Mituri despre nutriție demontate. Nu toți carbohidrații îngrașă, iar îndulcitorii nu sunt ceea ce par

Mituri despre nutriție demontate. Nu toți carbohidrații îngrașă, iar îndulcitorii nu sunt ceea ce parAlimente. Sursa foto: Pixabay

Sărbătorile de iarnă sunt o provocare pentru nutriție. Există însă și opțiuni sănătoase și mai puțin calorice care să ne satisfacă poftele culinare.

De-a lungul anilor au circulat tot felul de mituri despre nutriție. În pragul sărbătorilor acestea se înmulțesc, așa că este bine să înțelegem care sunt reale și care nu. Spre exemplu, nu toți carbohidrații îngrașă.

Corpul uman are ca sursă de energie preferată carbohidrații. Așadar cei integrali cum sunt fructele, cereale integrale, paste integrale sunt preferați. Însă nici cei procesați nu îngrașă dacă nu exagerăm. Practic atâta vreme cât consumul caloric este direct proporțional cu ceea ce mâncăm nu există riscuri.

Din grăsimi există riscuri să te îngrași mai degrabă decât din carbohidrații. Acestea sunt de două ori mai dense. Cu toate acestea nici grăsimile nu sunt toxice câtă vreme sunt consumate cu măsură sau faceți un efort adecvat atunci când le consumați.

O nutriție echilibrată, secretul pentru un corp perfect

Nici îndulcitorii artificiali nu par să fie o soluție foarte bună atunci când nu vrem să ne îngrășăm. Asta pentru că există studii care arată că mulți dintre ei provoacă iritații ale intestinului subțire și dezechilibrează flora. Așadar nici ei nu trebuie consumați în exces chiar dacă se spune că nu îngrașă.

Un alt mit este acela că fructele sunt dăunătoare pentru ficat și că îngrașă. Este adevărat că multe dintre ele conțin zahăr în formă de fructoză, dar conțin și fibre care ajută la digestie. Desigur că excesul poate crea anumite dezechilibre în organism pentru că fructoza este metabolizată de ficat. Cu toate acestea consumate cu moderație fructele nu pot duce la îngrășare.

Alimentele BIO care sunt însoțite de acea etichetă ar fi mai sănătoase. Nimic mai fals, pentru că dacă veți citi ce conțin ele veți descoperi că multe au zahăr, conservanți, făină albă sau ulei de palmier. Aceste ingrediente fac parte din categoria celor de tip junk food și nu sunt hrănitoare. Drept urmare și acestea ar trebui consumate cu moderație.

Ne puteți urmări și pe Google News