Albania a devenit stat independent în 1912, după înfrângerea otomanilor în Primul Război Balcanic și a fost recunoscută ca stat prin Conferința de Pace de la Londra la 29 iulie 1913.

Granițele sale au fost trasate de o comisie internațională înființată de Marile Puteri care, la acel moment, nu vedeau cu ochi buni destrămarea Imperiului Otoman, în protestele Greciei și Serbiei care considerau că aceste teritorii li se cuveneau.

Încă de pe atunci, grecii urmăreau să anexeze zona de sud a noului stat, iar ca să-i convingă pe delegații comisiei internaționale să fie de acord, apelau la tot felul de tertipuri.

Astfel, unul dintre jurnaliștii acreditați pe lângă comisia internațională a observat că la fiecare oprire, în orașele din sudul Albaniei, un grup de cetățeni greci, de fiecare dată aceiași, apăreau în față delegaților cărând o pancartă pe care scria „Bine ați venit într-un oraș grecesc”. Trupele grecești, care staționau în zonă, îi obligau pe locanici să-și vopsească locuințele în culorile naționale ale Greciei, alb-albastru, iar pe copii să fredoneze cântece populare grecești.

Sub ocupație străină

Imediat ce a izbucnit Marele Război, în 1914, după atentatul de la Sarajevo, Albania a ajuns victima vecinilor săi, din cauza poziției strategice. Armata italiană a traversat rapid Adriatica și a ocupat portul Vlore, grecii au invadat zona de sud, cea pe care o râvneau de atâta vreme, iar Serbia s-a retras în zona de nord, din fața trupelor austro-ungare.

Așa se face că finalul războiului a găsit Albania sub ocupație străină. Italienii și grecii în partea de sud, italienii pe cea mai mare litoralului adriatic, sârbii în nord, iar francezii în regiunile din centru. Dintre toți, primii trei ocupanți doreau să se stabilească aici permanent și făceau tot ceea ce ținea de ei ca să se impună.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE