Moarte în chinuri pentru doi tineri. Au sfârșit striviți de mașina în care se aflau I FOTO

Moarte în chinuri pentru doi tineri. Au sfârșit striviți de mașina în care se aflau I FOTO

Moarte în chinuri pentru doi tineri din Timiș: aceștia au sfârșit stroviți de mașina în care se aflau.

ISU Timiş a fost solicitat să intervină, la miezurl nopții, la un accident rutier care a avut loc între localitățile Tomnatic şi Gottlob. Un autoturism în care se aflau doi bărbați de 37 şi 30 de ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD, un ofițer şi șapte subofițeri din cadrul Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare şi o ambulanță. Din păcate, ambele victime au fost declarate decedate, iar una dintre victime a fost și încarcerată.

Ne puteți urmări și pe Google News