Moarte neașteptată la Disneyland, în „Casa Bântuită”

Moarte neașteptată la Disneyland, în „Casa Bântuită”Haunted Mansion / sursa foto: dreamstime.com

O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit luni la un spital din comitatul Orange, după ce a avut nevoie de îngrijiri medicale la Disneyland, potrivit people.com.

Incidentul a avut loc pe una dintre cele mai cunoscute atracții ale parcului, Haunted Mansion (Casa Bântuită), și a fost confirmat de reprezentanții Disneyland.

Autoritățile investighează cauzele morții, în timp ce parcul și-a reluat activitatea la scurt timp după eveniment.

Anchetă oficială la Disneyland

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, oficialii Disneyland au confirmat că vizitatoarea a necesitat asistență medicală imediată și a fost transportată la spital.

Detaliile privind identitatea femeii sau afecțiunile ei nu au fost făcute publice. Informația despre incident a fost inițial dezvăluită de influenceri și pasionați ai parcului, printre care și Matt Desmond, cunoscut pentru relatările sale despre activitățile din Disneyland.

Desmond a scris că femeia ar fi suferit „un atac de cord în timpul versiunii Haunted Mansion Holiday”, menționând că aceasta „nu a mai reacționat când era timpul să coboare din vehiculul de pe traseu”.

Poliția din Anaheim a confirmat că echipele de pompieri și salvare au răspuns la apel la ora 18:30, găsind femeia inconștientă după ce terminase cursa.

Reacția autorităților și măsurile luate după incident

Sergentul Matt Sutter, purtător de cuvânt al poliției din Anaheim, a declarat că agenții de securitate ai Disneyland au început manevrele de resuscitare până la sosirea paramedicilor.

Femeia a fost ulterior transportată la un spital local, unde medicii au constatat decesul.

„Se pare că a fost un episod medical nefericit, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia victimei”, a transmis Sutter într-un mesaj oficial.

Potrivit acestuia, nu există indicii că atracția Haunted Mansion ar fi avut defecțiuni tehnice. Parcul a redeschis atracția la scurt timp după incident.

Cazul este acum analizat de Biroul medicului legist din comitatul Orange, care va stabili cauza exactă a morții.

Haunted Mansion Holiday este o versiune specială de Halloween a atracției clasice, combinând elemente din filmul „The Nightmare Before Christmas” de Tim Burton cu decorurile originale ale casei bântuite. Vehiculele, numite „doom buggies”, se deplasează lent, cu aproximativ un milă pe oră.

Siguranța la Disneyland, din nou în atenția publicului

Specialistul în industria parcurilor tematice Dennis Speigel, fondator al International Theme Park Services Inc., a declarat că atracția este una dintre cele mai liniștite din parc.

„Trebuie să spun că, dacă ar fi să alegi un loc unde să te aștepți cel mai puțin la un incident medical, acesta ar fi Haunted Mansion sau It's a Small World”, a spus Speigel, adăugând că „acestea sunt plimbările preferate de străbunici”.

Speigel a menționat și alte incidente izolate din industria de divertisment, precum moartea unui bărbat de 32 de ani luna trecută, pe un roller coaster la Universal Studios din Orlando.

Totuși, el a subliniat că „parcurile tematice, în special Disney și Universal, sunt inspectate zilnic, săptămânal și lunar”.

În statul California, siguranța atracțiilor din parcurile tematice este monitorizată de Departamentul Relațiilor Industriale.

„Transparența este una dintre valorile fundamentale ale Disney”, a adăugat Speigel. „Este mult mai sigur să te dai în Space Mountain o lună întreagă decât să conduci o zi pe autostrada 405.”