...Moscova crede în forţă, şi o recomandă acoliţilor săi.
Este greu să nu vezi cât de bine potrivesc acţiunile şi mesajele USL cu indicaţiile postului de radio guvernamental "Vocea Rusiei". Tot ce au spus sau scris pe pagina de internet a radioului propagandiştii de serviciu de la Moscova se regăseşte în atitudinea, discursul şi acţiunile lui Ion Iliescu, Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Crin Antonescu, Eugen Nicolăescu sau Varujan Vosganian - ca să-i numesc doar pe cei care s-au agitat mai mult în ultimele zile, fără a-i omite totuşi pe mercenarii lui Dan Voiculescu, SOV şi Sebastian Ghiţă din domeniul muncii de propagandă la televiziune şi în presa scrisă.
A recomandat "Vocea Rusiei" "acţiuni în forţă" pentru ca USL să-l înlăture pe Traian Băsescu după eşecul referendumului? Iată că USL face deja presiuni asupra Curţii Constituţionale, căreia Victor Ponta ieri şi Varujan Vosganian azi i-au dat indicaţii precise cu privire la modul în care ar trebui să-şi construiască decizia privind validarea referendumului. Iar elevul silitor Ponta a anunţat că nu-i va răspunde la telefon lui Traian Băsescu după ce acesta se va întoarce la Cotroceni şi nici nu se va duce la şedinţele CSAT.
Adică le va boicota, cumva? El are voie? Chiar dacă se discută chestiuni de securitate naţională? Să nu uităm că USL a introdus boicotul în politica românească în prima parte a anului când parlamentarii săi au chiulit de la Parlament, în semn de "protest", încasând bani publici pentru a nu face nimic.
În concluzie, când USL "protestează" stând acasă pe banii noştri, "protestul" este îndreptăţit; când însă cetăţenii protestează gratis împotriva unor practici abuzive ale guvernului, care au fost de altfel confirmate de evoluţia aberantă a cifrelor de participare la vot în Olt, Teleorman, Mehedinti şi Vrancea, atunci protestul manifestat ca boicot este reprobabil. Dublul standard a devenit practică curentă - exact ca în Ferma Animalelor.
Că Moscova nu crede în boicot înţelege oricine a citit câte ceva despre istoria secolului XX, când toţi cei care îndrăzneau să se abţină de la urmarea slugarnică a poruncilor stăpânirii erau trimişi la Lubianka, sau în Gulag, sistemul penitenciar de muncă forţată. Cartea Gulag scrisă de Anne Applebaum ar trebui să fie lectură obligatorie măcar în statele eliberate de comunism în 1989. Dar nu mi-l imaginez pe Radu Mazăre citind-o - şi nici pe "doctorul" Victor Ponta. În viziunea sovietică, boicotul este contrarevoluţionar, deviaţionist, periculos pentru că trădează gândire independentă şi nesupunere. Cei ce boicotează au obiceiul să pună întrebări enervante, cum ar fi de pildă următoarea, pe care o formulez eu acum: dacă PPE e dezinformat de PDL şi de Traian Băsescu, aşa cum susţine Victor Ponta, atunci cine a dezinformat PSE cu privire la situaţia statului de drept în România? Cine l-a îndemnat pe liderul grupului socialist din Parlamentul European Hannes Swoboda să declare că referendumul a eşuat şi să le ceară liderilor politici din România să se ocupe de problemele economice şi să restabilească credibilitatea ţării? Tot Traian Băsescu? Şi mai am o întrebare: Cum se face că socialiştii europeni nu cauţionează abuzurile puterii USL la adresa statului de drept? Ştim răspunsul: pentru că respectă regulile jocului democratic şi, spre deosebire de Ion Iliescu, ştiu că în democraţie majoritatea este responsabilă şi pentru respectarea drepturilor minorităţii şi, mai ales, că statul de drept este fundamental pentru validarea unui regim democratic, fiind singurul care asigură domnia legii şi ne apără de bunul plac al majorităţilor conjuncturale. Legea trebuie să fie reperul deciziilor, nu interesele celor cu dosare penale. Ion Iliescu însă confundă democraţia cu centralismul democratic, principiul fundamental al organizării şi funcţionării unui partid comunist, care proclamă că "minoritatea se supune necondiţionat majorităţii". Toate acestea demonstrează, dacă mai era nevoie, că PSD nu este un partid social-democrat în tradiţia europeană, ci o mlădiţă a trunchiului comunist de sorginte sovietică. Sunt sigură că atât Ion Iliescu cât şi Adrian Năstase, care ştie mai multe despre doctrina social-democrată decât tot partidul lui, sunt de acord cu mine, deşi nu o vor recunoaşte niciodată. Aşa că Victor Ponta are liber să conducă "detaşamentul de avangardă" şi să instaureze dictatura, dacă nu a proletariatului (care nu este reprezentat de PSD), măcar a penalilor din USL. Ca şi Ion Iliescu şi Dan Voiculescu, Moscova nu crede nici în statul de drept.
Cazurile Hodorkovski şi, mai ales, Magniţki (avocatul care a murit în închisoare, probabil sub tortură, pentru că a demascat corupţia şi furtul din marile companii de stat ruseşti) au revoltat toată lumea civilizată - acea lume din care Dan Voiculescu şi braţul său înarmat, colonelul Mircea Dogaru, ar dori să ne scoată cu ajutorul locotenenţilor săi Ponta, Chiţoiu şi Constantin, semnatarii acordului ruşinos din 13 iulie, care prevede printre altele desfiinţarea CCR, DNA şi ANI în forma lor actuală. Moscova nu crede de altfel în valorile şi organizaţiile occidentale, ceea ce demonstrează şi recenta lege care stigmatizează organizaţiile non-guvernamentale străine. Dar USL - de la Geoană la Ponta - crede în Moscova şi ne-a demonstrat acest lucru cu prisosinţă.
Ocupat cu îndeplinirea instrucţiunilor emise de "Vocea Rusiei", Victor Ponta a uitat să guverneze. A spus-o chiar el. Nu-i pasă că pentru asta este plătit - nu numai de cele opt milioane de alegători care au votat duminică şi pentru care declară că se simte responsabil, ci şi de celalalte 10-11 milioane, care nu au votat, şi faţă de care probabil se simte iresponsabil. Probabil că "iresponsabil" este termenul cel mai potrivit pentru acţiunile post-referendum ale USL.
Până la urmă problema fundamentală nici nu este Moscova, care este liberă să creadă în ce vrea, ci iresponsabilitatea liderilor USL faţă de ţara pe care nu vor s-o guverneze, ci s-o stăpânească. Dacă am avea lideri politici responsabili, ataşaţi valorile democratice europene, "Vocea Rusiei" ar vorbi în pustiu. Iată însă că vorbeşte cu tâlc.