Modificări legale importante pentru chiriașii navetiști

Modificări legale importante pentru chiriașii navetiști

Angajații detașați în diferite localități din țară nu mai trebuie să își facă mutația acolo pentru a încasa decontarea chiriei și pot face naveta.

Măsura este prevăzută în Noul Cod Fiscal și vizează, în special, salariaţii din Poliție, Justiție și Armată. Pentru polițiști, însă, importantă este și modificarea HG 284/2005, privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie, prin abrogarea articolului de lege care îi oblige să își stabilească reședința în localitatea în care a fost numit sau mutat în interesul serviciului.

Acest aspect va fi discutat, vineri, la sediul MAI de sindicate și oficialii din Interne. Sindicatul Europol exemplifică situația polițiștilor de frontieră de la Aeroportul Otopeni unde primesc o compensatie între 350 și 550 de lei și plătesc o chirie de peste 300 euro.

Prin modificarea Codului fiscal s-a eliminat obligativitatea înregistrării contractelor de închiriere la administrația financiară și a rămas doar în sarcina proprietarului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News