Observația mea merge și mai departe: oamenii impregnați de politică sînt mult mai înclinați să comită erori de judecată/apreciere decît ceilalți. Reformulată, observația mea ar suna astfel: oamenii impregnați de politică trebuie să depună un efort intelectual mult mai mare pentru a-și feri mintea de contaminarea cu microbii gîndirii aberante decît cei care nu pierd prea mult timp cu politica. Așa cum un computer cu care se umblă pe site-uri ”murdare” trebuie curățat mai des și gardat cu programe anti-virus mai performante, mintea cuiva care se deschide spre grajdurile politicii trebuie păzită de chiar posesorul ei cu mai mare atenție.

Una dintre cele mai celebre fraze din istoria filozofiei spune așa : ”…putința de a judeca bine și de distinge adevărul de fals este natural egală la toți oamenii…”. A fost scrisă de René Descartes, într-o carte din 1637. Plonjînd splendid în sensurile acestei fraze, Gabriel Liiceanu arată undeva că elementul esențial în această afirmație este cuvîntul ”natural”. Cu alte cuvinte, Descartes ne spune că natura înzestrează în mod egal pe toți oamenii cu capacitatea de a judeca bine – ce se întîmplă, însă, cu această capacitate odată ce ea iese din natură și intră pe mîna oamenilor, este cu totul altceva. Oamenii se comportă, adesea, bizar cu ceea ce le dă natura. În cazul capacității de a judeca bine și de a discerne adevărul de fals, lucrurile nu se întîmplă deloc altfel decît cu toate celelalte daruri minunate ale naturii: unii o cultivă, alții își bat joc de ea. Dar cei mai periculoși sînt cei care urmăresc anume să strice capacitatea altora de a judeca bine, nemulțumindu-se cu siluirea propriului dar. Diferența dintre a refuza să-ți cultivi propria gîndire și a infesta cu microbul aberației gîndirea altora este exact ca diferența dintre sinucidere și crimă. Recent încheiata campanie electorală a adus la rampă cîțiva ”criminali” de acest gen. Una este să vrei să convingi oamenii că favoritul tău are dreptate și trebuie votat și cu totul altceva să vrei să sucești mințile altora.

 În cadrul unei dezbateri la Grupul de Dialog Social, premierul Dacian Cioloș a fost întrebat de ce acceptă să meargă la Antena 3, acolo unde echipa sa guvernamentală și, uneori, el însuși, au fost supuși unui tratament brutal, violent, mincinos, jignitor. Premierul Cioloș a spus că merge acolo pentru telespectatorii postului și, preluînd un cuvînt tare din întrebare,  a continuat spunînd că este agronom și știe că, uneori, florile cresc în mocirlă. Prin urmare, ca să ajungi la flori trebuie să intri în mocirlă, punîndu-ți cizme, firește. Metafora premierului era clară: florile la care vroia să ajungă erau telespectatorii postului, iar mocirla în care trebuia să intre pentru a ajunge la flori, era studioul bătăușilor lui Voiculescu. Cum de telespectatorii (adică, ”florile”) au ajuns să înțeleagă că ei sînt, de fapt, mocirla, dar și cum anume, pentru publicul general, au dispărut cu totul din spusele premierului florile și a rămas doar mocirla este un caz tipic de sucire a minților. Uneori, ajung să cred că darul judecății bune este o floare într-o mocirlă…