Deşi e valabilă din 1936, procedura a rămas o enigmă chiar şi pentru votanţi.
În 80 de ani de Oscaruri, nici presa de peste Ocean, nici membrii Academiei Americane de Film n-au descâlcit pe deplin cum se împart râvnitele statuete. Sistemul de vot e valabil din 1936, când a fost propus de compania Pricewaterhouse Coopers, cea care se ocupă de numărat şi în ziua de astăzi, dar e suficient de complicat încât să rămână pe jumătate neînţeles. Recent, reprezentanţii companiei au explicat pas cu pas, pentru jurnaliştii americani, cum se votează la Oscar. Ce nume s-au regăsit mai des la „numărătoare“ pentru ediţia din 2008 vom afla mâine, când vor fi anunţate nominalizările, în prima transmisiune live pe internet, pe site-ul dedicat ceremoniei. O Academie cu 16 ramuri Academia Americană de Film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) e singura din showbiz care păstrează sistemul de vot preferenţial de acest tip şi una dintre ultimele care n-a renunţat la votul clasic pe hârtie, în favoarea unuia computerizat. Cei aproape 6.000 de membri ai Academiei sunt împărţiţi în 16 ramuri (actori, producători, regizori, sunetişti, monteuri, comitetul pentru film străin etc.), care îşi desemnează, fiecare pe terenul propriu, nominalizaţii. Cel mai numeros grup e cel al actorilor, cu peste 1.250 de reprezentanţi. Toţi membrii îşi exprimă opţiunea la o singură categorie şi cea mai importantă, Cel mai bun film. Cinci opţiuni la plic Fiecare votant trimite în plic, la PricewaterhouseCoopers, cinci opţiuni. Pentru a fi luat în considerare, în prima fază, un film/actor trebuie să se afle pe primul loc măcar pe biletul unui votant. Numărul minim de adeziuni pe care ar trebui să-l aibă un actor pentru o nominalizare se află împărţind numărul de votanţi la şase (cinci nominalizaţi plus un vot de „întărire“). În cazul actorilor, cifra magică ar fi 208. Dacă niciun nume nu se bucură de atâtea opţiuni, atunci se recurge la un procedeu pe care nu-l pricep prea bine decât contabilii: redistribuirea voturilor. Adică, se elimină numele cu cele mai puţine adeziuni şi se reia numărătoarea cu cea de-a doua opţiune (eventual a treia sau a patra) de pe fiecare bilet. În felul acesta, e posibil ca actori trecuţi cel mai adesea pe locul trei sau patru să ajungă printre nominalizaţi. La aceste rezultate, 12 oameni muncesc zece zile, timp în care sortează nu mai puţin de 420.000 de opţiuni. Ulterior, desemnarea câştigătorului e floare la ureche: membrii trimit o singură opţiune din cele cinci nominalizări, iar statueta îi revine celui mai votat nume. Întreaga procedură poate „da greş“ la final, cu filme câştigătoare gen „Shakespeare in Love“, dar informaţii despre finalişti nu s-au „scurs“ niciodată. „432“ SCHIMBĂ REGULILE Regulile şi sistemul de vot încă dau greş la controversata categorie a Celui mai bun film străin. Regulamentul e „corectat“ anual, iar o nouă modificare ar putea fi propusă după ce presa americană a criticat dur lipsa filmului „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile“ al lui Cristian Mungiu de pe lista nominalizaţilor. Cei 450 de membrii ai Comitetului pentru film străin ar trebui să vizioneze toate cele 63 de pelicule înscrise de tot atâtea ţări, însă la film, ca şi la vot, ajung doar jumătate dintre ei. Majoritatea sunt însă profesionişti pensionaţi, care tind să elimine din cursă regizorii cu viziuni noi în cinema.
Recomandările noastre
