Mită în vremea pandemiei. Directoarea a vrut să se „aranjeze”. „Vin de la balamuc”

Mită în vremea pandemiei. Directoarea a vrut să se „aranjeze”.  „Vin de la balamuc”

După numai câteva săptămâni, directoarea a început să facă presiuni pentru a primi și mai mulți bani, în baza înțelegerii perfectate în februarie. Pe data de 8 aprilie, în jurul orei 20,45, Elena Zanfir s-a întâlnit cu martora, în Capitală, lângă benzinăria aflată la intersecția Bd. Mihail Kogălniceanu cu Str. Vasile Pârvan, în apropierea Facultății de Drept.

Procurorii susțin că directoarea i-ar fi impus martorei ca, până pe data de 14 aprilie, să-i remită diferența de 102.000 lei, reprezentând parte din comisionul de 4% pretins din contravaloarea facturilor achitate de Școala Gimnazială nr. 150 către firmă.

Ca urmare, martora s-a deplasat la Școala Gimnazială nr. 150, intrând pe la poarta de acces din Strada Doctor Clunet, conform indicațiilor inculpatei, unde i-a înmânat suma de 21.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, mai arată anchetatorii.

Ultima discuție

Ne puteți urmări și pe Google News

Școala 150 din București, unde a fost prinsă directoarea în flagrant

„Martora: Bun. Păsărică!

ZANFIR CARMEN ELENA: …(neinteligibil)…

Martora: Să ştii că n-am avut plic, că eu vin de la balamuc! N-am avut plic! Uite-i cum sunt, mânca-ţi-aş gura ta!

ZANFIR CARMEN ELENA:…(neinteligibil)…

Martora: 21.000! Vezi cum sunt… două… 10… 10… una.

În timp ce rosteşte aceste ultime replici, martora scoate din geantă suma de 21.000 euro compusă din bancnote cu valoarea de 100 euro şi o înmânează numitei ZANFIR CARMEN ELENA, dialogul continuând astfel:

Martora: Da?! Aşa cum  i-am luat…!

După această replică, ZANFIR CARMEN ELENA face un semn către martoră prin ridicarea şi coborârea mâinii stângi, dialogul continuând astfel:

ZANFIR CARMEN ELENA: No comment, da?!”, este stenograma interceptării realizate de procurori.

În 14 aprilie, procurorii DNA au reținut-o pe Elena Carmen Zanfir, director și ordonator de credite la o școală gimnazială din București, pentru infracțiunea de luare de mită.

„În perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menționată, inculpata Zanfir Carmen Elena ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului.

În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranșe, dintre care ultima tranșă, 21.000 euro la data de 14.04.2020, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, au transmis reprezentanții DNA.