Mormântul lui Iisus, deschis după sute de ani

Mormântul lui Iisus, deschis după sute de ani

Mormântul în care se crede că a fost așezat trupul lui Iisus după răstignire a fost deschis de o echipă de restauratori, pentru prima dată după sute de ani. Specialiștii în conservare vor analiza mormântul ca parte dintr-un proiect de restaurare a mormântului în valoare de patru milioane de dolari, relatează The Guardian.

Lespedea de marmură care acoperea mormântul de piatră din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost ridicată pentru ca experții să analizeze nișa originală de piatră în care se crede că a fost așezat trupul lui Iisus. Arheologii au fost surprinși de câtă țărână au găsit înăuntru.

Antonia Moropulou, șefa echipei de specialiști, a explicat că ridicarea lespedei de marmură a fost un „punct critic” din proiectul restaurării Ediculului.

„Tehnicile pe care le folosim pentru analiza acestui moment unic va ajuta omenirea să studieze descoperirile noastre ca și cum ei s-ar afla în mormântul lui Hristos”, a spus cercetătoarea.

Mormântul se află într-o structură cunoscută drept Edicul, care este restaurată de o echipă de 50 specialiști greci de la Universitatea Tehnică din Atena. Echipa a mai lucrat la Acropole și la Hagia Sophia din Istanbul. Finanțarea de patru milioane de dolari a fost strânsă de la donatori precum Regele Abdullah al Iordaniei și Mica Ertegun, văduva lui Ahmet Ertegun, cofondatorul Atlantic Records. Proiectul va fi finalizat primăvara viitoare.

Restauratorii lucrează cel mai mult noaptea pentru a permite pelerinilor să vină în continuare la Biserică. Proiectul este supravecheat de la Fondul Mondial de Monumente.

Ediculul a fost reconstruit de patru ori, cel mai recent în 1810 după un incendiu.

Ne puteți urmări și pe Google News