În momentul în care scriu aceste rânduri se pun la un punct ultimele detalii ale protocolului de fuziune (alianță) între Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal. Scenariile zboară în toate direcțiile, agitația este foarte mare. Detaliile care răzbat în presă, scot la iveală tot felul de chestiuni de formă (cum se va numi viitoarea formațiune politică, unde va fi sediul, care va fi imnul) sau de organizare (câți președinți vor funcționa simultan, câte sute de vicepreședinți va avea alianța până la fuziune, cum va funcționa conducerea). Nimeni nu răspunde însă la niște întrebări simple: totuși, de ce se face această alianță/fuziune? Care sunt valorile care îi determină pe membrii PNL și PDL să se contopească? Și, cel mai important aspect, către ce model politic se va îndrepta noua formațiune? Simplul fapt de a-l da jos pe Victor Ponta, fără a avea în minte profilul identitar al noii formațiuni și țelurile ei politice și mijloacele de a le atinge, duce cu gândul mai degrabă la un USL cu sens contrar, ca o mănușă întoarsă pe dos, decât la o grupare politică responsabilă pe mâinile căreia să-ți lași viitorul copiilor.
Ni se promite că documentele programatice vor apărea după constituirea structurilor unite, ceea ce mi se pare puțin bizar. În general faci o alință/fuziune pentru că te leagă ceva, nu faci întâi alința/fuziunea și încerci abia ulterior să vezi dacă te leagă ceva. Ca spectator angajat (vorba lui Raymond Aron), simpatizant la modul general al gândirii de dreapta, nu înțeleg în ruptul capului, mai ales după evenimentele care au zguduit România în vara anului 2012, dorința nestăvilită a Monicăi Macovei de a sta la aceeași masă cu Tudor Chiuariu și pe cea a lui Cătălin Predoiu de a negocia principii ale statului de drept cu Ioan Ghișe. Mai ales că, așa cum se vede în tot ce se întâmplă în viața politică, în vreme ce în culise se coace marea fuziune, în parlament, pe plan local, în talk-show-uri de televiziune, pozițiile PNL și PDL sunt diametral opuse. Liberalii îi somează pe democrat-liberali să recunoască faptul că evenimentele din vara anului 2012 au fost democratice și legitime (în vreme ce tocmai s-au pronunțat primele condamnări la închisoare cu executare în legătură cu acele evenimente), iar aceștia, la rândul lor așteaptă, pe bună dreptate, unele delimitări, dacă nu scuze prezentate opiniei publice. Câtă vreme convingerile oamenilor sunt fundamental opuse în chestiuni esențiale ale democrației, cum sunt cele despre funcționarea statului de drept, este dificil de imaginat cum vor încăpea ei cu toții în același pat al lui Procust, a cărui proiectare tocmai a început în culisele viitoarei construcții politice.
Cât de confortabil se vor simți membrii PNL și PDL în patul comun (al lui Procust) este fără îndoială o problemă, dar aceasta îi privește pe ei și numai pe ei. Pentru noi, alegătorii, marea problemă este legată credibilitatea pe care o inspiră acest conglomerat de caractere, stiluri și, până la urmă, țeluri politice atât de diferite. Cine vor fi ei în ochii alegătorilor? Justițiarii fără teamă și prihană ai Monicăi Macovei, apărătorii raționali și legaliști ai statului de drept ai lui Cătălin Predoiu sau revoluționarii gata să calce totul în picioare ai lui Crin Antonescu și Ioan Ghișe. Va avea noul partid greutatea și stabilitatea unei formațiuni politice seculare, cu un profil ideologic bine definit de tip liberal-conservator, sau se va manifesta ca o grupare haotică în care cei care vor ieși la rampă vor transmite mesaje individuale, spontane, imposibil de încadrat într-o bază de gândire comună?
Cel puțin în felul în care se vede la momentul actual, partidul rezultat din fuziunea PNL – PDL se profilează ca o dizgrațioasă struțo-cămilă. E drept că în politică numărul face puterea, dar simpla punere laolaltă a merelor și a perelor nu sugerează nici seriozitate, nici cine știe ce sentiment de forță. În lipsa unei viziuni comune și a unor programe compatibile, a unor valori, dacă nu împărtășite cu entuziasm, măcar acceptate de toată lumea, a clarificării unor aspecte din trecutul nu foarte îndepărtat, temeliile noii construcții sunt foare fragile și orice adiere de vânt riscă să pună la pământ întreaga coșmelie.
Ce trebuie făcut pentru credibilizarea noii formațiuni politice în ochii opiniei publice. Greu de spus câtă vreme ea aduce sub același acoperiș speranțele celor care își doreau plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, cu prețul încălcării cu brutalitate a regulilor de funcționare a statului de drept, dar și pe cele ale apărătorilor statului de drept și, implicit ai președintelui Traian Băsescu. Unde ar trebui să fie numitorul comun al acestor tendințe? Poate că trecutul ar trebui șters cu buretele și toate privirile ar trebui îndeptate spre un viitor comun.
Consecventă cu ea însăși, Monica Macovei propune ca fundament solid al noii alianțe Codul etic al PDL. Un document ideal care aplicat consecvent și cu bună credință ar putea deveni certificatul de maximă onorabilitate al oricărei formațiuni politice. El presupune excluderea imediată din partid a colaboratorilor dovediți ai fostei Securități și a condamnaților definitiv în instanțele de judecată, statuează ca principiu lupta împotriva corupției, apărarea tuturor instituțiilor și persoanelor cu atribuții în acest domeniu (ANI, DNA, DIICOT, ICCJ dar și a magistraților corecți din orice instanțe). De asemenea, toți parlamentarii partidului ar urma să fie obligați să răspundă favorabil tuturor solicitărilor venite de la parchet privind urmărirea penală, reținerea, arestarea sau percheziționarea unor deputați sau senatori, inclusiv a celor din propriul partid. Se mai prevede interzicerea de a susține prin vot proiecte de lege care urmăresc, sporirea imunității parlamentarilor, restrângerea incompatibilităților, obstrucționarea actului de justiție. PNL/PDL ar urma să sprijine ANI, DNA, ICCJ în acțiunile lor, fără să le atace concluziile, să impună responsabilitatea ministerială și să nu conteste concluziile raportului MCV.
Pentru un om din afară, toate aceste prevederi sunt de bun simț, aș zice niște cerințe minimale pentru onorabilitatea unui partid. Din păcate însă privite din interior, ele sunt ca o bătălie cu morile de vânt. Chiar și numai la nivelul vechiului PDL (unul dintre cele mai principale și mai corecte partide de pe scena publică românească), codul etic al Monicăi Macovei arată ca o sită spartă. Nu sunt rare cazurile unor demnitari PDL certați cu legea despre care aflăm că au ajuns în pozițiile în care se află în pofida avizului negativ al Monicăi Macovei. Or, prin infuzia masivă de membri PNL lucrurile devin mult mai complicate. Ce vor face cu Tudor Chiuariu, condamnatul la închisoare cu suspendare care își ispășește pedeapsa în... comisia juridică a Parlamentului României. Sau cu foștii colaboratori dovediți ai Securității, Mircea Ionescu-Quintus (ironia sorții, președintele de onoare al PNL) sau Ioan Ghișe (el e mai tânăr și, probabil, Călin Popescu-Tăriceanu îl așteaptă cu brațele deschise)? De altfel, venerabilul Mircea Ionescu-Quintus a și declarat că PNL nu va renunța niciodată la propriul său cod etic, probabil mai lax în anumite privințe, ca dovadă că toți sunt acolo și încă în poziții de mare cinste.
Tare mă tem că intransigența justițiară, pe care o admir sincer de atâta vreme, laolaltă cu toți românii cinstiți, o va transforma pe Monica Macovei într-un fel de Don Quijote la nivelul propriului ei partid și că jocurile de interese se vor face, chiar mai vârtos decât înainte, peste capul ei. Ce-i rămâne de făcut? Fie să se izoleze la Bruxelles, să se implice cu toată energia în redactarea unei legislații europene tot mai dure în combaterea corupției, făcând abstracție de realitatea din imediata sa apropiere, fie să-și caute un alt partid, al juștilor! Dar unde să-l găsească în România de azi? Poate doar să-l construiască ea de la zero! Acel partid ar putea fi adevărata speranță a românilor care vor ca țara lor să arate altfel!
Recomandările noastre
