PNL va negocia o alianţă cu Becali. Acesta face circ la televizor: "După ce că eşti prost, eşti şi urât, şi chelios!"

PNL va negocia o alianţă cu Becali. Acesta face circ la televizor: "După ce că eşti prost, eşti şi urât, şi chelios!"

Latifundiarul din Pipera, Gigi Becali, nu a fost cooptat deocamdată în PNL, dar partidul va începe negocieri cu acesta şi cu PNG, pentru a stabili condiţiile unei colaborări. În timp ce liberalii discutau despre cooptarea lui în partid, Becali s-a luat la ceartă cu un invitat din studioul România TV, insultându-l pe acesta în stilul caracteristic.

UPDATE 9: Becali se consideră deja liberal. "Negocierea este o simplă formalitate, nu avem prea multe de negociat, eu cu dl Antonescu am vorbit tot ce am avut de vorbit", a declarat acesta. Patronul Stelei a spus că nu e nicio grabă să se înscrie în PNL şi că poate face acest lucru şi mâine, sau cel mai târziu  "până vineri când se va întruni Biroul lor Naţional sau cum se numeşte, Comitet Naţional". Becali a mai înţeles că el are nevoie de o "derogare de la regulamentul din statutul PNL" care impunea o condiţie de vechime de doi ani pentru candidaţii la parlamentare. El a precizat că de derogare nu va beneficia numai el, ci şi alţii, printre care Victor Ciorbea, Sorin Roşca Stănescu şi "un profesor universitar politic, care-mi place de el" (Daniel Barbu - n.r.). Preşedintele PNG a declarat că este dispus să candideze în acelaşi colegiu ca preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, şi s-a jurat: "Din Dan Diaconescu carne de mici fac!" Oricum, Becali vorbeşte deja ca şi cum ar fi membru PNL. "Acuma sunt liberal şi trebuie să fiu mai explicit," a declarat el. Acesta s-a referit la preşedintele onorific al partidului, Mircea Ionescu Quintus, cu titulatura "preşedintele meu" şi i-a anunţat pe ziarişti, la final, că "ziua de lucru a liberalului Becali s-a terminat pe ziua de azi." UPDATE 8: Şedinţa s-a terminat. Liberalii au votat în unanimitate începerea negocierilor privind o colaborare cu PNG şi Gigi Becali, detaliile urmând să fie stabilite de Crin Antonescu. Gigi Becali se va înscrie formal în PNL, a anunţat acesta. Liberalii vor negocia şi cu ţărăniştii lui Victor Ciorbea, a cărui candidatură la Parlament o vor susţine, a mai anunţat Antonescu. UPDATE 7: Tot scandalul cu Becali are loc în timp ce la Bucureşti se desfăşoară reuniunea liberalilor europeni. UPDATE 6: Surse liberale susţin că în cadrul şedinţei s-au conturat trei tabere: una care susţine că Becali ar trebui primit în partid, o alta care se opune că nu ar trebui primit, iar o a treia propune o variantă de compromis, conform căreia patronul Stelei să candideze ca independent pe un colegiu al PNL din sectorul 6. UPDATE 5: În timp ce liberalii discută despre primirea sa, Becali se dă în spectacol. Iritat că Radu Carp, invitat în studioul România TV, declara că Becali se alaiză cu PNL pentru  a obţine imunitate, liderul PNG a explodat: "Imunitatea europeană nu se compară cu imunitatea de la Parlamentul naţional. (...) Băi, băiatule, dacă eşti atât de dobitoc, imunitatea europeană e de zece ori mai puternică decât cea di parlamentul naţional. (...) Cine dracu te cheamă pe tine? După ce că eşti prost, eşti şi urât, şi chelios". Becali, care a înţeles că imunitatea sa la PE înseamnă "că nu mă opreşte nimeni, circul prin Belgia, prin Olanda", nu s-a potolit nici când i s-a atras atenţia că Radu Carp, ca fost şef al Institutului Diplomatic Român, cunoaşte mai bine aceste proceduri: "Tu-ţi dai seama ce diplomaţie are România asta dacă ăsta e şeful diplomaţiei româneşti?", i-a dat el înainte. "Citeşte legea, bă nebunule, că habar n-ai de capul tău, eşti un dobitoc şi-un prost!" UPDATE 4. Vicepreşedintele PNL Rareş Mănescu, primar al sectorului 6, consideră că Gigi Becali are înclinaţii liberale. El a susţinut că nu a fost pregătit un colegiu în care acesta ar putea candida la parlamentare.

Mănescu a susţinut că preşedintele PNG este alături de PNL împotriva regimului Băsescu. Întrebat ce aduce nou Becali, Mănescu a răspuns: "Lupta împotriva regimului Băsescu, e alături de noi în aceasta luptă. Eu nu am avut nişte discuţii cu dl. Becali, cu cei din conducerea USL, din fericire toţi cei din conducerea USL sunt stelişti". Primarul a precizat că PNL poate da derogare pentru candidatura lui Becali la parlamentare: "Există şi varianta să se acorde derogări, nu doar pentru domnia sa, mai sunt şi alţi potenţiali candidaţi care vor trebui să obţină derogare".

UPDATE 3: Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, nu are nimic împotriva intrării lui Becali în PNL şi promite că-i va face un catren de îndată ce acesta va fi primit oficial în partid. "Îl simpatizez pe dl Becali, e un foarte bun creştin, un om care a ajutat foarte mulţi nevoiaşi şi e foarte popular, or noi ne pregătim pentru alegeri. Becali e rău de gură, dar pe noi ne interesează şi partea interioară", a explicat Quintus. "Numele de Becali o să-i folosească nu numai lui, ci şi altor candidaţi ai noştri, în toată ţara. Măcar suporterii Stelei se vor îndrepta căre candidaţii noştri". UPDATE 2: Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu nu a dorit că comenteze prea mult pe această temă. "E un subiect care, din punctul meu de vedere - şi nu numai al meu, ci şi al altor colegi - nu merită să fie discutat", a spus acesta. În schimb, vicepreşedintele Relu Fenechiu, care, săptămâna trecută, spunea că nu merită cooptarea lui Becali numai de dragul unui sediu de partid, are alte gânduri acum: "Atât timp cât candidează Dan Diaconescu pentru Parlamentul României, cred că Gigi Becali este un competitor redutabil şi cred că reprezintă o anumită pătură a românilor", a declarat el. "Gigi Becali totuşi şi-a câştigat un loc în Parlamentul Europei, Gigi Becali are - vrem sau nu vrem să recunoaştem - o anumită cotă în încrederea populaţiei şi, dincolo de toate, există pe eşicherul politic românesc partide politice care ne obligă să avem şi noi o astfel de componentă".

UPDATE 1: Şedinţa conducerii PNL a început. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că în cazul lui Becali se va face o derogare de la statut pentru a putea candida din partea PNL, ţinând cont că statutul partidului prevede drept condiţie o vechime de doi ani în partid pentru candidaţi. Lista finală a candidaţilor PNL, cu derogări cu tot, va fi votată de Consiliul Naţional al PNL, care va fi convocat, cel mai probabil, vineri. Printre candidaţii PNL, conform lui Antonescu, s-ar putea afla şi fostul premier ţărănist Victor Ciorbea. Gigi Becali le-a transmis liberalilor în dimineaţa aceasta că el nu cerşeşte să intre în partidul lor şi că nu vine cu mâna goală, are "procente în buzunar şi imagine". "Trebuie să fie toată lumea de acord sau trebuie toată lumea să mă iubească sau să mă agreeze? Sunt oameni şi oameni. Alţii te iubesc, alţii nu-i intereresează, alţii te urăsc, alţii nu te agreează, alţii te agreează. E opţiunea fiecăruia. Eu nu m-am dus la PNL să cerşesc. Eu le-am oferit ceva în schimbul a ceva. Dacă e atractiv ceea ce le-am oferit, bine, dacă nu asta e... Ce, eu sunt cerşetor? Dau procente, dau imagine, dau cutare... pentru mare lucru, un post dintr-un colegiu", a spus supărat Becali, la România TV. De asemenea, Gigi Becali a spus că nu e "crucial" pentru el să intre în PNL. "Vreau să nu mai consum energia într-un partid mic, să fac eu totul şi să nu realizez nimic. Au fost fel de fel de voci. Fiecare om are gândirea lui, nu poate să te iubească toată lumea... Sunt unii care nu se văd în discursul tău public şi e normal să nu te iubească şi să te urască. Au zis unii că vin pe nepusă masă. Eu nu vin pe nepusă masă. Ce, nu am ce să mănânc? Uite, sunt la palat... sunt împărat. Vin şi cu ceva în buzunar. Am în buzunar trei procente. Nu stau să mă cert cu nimeni", a mai declarat Becali. Rămâi pe EVZ.RO pentru a afla dacă se va parafa mariajul dintre Gigi Becali şi PNL CITIŢI ŞI:

  • Editorialul EVZ. Călin Popescu-Tăriceanu îi stă în gât lui Crin Antonescu
  • Becalizarea PNL: Pactul Crin-Gigi
  • Gigi Becali, scutul USL împotriva lui Dan Diaconescu
  • Oferta pentru Becali e reală. Crin Antonescu şi-a pus partidul în cap
  • Alina Gorghiu: Gigi Becali, candidat din partea PNL? Nu văd posibilă această combinaţie
  • Ludovic Orban: Eu nu mă simt CONFORTABIL ca Gigi Becali să devină colegul meu
  • Sever Voinescu despre apropierea dintre Becali şi PNL: ORIBILĂ!
  • Călin Popescu Tăriceanu: Nu văd care ar fi câştigul pentru PNL sau USL din asocierea cu Becali
  • Becali îşi negociază transferul la PNL

Ne puteți urmări și pe Google News