Momentul exploziei de la Arad, surprins de camerele video. Experții Poliției: a fost o bombă
- Mihai Soica
- 29 mai 2021, 15:20
Anchetatorii Poliției Române și specialiștii Serviciului Român de Informații au găsit la fața locului, urme de explozibil.
Această descoperire duce la ipoteza că sub mașina lui Ioan Crișan, bărbatul care a murit sâmbătă dimineața, în urma unei explozii, a fost montată o bombă.
Imaginile surprinse de o cameră de luat vederi care se afla în zona unde a avut loc deflagrația, arată că aceasta a fost una extrem de puternică. Suflul exploziei indică faptul că la mijloc a fost o bombă. Mașina lui Crișan se poate vedea cum rulează cu spatele pe o distanță mai mare de 50 de metri. Apoi, omul de afaceri a oprit mașina pentru a merge în față și la dreapta, pentru a putea ieși din parcare. Atunci a avut loc explozia.
Surse din cadrul Poliției Române ne-a declarat că este foarte posibil ca bomba să fi fost declanșată în urma unui apel telefonic, iar cel care a executat ordinul să se afle în zonă. Mai mult, sub scaunului șoferului, mai exact ce a rămas din acesta, au fost descoperite urme de explozibil.
De altfel, spun surse din cadrul Poliției Române, deja a fost creat un cerc de suspecți. Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române, a declarat polițiștii care se află la fața locului au deja un cerc de suspecți, dar alte amănunte nu pot fi făcute publice.
Martorii din apropierea cafenelei unde Crișan a fost prezent susțin că mașina acestuia a fost parcată toată noaptea în parcarea respectivă.