Monica Gabor, apariție rară pe rețelele de socialize. Ținuta care i-a uimit pe fanii divei
- Cristian Raducanu
- 10 iulie 2024, 20:51
România. După despărțirea de Irinel Columbeanu, Monica Gabor și-a încercat norocul în Statele Unite, unde trăiește liniștită alături de Mr. Pink, un afacerist de succes.
Monica Gabor, apariție surprinzătoare în mediul online
Monica Gabor și-a redus și aparițiile în mediul online, însă fanii vedetei au avut de curând parte de o surpriză. Fosta parteneră a lui Irinel Columbeanu a recurs la o schimbare de look. În urmă cu ceva timp, diva de la Izvorani a fost „abonată” pe la mai toate emisiunile mondene.
Însă, Monica Gabor a ieșit din lumina reflectoarelor odată ce a emigrat în „țara tuturor posibilităților”. Este fericită alături de soțul ei,Mr. Pink, un afacerist chinez care și-a dezvoltat propria marcă de ceaiuri. Aparițiile divei în mediul online sunt din ce în ce mai rare. Unii spun că acest lucru i-ar fi fost impus de actualul soț.
O ținută modestă și un look simplu
Ultima poză postată de divă pe rețelele de socializare datează din 24 octombrie 2022 și ilustrează o poză de familie în care apar Irinuca și Mr. Pink. Cu toate acestea, două postări în care apare Monica Gabor au atras atenția internauților. Una dintre ele, postată recent, o înfățișează pe Monica cu un alt look decât cel care a consacrat-o.
Monica Gabor a apărut nemachiată și îmbrăcată într-o ținută neagră, simplă. Diva a purtat o geacă cu guler de blană, ușor supradimensionată și o pereche de colanți negri. Nu de mult, o rudă a Monicăi a dezvăluit ce etnie are de fapt fosta soție a lui Irinel Columbeanu.
De unde se trage Monica Gabor
Fosta divă de la Izvorani are rude în două sate, în Răcăciuni și în Gîșteni. Iar pe linie maternă, Moni are rude în localitatea Fundu Răcăciuni. „Amândoi sunt neam de unguri. Tatăl e din neamul ţiganilor gabori, iar mama, din cel al ceangăilor.
Toţi ăştia sunt romano-catolici pe aici. Bine, la un moment dat, părinţii lui Emil s-au certat cu preotul catolic şi au trecut la ortodoxism”, a povestit pentru publicația Fanatik, o persoană care o cunoaște pe Monica.