Munca la negru și la gri în vizorul ANAF și ITM la nivel național. Operațiunea „Cronos” se extinde în toată România

ANAF. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Șeful Fiscului a anunțat astăzi că acele controale comune ale ANAF și ITM care au început în primăvară în București și Ilfov se extind la nivel național. Astfel, angajatorii din toată țara ar trebui să se aștepte, pe final de an, la mai multe controale ce țin de practicile evazioniste de muncă la negru și muncă la gri.

„Cumva, ele sunt coordonate mai mult de ITM-uri, dar inspectorii de la Antifraudă merg în echipe mixte cu colegii de acolo tocmai pentru a identifica și a reduce cât de mult posibil și această activitate care nu corespunde cu legislația și care aduce prejudicii agenților economici corecți. Aceste acțiuni comune cu ITM-urile se vor extinde la nivelul întregii țări în lunile următoare și scopul este de a reduce la maximum această practică. Au fost selectate la nivel național vreo 300 de societăți care urmează să fie verificate în lunile următoare”, a declarat, Lucian Heiuș, președintele ANAF. Potrivit comunicatelor ANAF, vizate sunt domenii precum construcțiile, HoReCa, service-urile auto, transport, pază și protecție, înfrumusețare corporală și comerț. „Astfel, sunt vizate societățile care plătesc salarii subdeclarate față de media pe ramură, au un procent semnificativ de angajați cu salariul minim pe economie, au o cifră de afaceri mare, dar un profit declarat foarte mic, beneficiază de împrumuturi semnificative de la asociați fără venituri justificative pentru creditări sau înregistrează neconcordanțe între informațiile declarate privind tranzacțiile realizate și cele declarate de partenerii de afaceri. (...)”, explicau cei de la Fisc.

Operațiunea „Cronos” se va derula pe toată perioada în care autoritățile de la noi primesc bani prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, adică până prin 2026, cel puțin. Reprezentații ANAF nu au spus însă și care sunt rezultatele înregistate până acum legat de aceste controale.