Evenimentul Zilei > Social > Mitropolitul Olteniei îndeamnă credincioşii să se vaccineze: Biserica va fi lângă Armată 
Mitropolitul Olteniei îndeamnă credincioşii să se vaccineze: Biserica va fi lângă Armată 

Mitropolitul Olteniei îndeamnă credincioşii să se vaccineze: Biserica va fi lângă Armată 

ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei îndeamnă românii să se vaccineze, subliniind faptul că nimeni nu este ferit de suferință în această pandemie.

Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei a subliniat faptul că vom din această încercare prin credinţă şi rugăciune:

În primul rând, prin credință și rugăciune. Teama, frica sunt normale pentru om, dar nu trebuie să ne stăpânească. Cel care e pătruns de această teamă și aceasta persistă în mintea și în sufletul unui astfel de om, dă în panică și nu e bine. Trebuie să scoatem frica și panica din viața noastră pentru că nu ajută la nimic. Trebuie să-l rugăm pe îngerul păzitor al nostru să nu ne lase pradă unor astfel de gânduri. Dacă ne facem sfânta cruce când avem această frică în interiorul nostru, nu vom mai avea nici teamă, nici frică. Trebuie să-i cerem ajutorul Domnului. Să nu lăsăm să ne copleșească frica și teama, ci din contră, trebuie să avem iubire și credință. Nu suntem singuri. Dacă realizăm că nu suntem singuri, în mod sigur, nu vom putea niciodată să fim biruiți de astfel de încercări ale vieții, a declarat înaltul prelat.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.