deschidere a expoziției inaugurale a jubileului, "Choosing Vincent". Inginerul Vincent Van Gogh (care în perioada în care a studiat la politehnică a păstrat tabloul "Marine aux Saintes-Maries-de-la-Mer", pictat în 1888 de unchiul său atârnat pe peretele camerei sale simple de student) va crește având cu totul alte aspiraţii, îndepărtate de lumea artei, dar păstrând foarte clară misiunea transmisă de mama lui (deja în 1914 împrumutaseră împreună 200 de desene ale lui Vincent Muzeului Stedelijk din Amsterdam pentru o expoziție). Ideile sale politice legate de Clubul Studenților Social Democrați l-au determinat să intre în contact cu grupul "Kunst aan het Volk" (artă către oameni) care avea ca scop "să aducă arta în rândul clasei muncitoare", ideal care va juca un rol important în deciziile pe care le va lua privind extraordinara moștenire artistică a familiei. La doi ani de la moartea mamei sale, inginerul van Gogh încetează să vândă lucrările unchiului său și se mută din Amsterdam în satul Laren, construind o vilă în care rezervă un spațiu special colecției de artă a familiei (care includea și picturi de Toulouse-Lautrec, Manet și Gauguin). În timp ce în sufragerie, păstrează vreo douăzeci de pânze, evident indispensabile pentru el, printre care "Mâncătorii de cartofi" (1885), "Floarea soarelui" (1889) și "Casa galbenă" (1988), în timp ce "Ramura de migdale" va ajunge în camera copiilor. Inginerul îşi va continua misiunea reuşind să ducă în 1930, la marea expoziție de la Muzeul Stedelijk: 95 de picturi, 150 de desene și acuarele, un eveniment memorabil care va crea o legătură puternică între muzeul civic și familia Van Gogh care, în 1945, ca mulțumire pentru conservarea colecției într-un buncăr în timpul războiului, îi va oferi portretul "Agustin Roulet numită la Berceuse", pictat în 1889, de unchiul Vincent. Însă de-abia în 1960 inginerul, prin Fundația Vincent van Gogh, a ajuns la un acord cu statul olandez prin care accepta să împrumute permanent întreaga colecţie în schimbul construirii unui muzeu care să o adăpostească corespunzător. Proiectul extrem de important este încredințat unuia dintre cei mai importanți arhitecți ai momentului, Gerrit Rietveld, care îl va proiecta ca un "palat sobru al luminii" pe terenul pus la dispoziție de Muzeul Stedelijk. Inginerul Vincent și cei trei fii ai săi (al patrulea, partizan, a fost ucis de naziști cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului) rămân în fundație și sunt martorii nașterii noului muzeu care, pe lângă colecția de picturi de familie, va găzdui și desene, scrisori, cărți și obiecte deținute de pictor. Muzeul Van Gogh a fost inaugurat la 3 iunie 1973 și până în 1978, anul morții sale, inginerul Vincent Willem van Gogh l-a vizitat zilnic, potrivit ilsole24ore.com

Expoziția "Choosing Vincent" va fi vizibilă până pe 10 aprilie la Muzeul Van Gogh din Amsterdam.

Articol de Paola Testoni

(Traducerea Rador)