În Istoria Rock-ului, ziua de 8 ianuarie înseamnă un singur lucru: Elvis! Asta pentru că, vorba celor de la The Beatles, înainte de Elvis nu a fost nimic și după Elvis au fost rockeri care spuneau cum le-a schimbat felul de a gândi muzica băiatului cu ochi triști din Tennessee. Mai toți artiștii care recunoșteau influența lui Presley asupra muzicii lor indică o anumită piesă: Heartbreak Hotel!

Prin povestea acestui cântec legendar vom marca și noi împlinirea a 87 de ani de la nașterea lui Elvis Presley, dar și 66 de ani de la 10 ianuarie 1956, când a fost înregistrată piesa în studiou.

Scrisă de chitaristul de country Tommy Durden și de profesoara de engleză Mae Boren Axton, piesa trebuia să fie o baladă, dar geniul lui Elvis a transformat-o chiar în studiou, completat de intuiția a doi instrumentiști legendari, pianistul Floyd Cramer și chitaristul Chet Atkins.

Practic, Heartbreak Hotel, în versiunea din 10 ianuarie 1956, e considerată drept actul de naștere a rock and roll ca stil de sine stătător, maturizarea amestecului de western swing, honky-tonkin și rhythm and blues.

Meritul piesei este recunoscut prin menționarea ei în topul melodiilor care au modelat Rock-ul, dar și cel celor mai bune 500 de piese din lume.

A fost caracterizată drept un amalgam morbid de ritm și poezie, mai ales pentru celebrul vers ”hotelul de la capătul străzii singuratice”, un fel de capăt de drum, un cimitir al rătăcitorilor.

Această metaforă, lonely street, a fost o sursă de speculații permanentă. După ce piesa a ajuns un hit mondial, Durden și Axton au spus că în vara lui 1955 erau în Jacksonville, Florida, când au citit în The Miami Herald o știre despre un sinucigaș care lăsase un bilet în care scrisese că a ajuns la capătul străzii singurătății.

Povestea continuă cu o înregistrare demo a melodiei, în stil country, cu vocea lui Glenn Reeves și cum, la o întrunire de lucru pentru un turneu comun Elvis Presley – Johnny Cash, Axton (poreclită ”Queen Mother of Nashville”) i-a pus demo-ul lui Elvis.

De altfel, fotografia din deschiderea acestui material, cu Presley și Cash este din timpul acelui turneu, făcută îin 2 ianuarie 1956, poate chiar înainte ca rockerul să asculte pentru prima oară Heartbreak Hotel!

Fanii lui Elvis au căutat zadarnic știrea din The Miami Herald care a inspirat melodia.

Deși menționată în zeci de interviuri și în biografiile lui Axton și Durden, ea nu apare și în ziar!

Abia la 60 de ani de la compunerea piesei s-a făcut legătura cu un alt caz celebru al acelor timpuri, cel al împușcării lui Alvin Krolik de către un proprietar de magazin de băuturi, Delta Pinney. Pinney avea renume de adevărat texan, împușcând mortal trei hoți și rănind alți opt!

Toți încercaseră fără succes să jefuiască magazinul din El Paso, Texas.

Pe 25 august 1955, cam în perioada în care Durden și Axton concepeau piesa, El Paso Times titra, relatând cazul Krolik: ”Story of a Person Who Walked Lonely Street”!

Alvin Krolik a avut o viață de film, fost pușcaș marin, el se îndrăgostește de Agnes Sampson. Fata, cântăreață la acordeon în saloon-urile texane, l-a înebunit pe Alvin, care a ajuns să comită jafuri pentru a fi în anturajul ei.

Asta până în 1953, când are o revelație: se predă la o secție de poliție, unde spune că nu mai suportă apăsarea păcatelor sale.

Devine un caz național, este condamnat la închisoare, dar execută foarte puțin și devine pictor de fresce la o biserică catolică dintr-o rezervație amerindiană.

În 1955, însă, pleacă din rezervație, cumpără un revolver și merge direct la magazinul lui Delta, parcă provocându-l pe negustorul pistolar să îl omoare!

Între lucrurile lui Alvin Krolik a fost găsită o încercare de scriere autobiografică, începută cu frazele: ”Dacă stai la un colț de stradă, cu un pachet de țigări și o sticlă în mână, și nu ai nimic de făcut cu viața ta, te sfătuiesc să te oprești și să te gândești. Asta este povestea unui om care a mers pe o stradă a singurătății. Sper că în viitor cuvintele astea vor ajuta pe cineva.”

Melodia legendară o găsiți mai jos: