Moment de reculegere pentru un scriitor viu. Gafă de proporții în Parlamentul de la Chișinău

Moment de reculegere pentru un scriitor viu. Gafă de proporții în Parlamentul de la Chișinău

La Chișinău a fost ținut un moment de reculegere pentru un scriitor care se află în stare gravă în spital, dar care nu a murit.

Un moment de reculegere ținut în Parlament, pentru un scriitor „mort”. Scena a avut loc la Chișinău, în Republica Moldova, acolo unde a fost comemorat scriitorul Spiridon Vangheli. Numai că acesta este în viață.

„Stimați colegi, sunt nevoită să vă aduc la cunoștință, cu mare regret, că a decedat și marele Spiridon Vangheli. Vă propun din păcate, să păstrăm un moment de reculegere”. A spus Zinaida Greceanii, președintele Parlamentului.

Un moment de reculegere în Parlament, deși nu era cazul

Aleșii s-au ridicat în picioare și au păstrat un moment de reculegere. Apoi, Sergiu Litvinenco a anunțat că scriitorul și academicianul este în viață. După cum informează Pro TV Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vreau să vă rog ceva foarte mult. În cazul domnului Vangheli, să verificăm la Ministerul Sănătății. Pentru că este informație contradictorie și sper foarte mult că noi am greșit. Și domnul Vangheli este în viață”. A spus Litvinenco. „Doamne, Dumnezeule, dă, Doamne, să fie viu și să trăiască mulți ani înainte. Vă rog, secretariatul să verificați. Vă rog foarte mult. Comisia Protecția Socială, vă rog să verificați. Stimați colegi, ne-am grăbit”. A afirmat președintele Parlamentului.

„Starea lui este gravă, dar stabilă. Noi infirmăm informația conform căreia dumnealui ar fi decedat”

Apoi, vestea a fost confirmată. „Vin cu o noutate îmbucurătoare. Domnul Spiridon Vangheli este viu. Este transferat din secția Terapie Intensivă în departament la... este sub control. Monitorizăm în continuare starea lui de sănătate. A fost anunțul făcut de Zinaida Creceanii. Academicianul este infectat cu coronavirus. Starea lui medicală nu este prea bună și a fost internat la Terapie Intensivă.

„Starea lui este gravă, dar stabilă. Noi infirmăm informația conform căreia dumnealui ar fi decedat. Noi chiar nu știm de unde a apărut acest zvon. Spiridon Vangheli este viu și îi dorim însănătoșire grabnică”. A precizat pentru sursa citată Marina Zibliuc, purtător de cuvânt al spitalului unde este internat scriitorul.