Dincolo de amenzi, și de amenințări, dincolo de cifrele seci ale morților de fiecare zi, dincolo de evidența faptului că suntem singura țară din Lume, care tratăm la modul ”milițienesc” pandemia, răzbate chipul încărcat de gânduri și soluții misterioase al lui Freeman.

Dincolo de nesiguranța și incompetența DSP-urilor, dincolo de abrutizarea poliției, dincolo de clanurile care își fac de cap sub privirea blândă al poliției române, rămâne într-un halou de vis chipul enigmaticului Morgan Freeman, singurul de la care aștept soluția.

Nopți întregi l-am visat lăsând de o parte bosonul Higgs și neutrino, cei cu elicitate de stânga, (există și de dreapta!), cu care se combină, ca într-un dans nebunesc, formând ”materia întunecată”, această substanță (dacă ne e permis s-o numim așa), fără de care Universul însuși n-ar putea exista, ci s-ar evapora în toate direcțiile.

Aștept o revoltă a acelor ”neutrino” cu elicitate de dreapta, pe care celebrul Freeman îi observă cum luptă cu neutrino de stânga, ciuma roșie a neutrinilor, iar din această luptă să aflăm, cumva, salvarea din această situație îngrozitoare în care ne aflăm.

Adevărul e că și în momentul când scriu aceste rânduri, deși s-a anunțat deja vaccinul care vine (de unde din altă parte?), de la Uniunea Europeană, care a hotărât deja și pentru noi că ne vom injecta nesmintit la începutul anului viitor, parcă nu mi vine să cred că vom termina cu spaima.

Sunt sigur că Morgan Freeman n-a fost consultat de Raed Arafat, campionul dezastrelor sănătății romînești, și după cum vedem, viitor client al anchetatorilor din Procuratură. Măcar pentru credibilitatea  acestui guvern, în care nu mai crede nimeni.

Până una-alta, asistăm neputincioși la o nenorocită de campanie electorală pentru o sesiune de vot din care nu știm cu câți morți vom ieși. Și cât de legitimi vor fi cei aleși cu o prezență la urne mai mică de 30% , așa cum se prevede.

Ce este cert: politicienii noștri n-au fost până acum în stare să propună românilor un proiect de societate. Avem o agricultură delabrată, fără nici un model, în pragul colapsului.  Peste tot se vorbește despre Uniunea Europeană, dar nimeni nu ne lămurește cum putem ajunge acolo cu o populație care și-a pierdut, an de an, speranțele de mai bine.

E o campanie cum nu s-a mai văzut: filme frumoase prezentate la televiziuni, cu spitale și șosele desenate frumos pe hârtie, cu lipsa dezbaterilor de societate de care se pare că nu mai suntem în stare. Nu avem decât așa-zise dezbateri în care ”spațiul public” s-a transformat în ”spațiu de vizibilitate publică”, pe sticlă, unde moderatori obraznici și mitocani, ”curați și fără prihană”, pricepuți atât la vaccinul împotriva Covid, cât și la ”vulpițețe” de pe centura Capitalei chestionează același tip de politician (tânar sau mai puțin tînăr), îngășat în minciuni.

Singura pată de culoare (urât mirositoare, oricum), este re-apariția în competiția electorală a femeii-politician lansată pe piața politică de USR, partid fără valori de orice fel, în afară de nesimțire, arghirofilie, turnătorie groasă și scandal care frizează dezgustul. Chlotilde Armand, ”politician european” cu multe de ascuns, în ce privește contracte obținute în timp ce conducea o firmă a Statului francez, a fost ținta unui ”atac” după modelul lansat chiar de USR, în timp ce își făcea campanie electorală alături de (încă) premierul Orban.

Mărturisesc că deși modul bădăran în care a fost abordată într-un parc din București nu e pe gustul meu, ființa mea aproba toată această mascaradă. Doamna Armand nu vrea să și lămurească  public ilegalitățile (contracte fictive cu mai mult de 20 de primării, contractul cu Bechtel, nici moartea necăjitului de maistru de la Distrigaz). Doamna Armand vrea să fie primar al sectorului 1, și pace. Ce nu înteleg neomarxiștii din USR e faptul că vor fi tratați, și ei, după modelul lansat în politica românească de Cosette Chichirău. Ceeace este bine, zic.

Oricum: ce fel de alegeri vor fi acestea? Cât de legitime vor fi niște alegeri care se desfășoară în momentul în care prin lege, Drepturi ale Omului sunt suspendate?

M-am gîndit, la un moment dat că șocul pandemiei va fi cel care aratînd situația în care ne aflăm, să fie ceasul hotărâtor pentru schimbarea modului de a face politica în România. Credeam că rândul acesta de alegeri să ajungă să pună în discuție ce anume înseamnă Statul de Drept.

Sau, cu alte cuvinte, m-aș fi așteptat ca măcar puținii liberali care mai există azi în PNL, să aibă curajul și inteligența de a elabora și prezenta, în spațiul public ceea ce numim un ”proiect de societata”. În aceste momente de răscruce și cutremur al nației, speram ca măcar cei mai tineri, adunați, cumva de Rareș Bogdan (care ca student la Stiințe politice) a avut prilejul de a se adăpa de la lumina marilor profesori ai UBB, Andrei Marga, Dan Pavel, Vladimir Tismăneanu, Vasile Boari și alții), să miște lucrurile din impasul de ”prostocrație” în care se zbate politica românească.

Numai că sufocați de  de ”ciumă”, (alegeți dumneavoastră culoarea!), vocile lor nu se aud. Încă. Continuă să ni se pună aceeași placă de patefon zgâriată. În loc de proiectul de țară,  făcut ”prin noi înșine”, ni se servește invocarea la nesfârșit a Europei. E hilar să vezi, dacă mai ai ceva în cap, că singurul proiect de care dispune azi România, când suntem în cea mai profundă criză, este așa-zisul ”proiect European”. Integrarea europeană a rămas jolly-jokerul întregii noastre tranziții, care nu că nu se mai termină, dar chiar riscă să se prelungească doar în momentul când vom fi uitat că suntem români. A dispărut parcă, în neant și celebrul nostru spirit metafizic. Moderatori de doi bani și politicieni așișderea, ne dau iluzia că știm chiar tot despre Europa și România, sau măcar că putem afla totul de la televizor. Și noi ne mulțumim cu asta.

Poate nu ar fi lipsit de interes pentru liberali, dar și pentru fiecare român să închidă cîteva ore televizorul și să citească despre Mihai Eminescu, probabil cea mai tragică și autentică conștiință a sufletului românesc.  El a plătit pentru curajul și demnitatea de a fi scris :”Trebuie să știm precis și să le spunem răspicat, cu voința de a corecta cu orice preț, prin orice mijloc, nedreptatea istoriei față de noi… Dacă în trecut ni s-a impus o istorie, în viitor să ne-o facem noi.”  Numai că noi nu avem, nici acum un proiect românesc de țară.

Eminescu a plătit pentru curajul lui și așa cum remarca profesorul Aurel David, a devenit „prima jertfă politică pe altarul Daciei Mari. A fost internat de către profesorul Suțu la ”Caritatea” cu diagnosticul fals de ”alcoolism și sifilis”, fapt care a stârnit remarca vehementă a lui Al. Vlahuță:” Într-o țară cu atâtea nulități triumfătoare, un poet atât de mare și cinstit ca Eminescu nu putea să moară decât într-un spital de nebuni.”

Nu sunt un antieuropean. Dimpotrivă. Socotesc ca fundamentale valorile sub care aceasta s-a construit: filosofia greacă, Sfânta Scriptură și dreptul roman. Însă aștept ca în locul întrebărilor  și răspunsurilor de genul:”Ce ne lipsește nouă, ca popor? Standardele europene.” ”Ce ne dorim ca țară în viitor? Integrarea europeana.” ”De ce trebuie să facem așa, sau altfel? Ca să ne integrăm mai repede în  Europa.”, să înțelegem că ceeace ne va face să contăm și să ne ”integrăm” în Europa va fi doar un proiect românesc pentru România. Un proiect în care să fie mobilizată societatea în acest sens. Până atunci, miza noastră europeană va rămâne mai degrabă de imagine decât una de conținut, cum scria undeva Vintilă Mihăilescu. Ne rămâne, atunci, să ne căutăm salvarea în două direcții: Morgan Freeman sau Eminescu.