Motivele pentru care munca de acasă nu a dispărut după ridicarea restricțiilor
- Simona Suciu
- 25 iulie 2022, 07:49
Munca de acasă începe să capete tot mai mult teren, chiar dacă au dispărut majoritatea restricțiilor impuse în pandemiei. Companiile încep să agreeze acest sistem, iar angajații sunt mai fericiți. Specialiștii sunt de părere că munca de acasă va continua.
Potrivit lui Nick Bloom, economist la Stanford această tendință de ar putea continua și în acest an. Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie s-au atenuat, multe companii au continuat să adopte munca de la distanță.
Potrivit unui sondaj de cercetare WFH din luna iunie, efectuat pe peste 21.000 de americani, 15% dintre angajații cu normă întreagă lucrează de acasă, 30% lucrează și de acasă, dar se duc și la birou, iar restul de 55% se duc la birou.
Productivitate mai mare
Cu toate acestea, Nick Bloom, care s-a consultat cu sute de directori executivi și manageri și ale cărui cercetări privind munca de acasă se întind pe aproape 20 de ani, consideră că această tendință nu se va estompa dacă ciclul economic va lua o întorsătură negativă. Chiar dacă o recesiune duce la unele concedieri, nevoia de a atrage și păstra angajații nu dispare.
Dacă angajații doresc un mediu de lucru flexibil, Bloom se așteaptă ca mulți angajatori să accepte acest lucru. Cercetările lui Bloom au descoperit că un mediu de lucru hibrid crește productivitatea „Nu este masiv, dar este de 3% până la 5%.” , spune expertul.
Angajați mai fericiți
Deși există alte cercetări care susțin această afirmație, unele studii au susținut contrariul – și anume că munca de la distanță reduce productivitatea. Scepticii tind să se concentreze asupra modalităților în care poate fi dificil să antrenezi angajații mai tineri de la distanță, precum și asupra modului în care munca la distanță ar putea reduce interacțiunea între persoane și între echipe, care poate stimula creativitatea și poate crește productivitatea.
„Păstrarea angajaților fericiți, îmbunătățirea productivității, concentrarea pe diversitate, reducerea costurilor, toate sunt aciclice. Într-o recesiune nu spui: Nu ne interesează să menținem angajații fericiți sau să reducem costurile. De fapt, unor companii, le pasă și mai mult”, mai spune specialistul.
Tehnologia avansează
În anii următori, Bloom se așteaptă ca tehnologia care sprijină munca de la distanță să continue să avanseze, ceea va face munca la distanță și mai atractivă pentru angajați și angajatori. „Chiar și aplicația Zoom este mai bună decât era înainte de pandemie. Piața pentru tehnologiile hardware și software pentru munca de la distanță este probabil de cinci ori mai mare. Toate firmele de tehnologie, start-up-urile și companiile de hardware fac produse pentru a susține munca de la distanță”, a mai spus Bloom, potrivit Business Insider.