Mina în care se descopereau bulgări de aur şi-a găsit sfârşitul, dar pietre cu minerale unice în lume se vând pe internet, la preţuri uimitoare.

E cinci şi ceva dimineaţa, şi minerul se trezeşte, scoate şunca din frigider şi îşi face o grămadă pe care o "topeşte" în câteva minute. Cu burta plină, îşi trage cizmele de cauciuc şi iese pe uliţa pietruită. Cu pas mare, câteva sute de oameni se grăbesc spre intrarea în mină. La şase e apelul.

Sus, prin pădurile de fag şi gorun, vorbele din vale se contopesc într-o limbă ciudată, care conţine deopotrivă cuvinte ardeleneşti, olteneşti, moldoveneşti şi ungureşti. Grupul trece pe lângă o popicărie şi ajunge la un parc cam cât un teren de fotbal, înconjurat de magazine, dispensar, poştă. Ce mai!, un mic oraş din munţi, cu 2.600 de numere de casă.

Cândva, aici era viaţă! Toţi se schimbă în salopete de lucru şi intră în mină, unii la clădit galerii, alţii la producţie. Nu trece mult şi minerii împing afară primele vagonete, care ajung la funicular şi apoi în vale, la Certej, unde munţii de piatră sunt deposedaţi de preţiosul aur.

Marton Ferencz e liderul unei echipe care lucrează la galerii. Îi pune pe toţi să tragă tare, că n-ar vrea să piardă slujba asta pentru nimic în lume. Şunca de-acasă îl face să reziste la împins vagonete, la apa care i-a ajuns la piele, la piatra care se încăpăţânează să respingă târnăcopul strâns tare în palmele imense.

Fugit de la colectiv, băieş în mina de aur

Mâinile şi-or fi pierdut din putere în cei 47 de ani de când Marton Ferencz a păşit pentru prima dată în mina de aur de la Săcărâmb, dar strângerea de mână e încă puternică. Şi nu poţi să nu te cruceşti când vezi un om de 70 de ani ieşind prin ceaţa rece într-o bluză subţire şi cu o vestă pe umeri.

Sunt zero grade şi omul vrea să stăm de vorbă afară, cât timp vizităm satul de sus. Marton Ferencz a ieşit la pensie în 1993, după "30 de ani fără opt zile" în Mina Săcărâmb.

"Aici a fost raiul pe pământ", îşi aminteşte fostul miner anii în care a ajuns în aceşti munţi parcă rupţi de lume.

"Eu sunt din Satu Mare, din Supuru de Jos. Am fugit de la colectiv şi în 1963 am ajuns aici, că am zis să câştig şi eu un ban. Primul salariu a fost de 1.010 lei, de zece ori mai mult decât câştigam înainte". Erau vremuri când venea lume de peste tot la Săcărâmb, în judeţul Hunedoara. "Eu îs ungur, dar aveam în echipă olteni, moldoveni, oameni din toată ţara. Da’ nu era râcă, eram toţi prieteni. Eu le ziceam simplu: din asta trăiesc, trebuie să facem treabă bună", spune omul.

Când a ajuns el la Săcărâmb, în sectoarele miniere de aici lucrau 1.000 de oameni. Între 1960 şi 1970, într-un singur an s-au scos mai puţin de 200 de kilograme din minele de aur de la Săcărâmb. A fost un an, 1966, în care s-au obţinut 300 de kilograme de aur de 24 de karate şi aproape 2.600 de tone de argint.

Lumea de sub munte: 600 de kilometri de galerii

Fosta intrare în sector este blocată de două porţi din scândură, zăvorâte cu un drug ruginit. Marton Ferencz se uită spre mica intrare boltită şi parcă se vede dincolo de scândurile din lemn. Preţ de câteva secunde, nu scoate nicio vorbă, privind pierdut spre gura de mină prin care a intrat de mii de ori.

"În muntele ăsta sunt străzi ca în Bucureşti", spune Ioan Ess, fost electrician, care a prins şi el câţiva ani la mină. Marton Ferencz ştie asta perfect, a tot muncit prin galeriile astea 30 de ani. Sunt 600 de kilometri de galerii care şerpuiesc prin munte, din Săcărâmb până la Certejul aflat la vale.

Bulgări de aur

Ferencz îşi aminteşte de interesantele filoane de aur care apăreau de fiecare dată când se deschidea o nouă galerie. "Luau aurul cu bidoanele şi îl duceau la Certej. Se scotea aur chiar şi din rambleu", povesteşte omul. Cât au exploatat austriecii, în secolele XVIII şi XIX, aceştia au umplut golurile rămase în mină cu materialul din care luaseră aurul, reziduul purtând numele de rambleu.

Dar acest material era încă bogat în minereu şi, odată cu dezvoltarea tehnologiei de prelucrare, munţii de piatră au fost folosiţi pentru a doua oară. "În timpul comunismului, când erau deschise galerii noi, erau mai mulţi securişti decât mineri în mină", spune şi actualul viceprimar din Certeju de Sus, Mihai Iancu, al cărui tată a lucrat vreme de 20 de ani la staţia de prelucrare de la Certej.

Au fost şi episoade comice: "Înainte, minerii veneau îmbrăcaţi în salopete de acasă şi, când dădeau de un zăcământ bogat, se frecau de pereţi. Când plecau acasă le rămânea ceva aur pe haine. Până când s-au prins şi au construit o clădire unde minerii se îmbrăcau şi se dezbrăcau". Marton Ferencz îşi aminteşte şi el de bogăţia acestui munte, unde luai aurul nativ şi "îl făceai bulgăre, era ca o mămăligă".

"Aşa cum înaintaşii noştri au lăsat, aşa am lăsat şi noi celor care vin după noi", spune bătrânul băieş. "Mina asta mai are o grămadă de aur. Tone de aur", spune el, fără a fi vreun expert. Dar ochiul de miner nu se înşală.

SCHIMBARE

Oraşul aurului, acum sat fără copii

Săcărâmbul e împărţit în 11 zone, dar două poartă nume ciudate - Bornstolnă şi Ernstolnă. Stolnă înseamnă galerie, iar Born şi Ern sunt printre primii baroni care au deschis mine la Săcărâmb. În 1748, au fost scoa se primele 14 kg de aur şi 19 kg de argint. Peste un secol se scoteau peste 100 kg într-un an. În 1852, însuşi împăratul Franz Joseph a ajuns la Săcărâmb.

Pe atunci oraş montan, Săcărâmbul era vizitat de trupe de teatru şi operă din Viena. În 1835, la Săcărâmb a fost deschisă prima şcoală de tehnică minieră din estul Europei, absolvită de români, austrieci, italieni, germani, ruşi, unguri sau polonezi. Exploatarea a continuat şi după ce teritoriul a ajuns unul românesc, dar populaţia a scăzut. Doar unele dintre familiile străine care au ajuns la Săcărâmb în timpul austro-ungarilor s-au stabilit aici. Un exemplu este familia lui Ioan Ess. "Tata se semna Esch. Era din familie de nemţi", spune omul.

Comunismul a trecut peste Săcărâmb luându- i aurul, construind în schimb un orăşel. S-a renovat parcul, au fost construite un dispensar, un muzeu al mineritului, măcelărie, poştă, popicărie, şcoală. "Unde e muzeul acum, unde e căminul cultural?", întreabă Ferencz. Popicăria a crăpat în două, iar la şcoala cu clasele I-IV mai sunt patru copii. “Doi pleacă într-a cincea. La anul, rămân doi", spune Ioan Ess.

VALOARE

O rocă găsită la Săcărâmb s-a vândut cu 9.500 de dolari, o sumă impresionantă în astfel de cazuri. Alte zeci sunt la licitaţii, iar colecţionarii sunt atraşi de mineralele de aici, unice în lume

Cunoscut în lume mai ales sub denumirea de nagyagit (Nagyag este numele unguresc al Săcărâmbului), geologii descriu săcărâmbitul drept "o combinaţie de plumb, aur, telur, stibiu (antimoniu) şi sulf".

Această combinaţie unică poate fi găsită doar la Săcărâmb şi, ca orice unicate, rocile sunt foarte căutate de colecţionari.

Rocile-minune din inima muntelui

Astfel, pe site-ul de licitaţii www.irocks. com, o rocă foarte bogată în săcărâmbit, de dimensiunea unei pere, s-a vândut pentru suma-record de 9.500 de dolari. Altele îşi aşteaptă cumpărătorii, inclusiv una pentru care suma de pornire este de 8.500 de dolari. Aceste pietre au fost scoase din minele din Săcărâmb de-a lungul secolului XIX şi la începutul secolului XX.

După ce s-au perindat prin diverse colecţii personale, unele au fost vândute şi sunt în prezent licitate. În România, aceste roci sunt expuse la câteva muzee. Una dintre cele mai frumoase colecţii este cea de la Muzeul de Mineralogie din Cluj-Napoca, unde puteţi găsi atât săcărâmbitul, cât şi alte combinaţii de minerale.

Pe teritoriul Săcărâmbului au fost descoperite peste 100 de tipuri de roci. Dacă săcărâmbitul este un mineral unic în lume, alte cinci se mai găsesc doar în Africa de Sud. Însă la Săcărâmb au fost descoperite şi descrise pentru prima dată minerale ca muthmannitul, kreneritul, teluritul, petzitul şi silvanitul. Acestea au provocat interesul cercetătorilor din Europa.

La început de secol XIX, savanţi de la Budapesta şi Viena au vizitat orăşelul aurifer al vremii. Li s-au alăturat mai târziu reprezentanţi ai academiilor miniere din Freiberg, Loeben şi Graz. Oarecum logic după tot acest interes ştiinţific, austriecii au decis să ridice la Săcărâmb prima şcoală de tehnică minieră din Europa de Est, în 1835.

Ochii spre turism

Acum, Săcărâmbul şi comuna din care face parte, Certeju de Sus, mai păstrează puţine dintre legăturile cu istoria. Muzeul din Certej a fost parţial distrus în 1974, în urma unei catastrofe miniere, moment în care s-a pierdut şi mantia pe care o purta Franz Joseph în anul în care a vizitat minele, 1852. Viceprimarul comunei, tânărul Mihai Iancu, crede că turismul ar fi o mare şansă pentru Săcărâmb.

"Cred că un circuit turistic care să conţină galeriile de acces în mină ar prinde foarte bine. E un mic oraş sub muntele acesta, ai avea ce descoperi. Chiar şi acum s-ar putea pătrunde 100-200 de metri, prin cele 15 guri, dar trebuie amenajat", spune el. De când s-a închis mina, oamenii au tot plecat din comună. În satul Săcărâmb, au mai rămas 220 de oameni, cei mai mulţi bătrâni care îşi pasc animalele pe păşunile de pe muntele Setraş.

ISTORIE. În parcul trist din Săcărâmb stă un monument ridicat în secolul al XIX-lea, pentru un prefect decorat de Împăratul Franz Joseph FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

DUPĂ AUR, PRAF ŞI PULBERE

Jurnalul unui dezastru: cum a ajuns mina de aur la fier vechi

În Săcărâmb, drumul pietruit de odinioară a fost înlocuit de asfalt. În rest, nu s-au întâmplat prea multe. Oamenii au fost ademeniţi cu ordonanţe începând din 1993. Minvest, proprietarul minei, a încetat toată activitatea în 2006, lăsând oamenii din comuna Certeju de Sus fără locuri de muncă şi primăria cu o creanţă pe care nu o va mai vedea niciodată.

Producţia pe doi ani, pe "drumul Chinei"

"Când au închis activitatea, în 2006, au rămas cu o datorie de vreo 12 miliarde de lei vechi la primărie. Le-am zis: daţine atelierul de fierărie. Nu ni l-au dat. Am zis să ni-l dea pe cel de tâmplărie. Nici pe ăsta n-au vrut să-l dea. Şi vedeam cum trec strungurile în camioane, stocurile de rulmenţi, de piese hidraulice de la excavatoare, toate figurează că au fost date la fier vechi. Credeţi că au ajuns la fier vechi? Pe naiba, şi-a luat unul şi altul comisioane", spune viceprimarul Mihai Iancu.

La fier vechi, chipurile, a ajuns şi cablul de la funicularul care transporta minereul de aur spre staţia din Certej. "Era cablu suedez, foarte valoros, capabil să reziste la cantităţi uriaşe de minereu. Tare mult seamănă cu cablul de la funicularul din Deva", glumeşte reprezentantul primăriei.

Un mare mister este şi soarta producţiei din ultimii doi ani de exploatare. "20.000 de tone de concentrat de aur au luat drumul Chinei. Au motivat că nu ai unde să vinzi minereu de aur. Dar, la vremea aia, Zlatna, Baia Mare (centre de prelucrare a aurului - n.r.) încă existau", acuză Iancu. Cantitea de aur din acest concentrat este de circa 100 de kilograme.

Mina închisă cu 63 de tone de aur înăuntru

De fapt, viceprimarul nu îşi poate explica de ce exploatarea de aur a încetat în 2006, în condiţiile în care un studiu efectuat în 2008 arată că la Certej există un zăcământ de 63,5 tone de aur şi 375 tone de argint. Valoarea acestui aur este estimată la 1,3-1,9 miliarde de dolari.

Dreptul de exploatare aparţine, în proporţie de 80%, companiei European Goldfields Ltd., prin compania Deva Gold. Pe site-ul propriu, compania spune că exploatarea ar trebui să înceapă în 2012 (dacă primeşte toate avizele) şi să se întindă pe 16 ani. "Chiar dacă ar fi găsit o fărâmă de aur, ar fi exploatat-o", crede viceprimarul Iancu.

Deva Gold vrea să exploateze, ONG-urile îi stau în coastă

Deva Gold, firma care vrea să continue exploatarea, a reuşit să obţină în iunie 2010 primul dintre cele trei avize de mediu de care are nevoie. 13 ONG-uri au contestat acordarea avizului, pe motiv că documentaţia depusă nu conţine un studiu privind starea sănătăţii populaţiei din zona direct afectată şi nici o evaluare a impactului minei asupra sănătăţii populaţiei.

În replică, directorul general al Deva Gold a spus că exploatarea va folosi cianură, dar "într-un circuit închis". "Sterilul ce va fi depozitat în iazuri va avea o concentraţie de cianuri de doar 40% din limita maximă admisă pe plan european, iar apa va fi epurată cu staţii de ultimă generaţie", susţine directorul Nicolae Stanca. Primarul din Certeju de Sus, Petre Câmpian, susţine exploatarea.

ATUNCI ŞI ACUM. Din istoria Săcărâmbului a rămas doar o placă de comemorare. În medalion, săcărâmbitul, roca vândută cu mii de euro în licitaţii internaţionale FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU