Mogulul arestat Dan Voiculescu face amenințări după gratii încă din prima zi a anului. Ce spune că se va întâmpla cu Traian Băsescu

Mogulul arestat Dan Voiculescu face amenințări după gratii încă din prima zi a anului. Ce spune că se va întâmpla cu Traian Băsescu

Aflat după gratii, Dan Voiculescu a făcut amenințării chiar de 1 ianuarie 2015. Noul an nu l-a făcut să renunțe la resentimentele pe care le are pentru Traian Băsescu sau Elena Udrea. Ba din contră, milionarul este și mai înverșunat pe cei doi politicieni, dar și pe alte persoane importante din clasa politică și media. Acesta a dat asigurări că anul acesta va fi unul greu pentru "dușmanii" săi.

"Aseară am urmărit programele TV ale Antenei 1 și Antenei 3, am ascultat Radio Romantic. N-am cuvinte să vă explic ce alinare, ce mândrie, ce satisfacție am avut realizând cât de mult s-au deschis acești nuferi ai maturității mele. Să reziiști peste 20 de ani într-o competiție acerbă și, de multe ori, nedreaptă, este înălțător. Am avut totuși timp și pentru o introspecție. În general, m-am simțit bine", spune Voiculescu.

Mogulul afirmă că 2014 a fost un an greu pentru că a trăit apogeul luptei politice cu Basescu, a fost atacat perfid de Elena Udrea si Monica Macovei, şi a fost victima "lipsa de constiinta" a judecătorilor Emilian Eva si Camelia Bogdan, dar şi a lui Daniel Constantin.

"Nu este deloc ușor, credeți-mă, să te lupti de unul singur, fara compromisuri, pana la capat, cu toti cei de mai sus si cu institutiile influentate de ei. Adevarul este ca in orice lupta iti asumi riscuri in numele principiilor pe care le aperi. Am pierdut, temporar, libertatea de miscare dar mi-am pastrat onoarea, demnitatea, respectul si curajul.

Anul 2015 va fi anul în care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lucru se va întâmpla și cu acoliții lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiția să facă dreptate", este mesajul publicat de Dan Voiculescu pe blogul personal.

 

Ne puteți urmări și pe Google News