Monica Anisie își bate joc de gramatică chiar de Ziua Limbii Române

Monica Anisie își bate joc de gramatică chiar de Ziua Limbii Române

Ministrul Educației, Monica Anisie, a postat un mesaj pe 31 august, de Ziua Limbii Române, în care vorbea despre cultură, ambasadori și tradiție. În cadrul postării, aceasta a făcut un dezacord flagrant, mai ales dacă ne gândim că este ministrul Educației și profesor de Limba și Literatura Română: „Oricine… poate avea un aport…, devenind… ambasadori culturali…”

„Astăzi, 31 august, atât în România, cât și în Republica Moldova se sărbătorește Ziua Limbii Române. În calendarul evenimentelor culturale se înscrie și sărbătoarea limbii, cea care înnobilează educația, consfințind personalitatea poporului, în timp și pentru istorie, prin dimensiunea care definește umanitatea – comunicarea complexă, culturală, afectivă, întru cunoaștere. Dragi copii, stimați colegi, conștiința apartenenței la poporul român este componenta personalității voastre care vă asigură, în timp, prin educație, certificarea unei legături cu neamul românesc.

Numai așa, având conștiința identității lingvistice, culturale, istorice, putem deveni cetățeni respectați ai Europei unite. Lingvistic, LIMBA ROMÂNĂ - limba noastră maternă - își are adânci rădăcini istorice, care construiesc treptele existenței naționale. O contribuție importantă la răspândirea limbii române în lume o au și cei care o studiază ca limbă străină. În acest sens, reamintesc parteneriatul Institutului Limbii Române, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, cu Ambasada României în Franța.

Cursurile de Limbă, cultură și civilizație română, ce vor debuta în câteva școli din Franța, în septembrie, vin să întărească ideea că, indiferent de naționalitate, oricine, prin orice modalitate, poate avea un aport considerabil în promovarea limbii române, devenind, astfel, ambasadori culturali ai țării noastre. Prin LIMBA ROMÂNĂ, în prezentul european pe care îl trăim sub semnul comuniunii, al multiculturalismului și al diversității, contextualizarea românismului se face între două dimensiuni ale timpului – trecut și viitor. Limba noastră maternă construiește semnele prezentului în care trăim cronologic, ființa noastră națională, afirmând consecvent și argumentat valorile românești în context universal. ANI NOBILI ȘI PLINI DE ROD LIMBII ROMÂNE, la ceas aniversar!” – a scris Anisie pe Facebook.

După ce ministrul Monica Anisie a vorbit despre PEPSIglas și a spus că nu are nevoie de 6% din PIB pentru Educație, acum chinuie limba română într-o postare în care vorbea chiar despre importanța limbii române. Așa arată astăzi conducerea ministerului Educației, în prag de deschidere a școlilor, în plină pandemie.

Ne puteți urmări și pe Google News