La aproape nouă luni de la începutul ofensivei, Mosul, fief-ul ISIS din Irak a fost eliberat, iar Raqqa, fief-ul din Siria, se pregătește de aceeași soartă.

Un interviu acordat cotidianului L’Obs de Myriam Benraad, profesoară de științe politice la Universitatea din Limerick, autoare a cărții „Statul Islamic, luat à la légère”.

 

ISIS a suferit importante pierderi militare. Este acesta semnalul unei înfrângeri apropiate a grupării jihadiste?

În plan teritorial, este cert că recucerirea Mosul de către forțele irakiene sprijinite de coaliția internațională este o înfrângere simbolică majoră în bătălia care se poartă împotriva jihadiștilor din 2014. Din acest oraș și-au anunțat jihadiștii, în iunie 2014, restaurarea a ceea ce ei au numit „Califatul”.

Proclamația a fost făcută de către fostul purtător de cuvânt al ISIS, Abu Mohamed Al-Adnani, ucis în august 2016. Ea a fost confirmată de către Abu Bakr Al-Baghdadi cu ocazia faimoasei sale predici din 4 iulie 2014, de la Moscheea Al-Nouri, care a fost dinamitată de jihadiști.

Avem deci de-a face cu un eșec total al ambițiilor jihadiștilor de a construi un Stat, pe care reușiseră parțial să le pună în practică prin importante cuceriri teritoriale.

Cucerirea Raqqa, în Siria, căci este evident că orașul va fi eliberat curând, dat fiind raportul de forțe, va confirma acest eșec.

Totuși, trebuie ținut seama și de ce se întâmplă în alte părți. ISIS s-a dezvoltat în alte teritorii: în Egipt, în Libia, în Filipine, mai ales.

Sunt foarte mobili. În Irak s-au redesfășurat în alte teritorii și au revenit la strategiile lor de la început, acțiuni clandestine pentru a împiedica orice stabilizare a situației. Este vorba mai ales de teritorii care au fost recucerite după 2015, Tikrit, Ramadi, Fallujah, fief-uri istorice ale insurgenților. Aici, jihadiștii continuă să fie prezenți. Au loc atentate, asasinate, reglări de conturi. Instabilitatea care a urmat după operațiunile de eliberare a oferit noi oportunități jihadiștilor, căci autoritățile nu au avut un plan pe care să-l aplice după eliberare.

Este și cazul Mosulului, de altfel. În părțile de oraș care au fost eliberate, jihadiștii continuă să fie prezenți printre populația civilă, locuitorii trăiesc sub teroare, își limitează contactele cu străinii de frica represaliilor. Nimic nu este deci câștigat...

Cu atât mai puțin în plan ideologic...

Da, la nivel simbolic, „Califatul” continuă să fie o noțiune foarte puternică în imaginarul unui număr mare de oameni. În ciuda înfrângerilor teritoriale, mulți consideră că, teritorial sau nu, „Califatul” a fost reinstaurat ca simbol, și care de altfel s-a globalizat.

Pierderile sunt tratate ca pe o punere la încercare a credinței lor și înmulțirea atentatelor și actelor teroriste în numele ISIS demonstrează că pentru un anumit număr de indivizi care se reclamă ca având o filiație cu gruparea jihadistă, proiectul este cât se poate de viu.

Mișcarea jihadistă nu a fost înfrântă, această mișcare nu și-a spus ultimul cuvânt.

Ce va însemna acest lucru pentru viitor?

Fie că vorbim despre Irak sau despre Siria, sau ne exprimăm în logica societăților noastre occidentale, ne aflăm în fața unei ideologii, în sensul de reprezentare a lumii, care împinge la acțiune și la mobilizare colectivă.

Este o ideologie care are un anumit număr de numitori comuni de la un grup la altul. Și Al-Qaida urmărește să creeze acest Stat Islamic. Este o ideologie care vine de foarte demult, care a luat o formă violentă și această experiență a ISIS alimentează un mit care nu a murit.

Dimpotrivă, aceasta dă un nou suflu, mișcarea va dori să se afirme și mai violent pe măsură ce are loc o intensificare a operațiilor militare și o întărire a măsurilor de securitate luate în societățile noastre europene.

Suntem deci departe de câștigarea bătăliei ideologice?

Da, Nu am depus până acum nici un efort serios de a discredita așa cum merită această întreprindere jihadistă. Este valabil și pentru societățile arabe și pentru cele occidentale. În Irak, ca și în Siria, o întreagă generație a căzut sub „farmecul” acestei reprezentări a lumii.

Ce soluții există?

Dacă factorii structurali ai radicalizării nu sunt recunoscuți, dacă nu are loc o construire a orașelor, dacă nu există un proiect social, un proiect de societate, care să le fie propuse acestor tineri, uneori foarte tineri, atunci ne vom îndrepta spre mai multă violență.

Reconstruirea întregului sistem de educație în aceste țări va fi vehicululul unui nou sentiment de apartenență națională, al reconstrucției unei apartenențe colective. Dacă acest lucru nu se va face, atunci nu se va schimba nimic.

În Mosul, în școlile care căzuseră sub dominația ISIS, profesorii s-au mobilizat pentru a induce tinerilor un alt model decât cel jihadist. Însă este nevoie de mijloace, au nevoie de stat, de instituții, de protecție. O măsură nu poate fi luată fără alta.

În Siria va fi și mai dificil, căci aici avem o fragmentare a conflictului, în care predomină o bătălie pentru controlul asupra Statului între regim și opoziție.

În fine, sunt mai optimistă în legătură cu gestionarea situației de către societățile noastre occidentale. Există o deziluzie foarte mare din partea celor care revin de pe front, căci a avut loc o cădere drastică a recrutărilor, ceea ce dovedește că proiectul jihadist nu mai este atât de atractiv pe cât era înainte.

Însă este nevoie de o abordare sistematică: nu putem reațliza deradicalizarea societăților noastre dacă nu ne gândim la soluții, la formule politice pentru Orientul Mijlociu.