Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, păstrate în catedrala din Spoleto, au fost furate

Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, păstrate în catedrala din Spoleto, au fost furate

În plin război dintre progresiștii și consevatorii din Biserica Catolică, mulți au nostalgia pontificatului polonezului Ioan Paul al II-lea. Unii par să îi ducă dorul atât de tare, încât au furat moaștele din Catedrala din Spoleto, Iată ce scrie La Repubblica!

Moaștele lui Ioan Paul al II-lea, care erau păstrate în capela Crucifixului din Catedrala din Spoleto, au fost furate. Dispariţia relicvelor a fost observată miercuri seară de sacristanul Domului. Știrea a fost dată de „Vatican News”, care publică şi reacţia arhiepiscopului de Spoleto-Norcia, Monseniorul Renato Boccardo: „Este un act grav care lezează sensibilitatea și devotamentul multor oameni”, a declarat arhiepiscopul după furtul fiolei care conține picături din sângele Papei Wojtyla.

După raportarea furtului, Curia Arhiepiscopală a anunţat imediat poliţia din Spoleto, care în prezent efectuează investigații, vizionând și imaginile înregistrate de sistemul de supraveghere video. "Vreau să sper că este un act comis din superficialitate şi nu cu intenția de a leza sensibilitatea credincioșilor - spune Monseniorul Renato Boccardo -. De asemenea, vreau să sper că acest gest nesăbuit nu a fost făcut pentru profit". 

Moaştele furate, o fiolă conţinând picături din sângele Sfântului Ioan Paul al II-lea păstrate într-un relicvar de aur, a fost donată Bisericii din Spoleto-Norcia la 28 septembrie 2016 de către arhiepiscopul de atunci al Cracoviei, cardinalul Stanislaw Dziwisz. Aceasta urma să fie transferată la noua biserică San Nicolò din Spoleto dedicată pontifului polonez, care va fi sfinţită la data de 22 octombrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

https://www.repubblica.it/cronaca/2020/09/24/news/reliquie_wojtyla_rubate-268377138/ 

Traducerea: Rador