Pedeapsa cea mai mare a primit- o într-un dosar în care a fost pus sub acuzare pentru trafic de persoane, fapte comise alături de Valter Păsniceanu, fratele lui Cosmos. În acel dosar a fost condamnat, de Curtea de Apel Iași, la 12 ani de închisoare, pe data de 7 iulie 2016. Pe de altă parte, într-un dosar în care era acuzat de trafic de droguri alături de mai mulți dintre frații Corduneanu, Dracea a fost achitat. Recent, el a cerut judecătorilor să-i fie contopite toate pedepsele din toate dosarele în care a fost implicat, iar în ajunul Crăciunului, magistrații de la Tribunalul Iași l-au condamnat la executarea unei pedepse totale de 14 ani și jumătate de închisoare. I-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 12 ani din dosarul de trafic de persoane, însă judecătorii i-au mai dat un spor de doi ani și jumătate având în vedere numărul mare infracțiuni comise. În prezent, acesta se află în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.

Te-ar putea interesa și: